Criza ucraineană continuă să se adâncească. Rusia a depăşit probabil semnificativ pragul de 100 de mii de soldaţi masaţi pe graniţele Ucrainei, iar trenurile încărcate cu tancuri şi echipament militar continuă să vină, în ceea ce pare a fi pregătirea unei invazii pe scară largă. Deşi o analiză a dispunerii forţelor care s-ar putea confrunta arată o superioritate tehnică netă a armatei ruse, rezultatul unui eventual război este departe de a putea fi anticipat. Rusia poate obţine rapid ocuparea unor teritorii, dar, cumva trebuie să încheie operaţiunile ofensive, la un orizont de maximum o lună şi jumătate.

Factori ce pot influenţa pornirea, desfăşurarea şi încheierea unui conflict militar între Rusia şi Ucraina

Deşi harta de mai sus sugerează că trupele ruse sunt dispuse astfel încât să poată invada rapid mai mult de o treime din Ucraina, inclusiv capitala Kiev, este mai probabil ca primul obiectiv al acestora să fie realizarea podului terestru între Donbas şi Crimeea, peninsula fiind, după ocupaţia din 2014, tăiată de la conductele de apă construite pe vremea URSS.
În cazul unei invazii, Armata Rusă are multiple opţiuni tactice. Graniţa oficială dintre cele două state este lungă de aproximativ două mii de kilometri, dintre care aproape 400 km sunt controlaţi de forţele separatiste susţinute de Moscova. La aceasta se adaugă încă 60 km în Istmul Perekop, care conectează Crimeea de Ucraina.
Ucraina mai are aproape două mii de kilometri de coastă care sunt vulnerabili la o invazie amfibie dinspre Crimeea, mai ales în regiunea Mării Azov şi a oraşului Mariupol.
În fine, graniţa dintre Belarus şi Ucraina are o lungime de o mie de kilometri. În funcţie de obiectivele stabilite de Kremlin, aceste graniţe lungi pot permite multiple axe de atac care vor oferi flexibilitate tactică ruşilor şi vor întinde la maximum capacitatea de apărare dar şi logistica armatei ucrainene.
Printre principalele scenarii vehiculate în vest sunt un atac asupra Kievului prin Belarus, un atac masiv asupra estului Ucrainei până la Nipru sau un asalt asupra întregii zone litorale pentru a tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră.

Ce forţe a adus, mai exact, Rusia, la graniţa cu Ucraina şi cât va folosi din ele, în cazul unei invazii?

Începând din octombrie-noiembrie 2021 Rusia tot mută trupe spre graniţa cu Ucraina, o parte a echipamentelor militare fiind deja dispuse acolo încă din primăvară.
Estimările arată că între 90 şi 175 de mii de soldaţi ruşi, împărţiţi în aproximativ 60-100 de grupuri tactice de batalion. O astfel de unitate mixtă este formată din aproximativ 50 de blindate (între care 10 tancuri) şi 600-800 soldaţi şi ofiţeri – aproximativ 200 de infanterişti, restul fiind artilerişti şi militari care manevrează tehnică de luptă şi alte mijloace de suport.
Aceste grupuri tactice sunt înşirate inclusiv în zona regiunilor separatiste Donetsk şi Luhansk, dar şi în Crimeea, astfel încât adversarul să nu poată anticipa dacă atacul principal se va da din nord, dinspre Belarus, ameninţând Kievul, sau dinspre sud, pe direcţia Donbas – Mariupol – Crimeea.
Numeric, forţele desfăşurate în prezent de Federaţia Rusă la graniţa de vest reprezintă acum între o treime şi o jumătate din totalul forţelor armate terestre active. Însă aproximativ 40% din soldaţii Armatei Ruse sunt recruţi (în termen), iar nu soldaţi profesionişti. Nu este clar câţi dintre aceştia vor fi trimişi în zona de potenţial conflict. Este de presupus că puţini.
Printre unităţile pregătite să intre în luptă se află părţi ale Armatei 41, unităţi ale Forţelor Aeropurtate (VDV) şi cel puţin o divizie de tancuri (Kantemirovskaya, din Prima Armată de Gardă – Tancuri), precum şi unităţi de artilerie autopropulsată, unităţi medicale, anti-aeriene, drone şi alte arme de suport. Mai mult, jurnalişti din Rusia au discutat cu rude ale unor soldaţi detaşaţi înspre Ucraina în ultimele săptămâni, identificând şi Brigada Independentă 155 de Infanterie Navală (din Vladivostok), Brigada a 14-a a Forţelor Speciale (din Ussuriysk, Orientul Îndepărtat) şi Brigadele 36 şi 38 de Infanterie Motorizată (din zona Transbaikal).
Pe lângă acestea, 6 fregate, un crucişător, 7 nave de desant şi 7 submarine sunt parte a flotei Mării Negre ce vor fi gata să se angajeze pe tot litoralul ucrainean, până la Odesa. Alte 3 nave de desant se află în tranzit din Flota Baltică înspre Marea Mediterană, trecând pe 19 ianuarie prin dreptul Olandei . Este neclar care este destinaţia lor finală şi ce încărcătură au dar, având în vedere distanţa şi viteza media a unor asemenea vapoare, ele ar putea ajunge în Marea Neagră în 9-12 zile. Este un semn suplimentar că o astfel de operaţiune este tot mai probabilă.
Later edit: Ministerul Apărării Rus precizează acum că ar fi vorba de 6 nave de desant în tranzit, nu obligatoriu în acelaşi convoi, şi că se îndreaptă spre Marea Mediterană pentru exerciţii militare.
Cel puţin 9 unităţi de aviaţie (Su-25, Su-30 şi bombardiere Su-34), precum şi 3 unităţi de elicoptere (Ka-52 „Alligator”, Mi-35 şi Mi-8 „Terminator”) sunt de asemenea dispuse în zonă şi pot oferi atât sprijin tactic cât şi bombardament strategic asupra unor obiective ucrainene vitale. Asta înseamnă, în total, cel puţin 500 de aparate de zbor, un număr comparabil cu cel utilizat de coaliţia condusă de SUA la invazia Irakului din 2003.
Unităţi de rachete, precum Brigada 119, echipată cu rachete 9K79 Tochka, cu o rază de acţiune de 180 km, sunt de asemenea amplasate pentru bombardament cu rază scurtă şi medie. Probabil acestea vor fi folosite pentru a lovi centre de comandă, logistice, unităţi de apărare anti-aeriană şi alte ţinte de mare importanţă din spatele liniilor ucrainene.

Va ataca Rusia Kievul, prin Belarus?

Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, declarase deja pe 29 noiembrie 2021 că, în cazul izbucnirii războiului în Ucraina, Belarus nu va sta deoparte. Brigada a 6-a bielorusă de tancuri a fost încă de atunci repoziţionată către graniţa cu Ucraina, oficial pentru a face parte dintr-un exerciţiu militar alături de unităţi ruseşti.
Pe 17 ianuarie, Lukaşenko a anunţat subit că Belarus va ţine noi exerciţii militare alături de Rusia, în luna februarie 2022. Doar câteva ore mai târziu, primele unităţi militare ruseşti deja treceau graniţa cu Belarusul. Având în vedere timpul necesar mutării unei unităţi militare (rechemarea personalului, pregătirii tehnicii de luptă, asigurarea mijloacelor de transport), această mişcare foarte rapidă indică pregătirea anterioară a trupelor ruseşti de a intra în Belarus, pentru a putea ameninţa direct Kievul. Nu neapărat pentru a-l şi cuceri, ci pentru a forţa Armata Ucrainei să păstreze unităţi de apărare în jurul acestuia.
Aproape 70% din forţele ruse sunt masate în sudul şi sud-estul Ucrainei. Crimeea pare a juca cel mai important rol.
Conform unei analize realizate de Ministerul Apărării din Ucraina, la începutul lunii noiembrie, când estimările erau de doar 40 de grupuri tactice, acestea ar fi fost împărţite după cum urmează:
• 30% din forţele ruse sunt în peninsula Crimeea, din care ar urma să înainteze spre nord, spre Mariupol şi cotul Niprului, făcând joncţiunea cu Donbasul. Tot de acolo, o forţă de desant marin ar putea debarca la Odesa, aproape de graniţa cu Republica Moldova.
• 37.5% din forţe sunt dispuse în sud-estul graniţei cu Ucraina, în dreptul regiunilor separatiste din Donbas, dar şi pe teritoriul ucrainean aflat sub controlul separatiştilor.
• 20% din forţe sunt în nord-estul graniţei cu Ucraina şi ar urma să înainteze înspre Harkov, pe direcţia sud-vest, cu posibilitatea de a tăia tot sudul Ucrainei
• 10% din forţe sunt la nordul graniţei cu Ucraina, în Belarus, şi ar putea să înainteze înspre Kiev, eventual împreună cu forţele armate ale Belarus.
Este totuşi important de notat că dispunerea în teren a trupelor ruseşti şi intenţiile Kremlinului au putut suferi modificări semnificative în cele două luni trecute de la analiza realizată şi publicată de ucraineni.

De ce forţă militară dispune Ucraina?

De partea cealaltă a graniţei, Armata Ucrainei are 250 de mii de soldaţi activi pe teritoriul său, la care se vor adăuga 900 de mii de rezervişti, deja mobilizaţi.
Nominal, Ucraina dispune de 144 de avioane (aproximativ 110 de luptă, în mare parte Mig-29 şi Su-27), peste 100 de elicoptere (dintre care doar 35 Mi-24), peste 450 de lansatoare de rachete anti-aeriene cu rază lungă de acţiune (cele mai multe de tipul S300), precum şi 400 de lansatoare antiaeriene cu rază scurtă de acţiune (Strela şi Osa).
Cele aproximativ 2.500 de tancuri ucrainene sunt însă majoritar T-64B, un model învechit şi mult depăşit din punct de vedere tehnic. Doar o parte a lor a fost modernizată. Acestora li se adaugă 2.500 de maşini de luptă pentru infanterie (BMP-1 şi BMP-2), câteva mii de alte blindate (mare parte transportoare amfibii), 600 de aruncătoare de rachete autopropulsate (cele mai multe fiind BM-21) şi aproximativ 1.000 de piese de artilerie autopropulsată (majoritar 2S1 şi 2S3).
Ucraina a mai cumpărat drone de atac Bayraktar TB2 din Turcia (mult mai multe decât s-a crezut iniţial), dar a şi primit cantităţi semnificative de echipament militar. Doar Statele Unite au donat până acum aproximativ 500 de lansatoare de rachete antitanc Javelin, la care se mai adaugă rachete uşoare anti-tanc de tip NLAW, britanice, de ultimă generaţie. Pe 17 şi 18 ianuarie, Marea Britanie a trimis cel puţin şapte zboruri către Kiev cu acest tip de armament, care va fi probabil foarte util în cazul unei invazii masive împotriva blindatelor grele ale Armatei Ruse.
În aceste zile, tonul discuţiilor a suferit o schimbare drastică, iar ţările vestice au accelerat furnizarea de echipament militar Ucrainei. Astfel, Ţările Baltice au primit aprobarea de a transfera armament suplimentar (rachete antitanc Javelin, rachete anti-aeriene Stinger, obuziere) către Ucraina. Mai mult, un avion Antonov 225 al aviaţiei ucrainene era programat să plece în dimineaţa zilei de 20 ianuarie din Montreal cu o încărcătură necunoscută. Canada lua în considerare trimiterea de armament către Ucraina încă din 9 ianuarie.
Aceste ultime evoluţii arată că ţările NATO au ajuns la concluzia că un atac rusesc asupra Ucrainei nu mai poate fi evitat şi au renunţat deschis la politica de a nu furniza echipament letal Ucrainei, pentru a nu irita şi mai tare Kremlinul.

Raportul militar tehnic Rusia-Ucraina

Majoritatea covârşitoare a echipamentului militar ucrainean a aparţinut Uniunii Sovietice, iar gradul de operabilitate şi modernizare nu este exact cunoscut. La momentul invaziei din 2014, puţine dintre aparatele militare ale Ucrainei au putut intra în luptă.
Totuşi, ulterior, Ucraina a investit sume importante în forţele sale armate, alocându-le anual acestora aproximativ 4% din PIB. Echipamentele de ultimă generaţie furnizate de ţările NATO sunt de calibru uşor, dar ele vor juca un rol esenţial în cazul unei tactici bine coordonate de a provoca cât mai multe pierderi armatei ruse.
Pe lângă armament, SUA au oferit Ucrainei echipament neletal în valoare totală de 2.5 de miliarde de dolari, constând în echipament radio, radare anti-artilerie, vehicule Humvee şi Toyota Land Cruiser, camioane Iveco sau drone de recunoaştere.
Deşi numeric, Ucraina va mobiliza mult mai mulţi soldaţi decât Federaţia Rusă, în cazul unui conflict, Armata Rusă are avantaje tehnice evidente faţă de cea ucraineană.
Dintre toate, superioritatea aeriană evidentă a Rusiei este probabil cea mai importantă. Este de presupus că înainte de a expune trupe sau blindate, aceasta “va curăţa” cerul, alungând aviaţia ucraineană din zona de conflict, şi va scoate din luptă cu prioritate bateriile şi lansatoarele antiaerienă.
Experţii apreciază că nici dronele cumpărate din Turcia de ucraineni nu vor reprezenta o problemă pentru aviaţia rusă, deci este de presupus că Armata Ucrainei va prefera să le păstreze şi să le protejeze pentru o fază mai avansată a conflictului.
Rusia are, de asemenea, avantaj semnificativ în domeniul artileriei şi al forţelor blindate şi este de presupus că unităţile armatei ucrainene vor evita confruntarea directă cu acestea, pentru a nu fi copleşite numeric şi tehnic.
Totuşi, în legătură cu performanţele tehnice ale armamentului rusesc există numeroase controverse. Puţine dintre marile proiecte ruseşti de înarmare au ajuns în funcţiune. Nu este clar, de exemplu, dacă Rusia va folosi sau nu avioane Suhoi 57, intrate oficial de un an în dotarea armatei sale. Acesta ar fi urmat să fie primul model de avion invizibil, dar programul de dezvoltare a fost plin de probleme şi experţii se îndoiesc că avionul este într-adevăr operaţional.
Alte controverse au fost stârnite de noul tanc T-14 Armata, considerat foarte avansat din punct de vedere tehnic (turelă autonomă, fără echipaj, blindaj, etc), dar despre care ruşii spun că nu a intrat până acum în producţia de serie. Totuşi, 4-5 astfel de tancuri au participat la paradele din Piaţa Roşie din ultimii ani şi un conflict real ar putea oferi surprize.

Posibilă desfăşurare şi un timing de care strategii militari vor ţine cont

Este de presupus că Rusia va deschide o eventuală invazie cu cele mai bine echipate unităţi ale sale, dar, dacă nu reuşeşte un război fulger, care să scoată Armata Ucrainei din luptă în câteva zile, vehiculele înlocuitoare se vor epuiza rapid, iar forţele armate ruse vor fi nevoite să recurgă la echipament mai vechi.
De partea cealaltă a frontului, Ucraina are interesul de a provoca pierderi cât mai grele cu orice preţ, pentru a afecta atât moralul trupelor, cât şi suportul, oricum îndoielnic, al societăţii ruseşti aruncate într-un conflict a cărui necesitate nu este foarte evidentă.
O problemă semnificativă pentru Armata Rusă ar putea fi şi vremea. Această iarnă a fost până acum neobişnuit de caldă în Ucraina, cu temperaturi care au coborât doar puţin sub zero grade Celsius. Operaţiunile militare în această zonă în timp de iarnă au nevoie de un teren bine îngheţat, căci infrastructura rutieră a Ucrainei este subdezvoltată. Temperatura medie va trece deasupra pragului de îngheţ în martie, transformând tot terenul din Ucraine de est într-o mare de noroi (celebra Rasputitsa) care va încetini sau chiar împiedica deplasări ample de trupe dar şi aprovizionarea acestora. Vremea pune aşadar o presiune de timp suplimentară asupra Armatei Ruse, aceasta având la dispoziţie cel mult o lună şi jumătate pentru ocuparea unor poziţii decisive. Orice zi de amânare a invaziei este, implicit, un avantaj pentru Ucraina.
O altă problemă semnificativă pentru Rusia o reprezintă efortul logistic, pentru aprovizionarea trupelor. Armata rusă este dependentă de liniile de cale ferată pentru a-şi aproviziona unităţile. Rusia şi Ucraina au acelaşi ecartament al liniilor de cale ferată, dar este foarte probabil ca o parte semnificativă a acestora, precum şi podurile şi marile noduri feroviare vor fi distruse de armata ucraineană într-o eventuală retragere.
Acest lucru ar forţa Armata Rusă să recurgă la camioane pentru aprovizionare, iar multiple studii NATO arată că grupurile tactice ruseşti au un număr prea mic de camioane pentru a face faţă cu succes nevoilor logistice ale unităţilor. În plus, camioanele au oricum o mobilitate limitată faţă de unităţile şenilate şi vor avea dificultăţi semnificative în a ţine pasul cu acestea, mai ales în cazul în care campania se întinde până după luna martie.

În concluzie

În timp ce Rusia probabil nu va ataca Ucraina decât dacă are siguranţa îndeplinirii obiectivelor hotărâte de Kremlin, constrângerile generate de vreme, mobilizarea Vestului şi sprijinul militar oferit Ucrainei închid din ce în ce mai mult fereastra de timp disponibilă Armatei Ruse.
Pe de altă parte, costurile aferente unei invazii (atât cele economice, legate de banii necesari pentru dizlocarea trupelor, cât şi cele diplomatice, legate de animozitatea pe care şi-a atras-o deja Kremlinul), precum şi retorica folosită intern pentru a justifica o eventuală agresiune, îi lasă foarte puţin loc de întoarcere lui Vladimir Putin, după această uriaşă desfăşurare. Dacă va renunţa la invazie fără să obţină concesii importante din partea Vestului, el va înregistra o pierdere politică semnificativă pe plan intern şi nu va avea nimic cu care să compenseze daunele provocate deja Rusiei de această criză. Poate acesta este şi motivul pentru care, în conferinţa maraton de aseară, preşedintele SUA, Joe Biden, a spus la un moment dat că „Putin va intra în Ucraina pentru că trebuie să facă ceva.”
Pentru mâine, 21 ianuarie, este programată o întâlnire, posibil ultima înainte de pornirea unui eventual confilct, între secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Blinken a făcut un adevărat tur de forţă, mergând ieri la Kiev, azi se va întâlni la Berlin cu omologii săi din Franţa, Germania şi Marea Britanie. Diplomaţia pare aproape epuizată. Totuşi, având în vedere modul dur de negociere al ruşilor, nu este exclus ca, în următoarele ore să asistăm deja la provocări sau evenimente care să joace un rol în întâlnirea de mâine de la Geneva, dintre Blinken şi Lavrov.