http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1055 - 11.04.2026

În mai puţin de o săptămână, Joe Biden a făcut trei gafe colosale care ameninţă grav Statele Unite şi pacea mondială.
Cel mai bun ziarist de televiziune al momentului, Tucker Carlson de la Fox News, a declarat că şeful de la Casa Albă nu mai este apt să conducă şi trebuie declanşate procedurile constituţionale de înlocuire sa.
Un editorial teribil pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
Joe Biden a anunţat că va candida din nou la preşedinţie în aprilie 2019. Era a treia sau a patra încercare a lui Biden de a ajunge la Casa Albă, depinde cum socoteşti.
De aceea, la acel moment, mulţi americani credeau că îl cunosc bine pe Joe Biden. După 50 de ani ca politician, erau obişnuiţi cu faţa lui. S-a dovedit însă că nu îi cunoşteau noua faţă.
Două luni mai târziu, Biden a apărut pe scenă la Miami, pentru o primă dezbatere în alegerile primare ale Democraţilor, şi a fost greu de recunoscut chiar şi de cei care îl cunoşteau bine.
O operaţie estetică extinsă îl făcea să pară o cu totul altă persoană. Dar şi mai şocant a fost că nici nu se mai comporta ca vechiul Joe Biden.
Vi-l amintiţi probabil pe Biden expansiv şi jovial, debordând de farmec irlandez. Era faimos pentru asta.
Şi, totuşi, pe scenă, Biden a părut distant şi tăcut.
Uneori părea că se fereşte să vorbească, de frică să nu se poticnească în cuvinte sau să le uite.
De mai multe ori, camera l-a surprins cu privirea pierdută în gol. Părea cu totul absorbit de gândurile sale. Când Biden a reuşit să se concentreze din nou, a părut foarte deranjat de revenirea la realitate.
Indiferent de motiv, alegătorii primari Democraţi nu au părut prea impresionaţi de prestaţia sa. Cifrele din sondaje ale lui Joe Biden s-au prăbuşit cu 10% de la o zi la alta.
Echipa de campanie a lui Biden nu a explicat niciodată ce s-a întâmplat în acea seară la Miami. Dar, orice ar fi fost, nu s-a mai reparat niciodată. Continuă şi astăzi.
Din acea zi, caracteristica cea mai definitorie a prestaţiilor publice ale lui Joe Biden a fost probabil mânia. Aceasta pare să pună stăpânire pe el în valuri.
Joe Biden ţipând la un ziarist: Concentraţi-vă pe acest om (Trump) şi pe ceea ce face şi nu a mai făcut nici un alt preşedinte. Nici un alt preşedinte!
Joe Biden certând un ziarist: Nu, nu am făcut testul. De ce dracu’ aş face un test? Haide, omule! E ca şi cum ai zice: înainte să intri în emisiune fă un test să vedem dacă iei cocaină sau nu! Cum vine asta? Faci bancuri cu mine?
Joe Biden la dezbaterea prezidenţială: Nu am depăşit timpul. Tu ai depăşit timpul, aşa că am să vorbesc. Uite care-i treaba, Uite care-i treaba. Chestia e că… uite ce se întâmplă…
Joe Biden o bruftuluieşte pe ziarista Savannah Guthrie: Nu, nu e adevărat. Spui prostii. Nu ştii ce vorbeşti. Nimeni nu a spus asta! Cine a spus aşa ceva? Cine a spus aşa ceva?
Joe Biden la o întâlnire cu publicul: Ai spus că mi-am pus fiul într-un post la o companie de automobile. Nu asta ai zis? Spune lucrurilor pe nume, Jack!
Joe Biden într-o discuţie cu Peter Doocy, corespondent Fox News la Casa Albă: Ăsta e un mare atu. Auzi la el, inflaţie mai mare… Ce derbedeu stupid!
Cunoaşteţi foarte bine aceste manifestări. Le-aţi văzut la oamenii din jurul vostru, la cei dragi. Nu au nici o legătură cu politica.
Ceea ce tocmai aţi văzut este pierderea capacităţii de control a emoţiilor…
Accesele necontrolate de furie sunt frecvente la persoanele care îmbătrânesc, în special la bărbaţi… Însoţesc senilitatea.
Pierderea capacităţii de control este o experienţă foarte frustrantă şi ne manifestăm simpatia pentru oricine trece prin aşa ceva.
Avem simpatie inclusiv pentru Joe Biden, dar Biden este preşedintele Statelor Unite, iar noi trecem prin cea mai instabilă situaţia din istoria recentă.
Biden împinge ţara noastră spre război şi se cuvine deci să evaluăm efectele pe care starea sa mentală şi emoţională o are asupra fiecăruia dintre noi.
Nu e vorba doar despre vârsta de 79 de ani. Biden este în mod evident incapabil să vorbească precis. Iar atunci când eşti preşedintele Statelor Unite şi lumea depinde de fiecare dintre cuvintele tale, este esenţial să pronunţi exact cuvintele pe care intenţionezi să le rosteşti. Să nu te laşi purtat de furie şi să spui ceva ce ar putea periclita interesele pe termen lung ale acestei ţări. Să pui în pericol familiile şi copiii, pe noi toţi şi viitorul nostru.
Însă el exact asta face. Ăsta este purul adevăr. Dacă vă îndoiţi că este aşa, priviţi prestaţia sa de săptămâna trecută.
Joi, de exemplu, Joe Biden a fost întrebat cum vor răspunde Statele Unite dacă guvernul din Rusia foloseşte arme chimice în Ucraina.
Era o întrebare ipotetică. Preşedinţilor li se pun adesea astfel de întrebări. Însă, ei răspund rareori la aceste întrebări, dintr-un motiv foarte simplu.
Nu cunosc circumstanţele pe care le va rezerva viitorul, aşa că nu există nici un motiv să rişte prestigiul Americii sau să înspăimânte restul lumii spunând ceva greşit.
Deci că nu răspund. Biden nu avea nici o obligaţie să răspundă la acea întrebare. Foarte puţini preşedinţi ar fi făcut-o. Dar Biden a răspuns şi iată ce a spus:
Reporter: Pentru a clarifica subiectul armelor chimice. Dacă sunt folosite arme chimice în Ucraina, va provoca acest lucru un răspuns militar din partea NATO?
Joe Biden: Va provoca un răspuns de acelaşi tip.
Deci a închis ochii şi a încercat să îşi amintească ce scria în discurs. Care era politica noastră?
Şi, când a venit vorba despre posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice, a spus că Statele Unite vor da un răspuns de acelaşi tip.
Dacă Rusia foloseşte arme chimice, atunci şi Statele Unite vor folosi arme chimice.
Nici un preşedinte american nu a spus aşa ceva în timpul vieţii noastre. Aţi crescut presupunând că Statele Unite nu vor folosi niciodată arme chimice, deoarece Statele Unite nu sunt un „stat-tâlhar”.
De fapt, rolul noastru istoric este de a reprima „statele-tâlhar”. Ei ne spun că asta facem şi în acest moment.
Şi, cu toate acestea, într-un moment de iritare, deoarece nu îşi putea aminti cuvintele corecte, Joe Biden, preşedintele Statelor Unite, a dat peste cap 100 de ani de politică de securitate americană, în mijlocul unui război.
Acest lucru nu a scăpat consilierului său pentru securitate naţională, care a reacţionat prompt, restabilind statu-quo-ul. Sau încercând să o facă.
„Statele Unite nu au nici o intenţie să folosească arme chimice. Punct. În nici un fel de circumstanţe”, a spus Jack Sullivan, contrazicându-şi flagrant şeful.
Nimeni din personalul care lucrează cu preşedintele nu vrea să facă asta, însă Jake Sullivan nu avea de ales.
El lucrează pentru un om care nu poate pronunţa corect nici măcar numele vicepreşedintei sale, dar care totuşi se află la cârma Statelor Unite în cel mai delicat moment din istorie.
Dar Biden nu s-a oprit. A continuat.
A doua zi, consilierii i-au permis să zboare în Polonia pentru a „ralia comunitatea internaţională în sprijinul Ucrainei”.
În timpul şederii sale în Polonia, Biden s-a întâlnit cu militarii Diviziei 82 Aeropurtată, cantonaţi aici.
În timp ce camerele se aflau în funcţiune, Joe Biden i-a informat pe aceşti soldaţi că vor fi trimişi curând în Ucraina.
Joe Biden: Cetăţeanul de rând priveşte, uite cum înaintează, uite cum înaintează, şi veţi vedea asta când veţi ajunge acolo, unii dintre voi au fost deja, veţi vedea, veţi vedea femei, veţi vedea tineri stând în faţa unui afurisit de tanc şi spunând: Nu plecăm, rămânem pe loc.
Fostul preşedinte era adesea criticat, uneori pe bună dreptate, pentru că nu folosea cuvintele cu precizie. Eşti preşedinte, nu poţi scrie orice pe Twitter.
Aţi auzit asta timp de patru ani, era o afirmaţie care avea adesea un sâmbure de adevăr… Însă ultimul preşedinte nu a spus niciodată ceva care să se apropie măcar de nesăbuinţa nebună pe care tocmai aţi auzit-o.
„Veţi vedea când veţi ajunge acolo.” Unde? În Ucraina. Deci, Divizia 82 Aeropurtată se pregăteşte să meargă în Ucraina. Le-a spus-o comandantul lor suprem.
Evident, ei nu aveau nici o idee despre asta. Nici familiile lor. Nici la Casa Albă nu ştia nimeni până să o spună Joe Biden în direct vineri.
După aceste afirmaţii, Fox News a luat legătura cu purtătoarea de cuvânt a lui Biden, dar nimeni acolo, la Casa Albă, nu părea să ştie că aceste afirmaţii fuseseră înregistrate.
Cum se explică această răsucire bruscă în politica externă americană?
„Preşedintele a fost clar asupra faptului că nu vom trimite trupe americane în Ucraina, şi nu există nici o schimbare în privinţa acestei poziţii.”
Aşadar, pentru a doua oară în trei zile, administraţia era obligată să îl contrazică pe comandantul suprem. Şi nu într-o chestiune minoră. Acestea sunt adesea considerate nişte gafe.
O gafă este când pronunţi greşit numele cuiva.
Dar să le spui trupelor că vor fi trimise în Ucraina, să promiţi că Statele Unite vor folosi armele chimice, acestea nu sunt gafe. Sunt altceva.
Ceva periculos, asta e cert.
Aşadar, cel mai bun lucru pe care îl putea face Casa Albă era să ne zică:
„Ei bine, preşedintele nostru, spunând că trimite trupe americane în Ucraina, reafirmă politica noastră de a NU trimite trupe în Ucraina.”
Mulţumim pentru clarificare. Ce altceva puteau zice?
Însă lucrurile au luat o turnură şi mai bizară.
Sâmbătă, încă o dată absolut din senin, Joe Biden a pledat pentru o schimbare de regim în Rusia. Priviţi:
Joe Biden: Un dictator hotărât să reconstruiască un imperiu nu va şterge niciodată dragostea poporului său pentru libertate. Brutalitatea nu va sta niciodată în calea libertăţii. Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu mai trebuie să rămână la putere!
Cunoscuta rutină a lui Churchill! Când lucrurile nu merg bine acasă, preşedinţii caută consolare în străinătate. Acolo unde sunt luaţi mult mai în serios decât de propriii alegători.
Dar Biden nu s-a putut stăpâni.„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu mai trebuie să rămână la putere!”, a spus el despre Vladimir Putin.
Lăsaţi deoparte sentimentele pe care le aveţi faţă de Putin. Probabil că nu îl agreaţi, şi pe bună dreptate.
Însă, politica noastră, potrivit preşedintelui Statelor Unite, este să-l eliminăm pe Putin. Să-l dăm jos din funcţia de şef al statului.
Să fim foarte clari: schimbarea de regim în Rusia nu a fost niciodată linia politică a Americii. Este probabil pentru prima oară când ne amestecăm în treburile interne ale Rusiei.
Şi au existat în istorie circumstanţe chiar mai periculoase decât cele de acum. Vă amintiţi, Statele Unite au purtat timp de 11 ani un război prin interpuşi împotriva Rusiei, în Vietnam. Aproape 11.000 de militari americani au murit în acest război.
Şi cu toate acestea nici un preşedinte american nu a vorbit despre o schimbare de regim la Kremlin.
De ce? Pentru că erau toleranţi cu ruşii? Nu, ci pentru că Rusia deţine în jur de 6.000 de arme nucleare.
Acum, să presupunem că l-am eliminat pe şeful statului rus şi, evident, tot guvernul central al acestei ţări. Ce se va petrece cu aceste arme? Să vedem…
În Irak, stocurile de arme ale lui Saddam, toate convenţionale, au căzut în mâinile miliţiilor care le folosesc acum pentru a ucide americani.
Rusia are o populaţie importantă şi destul de nervoasă de extremişti islamici.
V-aţi gândit că este posibil, în lipsa unui lider care să conducă ţara – pentru că, evident, nu am ales un succesor pentru Putin – ca una din cele 6.000 de arme nucleare să ajungă în mâinile vreunui grup terorist anti-american şi să fie folosită aici, împotriva populaţiei civile?
O armă nucleară…
Ei bine, nu e doar posibil, e chiar probabil să se întâmple acest lucru, dacă reuşim să-l asasinăm pe Putin.
Dar dacă NU reuşim să-l asasinăm pe Putin, aşa cum pare să fie acum politica noastră? Preşedintele Statelor Unite tocmai i-a transmis guvernului rus că doreşte să-l răstoarne.
Prin urmare, trebuie să te întrebi:
Auzind aceasta, Vladimir Putin devine mai dispus sau mai puţin dispus să folosească armele nucleare împotriva Statelor Unite sau a Europei Occidentale?
Cum se comportă animalele prinse în capcană? Îşi folosesc cu furie ghearele şi colţii.
Oamenii disperaţi sunt oameni periculoşi.
De aceea, ar fi în interesul Statelor Unite, iar acesta este singurul interes care contează din punctul nostru de vedere, să mai răcorim puţin retorica.
Sau, când folosim o retorică încinsă, să o facem cu un motiv solid, într-un scop perfect articulat, care să ajute Statele Unite.
Nu doar aşa, pentru că eşti bătrân şi nervos.
Or, exact asta am văzut: un tip care şi-a pierdut controlul pentru că era prea înfuriat.
Este cât se poate de evident. Nimeni la Washington nu a stat 30 de secunde să se gândească ce se întâmplă dacă îl dăm jos pe Putin. Sau fie şi numai dacă vorbim să îl dăm jos pe Putin.
În realitate, clasa noastră politică şi-a petrecut weekendul felicitându-l pe Joe Biden pentru că a spus o prostie. L-au comparat cu Ronald Reagan.
Clasa politică de la Washington iubeşte schimbările de regim. Ce urmează după schimbarea de regim nu prea se gândeşte. Dar pentru moment, au fost încântaţi.

(…)

Spre lauda sa, personalul de la Casa Albă nu s-a lăsat fermecat de aplauze ci a rămas concentrat pe munca sa. Au încercat imediat să ne transmită că Biden nu a vrut să spună ce ne-a spus în faţa camerei. Că el nu crede asta.
„Punctul de vedere al preşedintelui…”
(Orice declaraţie publică care începe aşa este o minciună. Noi am înţeles care este punctul lui de vedere, ni l-a comunicat chiar el.)
Însă Casa Albă susţine că punctul de vedere al preşedintelui a fost că lui Putin nu trebuie să i se permită să îşi exercite puterea asupra vecinilor din regiune.
Preşedintele nu a vorbit despre puterea lui Putin din Rusia sau de o schimbare de regim. Îhî.
Sigur că nu e adevărat, însă măcar e liniştitor să ştim că linia noastră politică rămâne aceeaşi.
Neoconii din DC au fost evident distruşi. Fostul lucrător al CIA, Rodney Faraon, de exemplu, a scris:
„Acesta ar fi fost ocazia lui Biden de a «dărâma zidul», dar echipa sa de la Casa Albă i-a diluat mesajul.”
În urmă cu câteva ore, Biden a venit din nou la microfon şi a reafirmat că vorbele scăpate accidental din gură în weekend, pentru că era nervos şi îşi pierduse stăpânirea de sine, au reprezentat de fapt linia politică oficială americană.
Kelly O’Donnell, NBC: Credeţi cu adevărat ceea ce aţi spus, că Putin nu mai trebuie să rămână la putere? Sau regretaţi acum că aţi spus asta, dat fiind că administraţia dvs. a încercat să retracteze? Complică vorbele dvs. situaţia?
Joe Biden: Ei bine, da. Trei întrebări diferite. Voi răspunde la toate. Numărul unu: nu retractez nimic…
„Nu retractez nimic.” Deci linia noastră politică actuală este o schimbare de regim în Rusia. Asta ne-a spus preşedintele Statelor Unite, şi şi-a certat colaboratorii că au negat.
Aceştia şi-au petrecut toată săptămâna corectând declaraţiile pe care le-a făcut el la repezeală şi fără să reflecteze o clipă.
Hei, Joe Biden, care va fi pentru Statele Unite efectul pe termen lung a ceea ce faci acum? Habar n-are. De ce să te gândeşti la viitor, acum, când mizele sunt mai mari decât oricând în istorie?
Niciodată nu a existat la Casa Albă un asemenea nivel de nesăbuinţă. Nimic din ce a fost în trecut nu se compară cu situaţia de acum.
Peter Doocy de la Fox a cerut lămuriri. Joe Biden a demonstrat că habar n-avea că, săptămâna trecută, echipa lui a tot reajustat linia politică americană, pe care şeful lor o schimba la nimereală.
Doocy: Vă temeţi că alţi lideri din lume vor începe să se îndoiască de seriozitatea Americii, dacă toate aceste lucruri importante pe care le afirmaţi pe scena mondială sunt mereu retractate?
Biden: Ce a fost retractat?
Doocy: În ultimele zile, a părut că le-aţi spus trupelor SUA că vor merge în Ucraina. A părut că aţi spus că e posibil ca SUA să folosească arme chimice. Şi a părut că faceţi apel la o schimbare de regim în Rusia, iar noi ştim…
Biden: Nici una din cele trei nu s-a petrecut.
Doocy: Nici una din cele trei nu s-a petrecut?
Biden: Nici una din cele trei.
Doocy: Domnule preşedinte…
Biden: Îmi răstălmăceşti cuvintele.
„Ce a fost retractat?”
Să spunem lucrurilor pe nume: Joe Biden nu este apt să conducă, mai ales într-un moment ca acesta.
Bernie Sanders a speriat băncile. Partidul Democrat i-a scurtcircuitat campania şi l-a instalat pe Joe Biden.
Pentru mulţi alegători, Biden părea mai degrabă lipsit de iniţiativă. Un respiro binevenit după ultimul preşedinte, care era cam gălăgios.
Nimeni nu prevedea în acel moment că vom ajunge în pragul unui război cu o putere militară nucleară, în mai puţin de doi ani. Dar exact acolo ne aflăm acum.
În aceste circumstanţe, să fii condus de cineva care nu are nici o idee despre ce se petrece… Care nici măcar nu ştie că provoacă schimbări în linia politică pe termen lung a Statelor Unite, aşa cum a fost ea trasată de nişte persoane mature, cu capul pe umeri… Vi se pare înspăimântător?
E chiar mai rău de atât.
Deci, Biden tocmai a spus că tot ceea ce a zis săptămâna trecută este adevărat, şi că nimic nu a fost retractat de colaboratorii săi.
Realitatea este că Biden nu are nici o idee despre nimic.
Nu are nici o idee despre ce spun experţii săi când el doarme.
Nu are nici o idee că, la jumătatea răspunsului, începe să dea înapoi în privinţa propriilor afirmaţii. Pentru ca, după câteva minute, să spună că niciodată nu dă înapoi când afirmă ceva.
„Nimic din toate acestea nu s-a petrecut”, a spus Biden.
(Ai impresia că eşti răutăcios cu omul ăsta când tot citezi din el, şi nimeni nu doreşte asta. Nimeni nu râde de vârsta lui sau de starea sa precară. Încercăm doar să servim interesul ţării.)
Apoi, peste câteva momente, Biden a declarat că nici un om cu capul pe umeri nu s-ar gândi că el doreşte o schimbare de regim în Rusia.
Joe Biden: Pentru că e ridicol. Nimeni nu crede că îl vom da jos, că eu îl voi…, că vorbeam despre dărâmarea lui Putin. Nimeni nu crede aşa ceva.
Gata cu gluma. Miza este prea mare. Dacă a existat vreodată un moment în istoria Statelor Unite ale Americii când a trebuit invocat cel de-al 25-lea Amendament, acela este acum.
Aşa cum Joe Biden a spus singur:
„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu trebuie să rămână la putere!”

Text preluat 31 - martie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Înainte se putea: o

Am mai trecut pe la scoala. E deschis non stop...engleza ...

Astăzi vă dau doar

Ucrainenii au scos din uz ultimul feribot feroviar care mai ...

Iranul își reface

Raportul special din 4 aprilie al Institutului pentru Studiul Războiului ...

Matei 27

1. Cand s-a facut ziua, toti preotii cei mai de ...

Sfânta Cruce a fost

În timpul marelui război bizantino-sasanid, generalul persan Shahrbaraz, trimis de ...