http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1074 - 23.09.2026

Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările la noua grădinița cu 8 săli de grupă, construită în cartierul Țiglina II cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 8,7 milioane de lei.

Ionuț Pucheanu: „Devenim unul dintre orașele cu cele mai frumoase școli și grădinițe. Mai mult, am construit o nouă grădiniță în cartierul Țiglina II, iar copiii se bucură deja de cele mai bune condiții în săli, precum și de un loc de joacă modern. La Galați continuăm investițiile în educație pentru generațiile de azi și de mâine”.

Clădirea are parter și două etaje, o arie construită de 455 mp și este compusă din săli de grupă, grup sanitar pentru copii, vestibul la intrarea copiilor, încăperi pentru personal de educație și îngrijire, cabinet medical etc.

Clădirea are centrală termică și panouri solare pe terasa circulabilă pentru aport la necesarul de apă caldă, iar iluminatul exterior se realizează cu corpuri prevăzute cu panouri fotovoltaice. De asemenea, s-au realizat dotările cu mobilier adecvat și echipamente specifice și a fost amenajat un loc de joacă în curte.

Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați 10 - septembrie - 2025

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Ucraina a anunţat a

România a acceptat să facă parte din această structură internațională. ...

A moștenit o avere

Charles de Foucauld s-a născut în nobilimea franceză în 1858. ...

Festivalul Naţional

Ediția din acest an a Festivalului Național de Poezie „Costache ...

Am fost curios. Nu d

Câte hectare are popimea azi și de unde le-a luat, ...

Aruncaţi afară din

Dacă nu suntem suficient de lămuriți cum are grijă administrația ...