http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2023, nr. 933 - 04.02.2023

București, 18 ianuarie 2023 – Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions – M&A) din România a atins un nivel record în 2022 în ceea ce privește valoarea și numărul tranzacțiilor, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România. Valoarea totală estimată a pieței, atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 6,5-7,5 miliarde de euro, în timp ce tranzacțiile cu valori comunicate s-au ridicat la 4,1 miliarde de euro. De asemenea, numărul de tranzacții cu valori de peste 5 milioane de euro analizate de Deloitte România a ajuns la 157. Pentru comparație, valoarea de piață a tranzacțiilor în anii anteriori a variat între 3,5 și 4 miliarde de euro la nivel anual, iar numărul cel mai mare de tranzacții a fost de 137, în 2021.

În 2022, au avut loc zece tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro, față de 12, în 2021.

„După o perioadă foarte bună a pieței de M&A în 2020 și 2021, începutul lui 2022 a indicat faptul că urmează un an în care se vor înregistra noi recorduri. Am avut tranzacții în valoare de peste 4 miliarde de euro încheiate numai în prima parte a anului 2022. În a doua jumătate a anului, însă, mai ales în ultimul trimestru, am observat o temperare atât a valorii, cât și a numărului tranzacțiilor, în ton cu evoluția globală. Cu toate acestea, 2022 rămâne un an de vârf din perspectiva valorii tranzacțiilor încheiate, în linie și cu investițiile străine directe record. În 2022, interesul businessurilor locale pentru listarea la bursă și pentru atragerea de finanțare prin intermediul bursei a fost mai mic comparativ cu anul anterior, însă merită menționat că numărul de tranzacții cu valori de peste 5 milioane de euro în care au fost implicate firme de capital privat de partea vânzătorului sau a cumpărătorului s-a menținut la același nivel: 25 în cursul anului 2022, față de 24 în cursul anului 2021. Având în vedere evoluția pieței în a doua parte a anului 2022, evoluția pieței regionale și globale și situația geo-politică, mă aștept ca prima parte a anului 2023 să fie caracterizată de valori mai scăzute. Cred că România rămâne o destinație atrăgătoare pentru investitori, fiind o piață care a crescut constant în ultimii ani și care atrage atât investitori strategici, cât și financiari/instituționali”, a declarat Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanță Financiară, Deloitte România.

Cele mai mari tranzacții din 2022

  1. Romgaz, al cărui acționar majoritar este statul român, a ajuns la un acord pentru a achiziționa o participație de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 1,008 miliarde de euro;
  2. Ford Otosan, cu sediul în SUA, a achiziționat uzina Ford de la Craiova, pentru o valoare comunicată de 715 milioane de euro;
  3. Faurecia, cu sediul în Franța, a achiziționat Hella, inclusiv operațiunile din România, pentru o valoare estimată a operațiunilor din România de 473 de milioane de euro;
  4. Fondul românesc de capital privat Pavăl Holding a cumpărat CA Immo România într-o tranzacție cu valoarea comunicată de 377 de milioane de euro;
  5. preluarea de către Mondelez Internațional a Chipita Global, inclusiv a operațiunilor din România, pentru o valoare estimată a operațiunilor din România de 327 de milioane de euro.

 

Piața de fuziuni și achiziții din România în 2022

  • valoarea de piață (tranzacții cu valoare comunicată): 4,1 miliarde de euro;
  • valoarea de piață estimată (inclusiv tranzacțiile cu valoare nedivulgată): 6,5-7,5 miliarde de euro;
  • numărul de tranzacții cu valoare comunicată: 59;
  • valoarea medie a tranzacției (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată între 5 și 500 de milioane de euro, pentru a exclude mega-tranzacțiile): 41 de milioane de euro.

 

Evoluția numărului de tranzacții

2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021 2022
Numărul de tranzacții cu valoare comunicată 25 21 53 45 45 62 38 24 39 52 59
Numărul total de tranzacții 59 52 81 69 89 106 98 110 93 137 157

 

Notă: graficul ia în considerare doar tranzacțiile cu o valoare comunicată de peste 5 milioane de euro și exclude mega-tranzacțiile, cu valori mai mari de 500 de milioane de euro. Informațiile sunt colectate din surse publice și actualizate cu valorile tranzacțiilor rezultate din cele mai recente informații disponibile.

 

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

 

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 415.000 de profesioniști la nivel mondial.

Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 3.000 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

Text preluat 19 - ianuarie - 2023

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directorii şi juri

Deseori, Gelu mi-a spus că scriu prea scurt, puţin, redus, ...

NIMIC FĂRĂ DUMNEZE

Puţine ţări din lume se pot mândri cu o istorie ...

Joi la Galaţi a aju

Din 18 ianuarie, publicul din 14 oraşe din ţară a ...

Branza e pe bani si

Kim Kielsen este prim-ministru al Groenlandei, care este cea mai ...