logoImpact EST nr. 876 - 20.06.2021

– CFR CLUJ – Billel Omrani, 26 de ani, cotat anul trecut ca cel mai bun fotbalist străin din România, este ofertat de o echipă din Premier League, Sheffield United, aflată pe locul 6 în campionatul englez. Răspunsul a fost negativ, deşi suma de transfer, desigur, nu era de neglijat. Nici Damian Djokovic nu va pleca la Gozyantep, Turcia. Conducerea CFR-ului a reuşit să-l păstreze şi pe Dan Petrescu. Deşi nici acesta nu a dus lipsă de oferte. S-a alăturat echipei şi George Ţucudean, golgheterul din ultima perioadă de timp. Şi ca şi cum n-ar fi de ajuns, CFR-ul se va îmbogăţi cu suma de 16 milioane de euro în doi ani, sponsorizare record pentru fotbalul românesc, datorită performanţelor formaţiei din Grecia din ultimii doi ani, sponsor – o firmă din străinătate (?), care doreşte în felul acesta să-şi facă reclamă. 15 milioane de euro a încasat deocamdată de la UEFA, în urma rezultatelor din cupele europene. Dacă mai punem la socoteală şi sumele încasate pentru câştigarea campionatului sau a dreptului de televizare, nu-i de mirare că CFR Cluj a devenit clubul cu cea mai mare potenţă financiară şi cu cel mai relaxant buget.
– Al doilea club, cu putere financiară remarcabilă (asta prin injecţiile permanente făcute de patron cu euroi), este FCSB.
Aceasta încasează anual 2,3 milioane euro din partea principalilor sponsori: 1,5 milioane euro de la City Insurance, şi 800.000 de la Betano. Dar don Gigi nu se limitează numai la atât. Şi nu-i cazul să râdeţi. Dar, dacă vrea, n-o să vă puteţi abţine, asta e. Deci brânza din meniul celor de FCSB, este în totalitate de la oile lui Becali. Implicarea lui Gigi Becali nu are limite. Imixtiunea patronului nu ţine doar de lotul de jucători, de staff-ul tehnic, de achiziţii vânzări, simpatii sau, mai ales, antipatii, salariile şi primele angajaţilor etc. Până şi meniul pe care fotbaliştii îl au la dispoziţie ţine cont şi e influenţat în mod direct de latifundiar. În afară de brânza de la patron, nici mezelurile nu scapă de indicaţiile „preţioase”, ale lui Gigi. Acestea sunt achiziţionate de la „BACIU”, o firmă specializată pe producţia preparatelor din carne şi care are unul dintre magazine în Pipera, aproape de casa lui Becali.
Are cineva ceva de comentat?
– Despre Marius Stan, fostul primar al municipiului Galaţi în mandatul precedent, şi care s-a făcut remarcat prin cele mai sfruntate minciuni, promisiuni care loveau şi obrazul unui elefant în călduri, care a topit Oţelul si apoi l-a vândut lui Adamescu (în curând vom reveni cu amănunte despre golăniile lui M.S.), a fost „băgat afară” de la Petrolul Ploeşti, pe motiv, „Chipurile”, că intenţionează să candideze din nou la funcţia supremă în Primăria Galaţi. Acum, fie că ploieştenii au aflat cam ce hram poartă individul, şi au vrut să scape de el, fie că primarul doreşte să facă al doilea tunel pe sub Dunăre, pentru care activitate a angajat deja un regiment de cârtiţe.
Despre stadioanele ultramoderne şi echipele de fotbal tip Barcelona, are multe de minţit. Obraz de scoarţă, cum ar spune Creangă.
– Şi la viitorul Viitorului se umblă cu cădelniţa. Hagi simte că play-out-ul bate la uşă, pentru vânzare taraba-i goală şi, zice el, că doar aşa va revigora lotul lui de copii şi juniori. Bag seamă că n-a reuşit să-l copieze în totalitate pe finul Becali. Deci, pleacă Eric (cică plus de kilograme), care are oferte de la Liga 1 şi 2, Andreas Calcan şi Lies Houri, care va trebui să înveţe maghiara la perfecţie.
Ne ameninţă cu promovarea a trei jucători: Darius Grosu, fundaş dreapta, 17 ani, Gabriel Buta, fundaş central, 17 ani, şi Ştefan Muşat, portar, 18 ani.
Părere personală: când te întinzi prea mult, rişti să-ţi îngheţe unghiile de la picioare.

DIP-DIP 24 - ianuarie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Încă o ultimă or

Din Galaţi, oraşul cu cea mai multă apă, pentru profit ...

Ultima oră: Ploi to

Formarea ciclonului din Marea Neagră a fost filmată din satelit. ...

Susanul lui Rodeanu

Avem o ştire de... penultima oră, doamnelor şi domnilor! Ea ...

Ghetoul de la Viaduc

Documentarea care stă la baza acestui reportaj a fost realizată ...