Sfintele Paști (gr. Πάσχα) reprezintă sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Paște este transcrierea cuvântului grec, care la rândul lui este transcrierea ebraicului pesach, ambele cuvinte însemnând trecere sau traversare.
Sfintele Paști ortodoxe, de obicei, sunt mai târziu cu una sau cu cinci săptămâni față de sărbătoarea similară a creștinilor care țin de calendarul gregorian. Totuși, ocazional, Sfintele Paști pot fi la o distanță de două, patru sau șase săptămâni (dar niciodată trei) din cauza faptului că vechiul calendar iulian folosește o formulă diferită de pascalie la calcularea datei Sfintelor Paști. Această formulă a fost stabilită și acceptată la Sinodul I Ecumenic.
Semnificația teologică a Învierii Domnului
- Articol principal: Învierea Domnului
Prăznuirea Sfintelor Paști
Învierea Domnului Iisus Hristos din morți este centrul credinței creștine ortodoxe. Sărbătoarea este precedată de douăsprezece săptămâni de pregătire, care sunt împărțite în: duminicile premergătoare postului, Postul mare și Săptămâna Patimilor. Credincioșii încearcă să parcurgă această perioadă cu smerenie, iertare, împăcare, rugăciune, post, generozitate și studiul elementelor credinței. La sosirea sărbătorii, se țin mai multe slujbe îmbinate într-una singură.
Slujba Învierii este alcătuită în timp de Sfinții Părinți ai Bisericii, și în special de sfântul Ioan Damaschinul († 748) pentru unele părți esențiale, cum ar fi Canonul Paștilor și Stihirile Paștilor (a se vedea mai jos capitolul Imnografie).
Slujba de la miezul nopții
La ceva timp după miezul nopții din Sâmbăta Mare se ține slujba numită Slujba de la miezul nopții. În practica slavă, preotul intră în mormânt și ia epitaful, îl duce prin Ușile Împărătești și îl așază pe masa altarului unde rămâne timp de 40 de zile, până la Înălțarea Domnului. În practica bizantină, epitaful este deja scos din mormânt (în timpul slujbei numită Prohodul Domnului din Vinerea Mare, seara).
Slujba învierii
Slujba învierii începe cu o procesiune care are loc la miezul nopții. Credincioșii ies din biserica neluminată cântând, purtând steagurile, icoane, lumânări și Evanghelia (liturgică). Procesiunea ocolește biserica și se întoarce în fața ușilor principale care sunt închise. În practica greacă, antiohiană și românească, acum se citește Evanghelia care spune că mormântul este gol. În cultul ortodox sirian și cel românesc (pe alocuri și la greci), după citirea Evangheliei, preotul bate în ușă și poartă un dialog cu o persoană din biserică, strigând cuvintele Psalmului 23, 7-10: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare și puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei. // Cine este acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei.” În cultul slav nici una din aceste practici nu există. Apoi, se cântă troparul pascal pentru prima dată, împreună cu versurile Psalmului 67 (68) care vor preceda toate slujbele acestei perioade:
- Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmașii Lui, și fugind de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El !
- Precum se împrăștie fumul și nu mai este, precum se topește ceara de la față focului topește fumul de la fața focului,
- Așa pier păcătoșii de la fața lui Dumnezeu, iară drepții se veselesc.
- Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea!
- Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând,
- și celor din morminte viață dăruindu-le.
Ușile sunt deschise și credincioși intră în biserică. Biserica este luminată și împodobită cu flori. Este mirele ceresc și simbolul mormântului gol. Preoții au veșminte albe, simbolul hainelor strălucitoare ale învierii de obște. Icoana Sfintelor Paști, este așezată în mijlocul bisericii, acolo unde mai înainte a fost epitaful. Îl arată pe Hristos spărgând porțile iadului și eliberându-i pe Adam și Eva din robia morții. Preoții spun frecvent către credincioși: „Hristos a înviat!” – iar credincioșii răspund: „Adevărat a înviat!” – și cădește icoanele și poporul.
După intrarea în biserică, se cântă canonul pascal atribuit Sfântului Ioan Damaschinul împreună cu troparul Învierii ca refren repetat frecvent. Slujba se termină cu stihira pascală:
- Ziua învierii! Și să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le !
Ceasurile
Apoi, în unele tradiții, se cântă Ceasurile Sfintelor Paști. În concluzie, preotul sau preoții citesc solemn Predica de Sfintele Paști a Sfântului Ioan Gură de Aur. Această predică este o invitație adresată tuturor credincioșilor să uite de păcate și să se bucure pe deplin de sărbătoarea Învierii lui Hristos.
Sfânta Liturghie
Apoi, urmează Sfânta Liturghie care începe cu cântarea, încă o dată, a troparului festiv împreună cu versurile Psalmului 67 (68). Antifoanele Liturghiei sunt versuri speciale din psalmi care măresc și slăvesc mântuirea Domnului. Apoi, troparul este repetat iarăși și iarăși. Versul botezului din Galateni: Căci, câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3:27) înlocuiește trisaghionul.
Citirile îi duc înapoi în timp pe credincioși, la începuturi, și prezintă creația și re-creația lumii prin Cuvântul Viu al lui Dumnezeu, Fiul Său Iisus Hristos.
Citirile din Apostol sunt din Faptele Apostolilor și constau în primele nouă versuri. Citirea din Evanghelie constă din primele șaptesprezece versuri din Evanghelia după Ioan. Există obiceiul ca în această zi să fie citită Evanghelia în mai multe limbi.
Apoi continuă Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur ca de obicei. Troparul Învierii se cântă iarăși și iarăși. Este cânta și în timpul împărtășirii credincioșilor. Pentru creștinii ortodocși, Împărtășirea în ziua Sfintelor Paști este foarte importantă. Multe parohii iau predica pascală a Sfântului Ioan Gură de Aur ca atare și îi împărtășesc pe toți credincioșii care participă la slujbă.
Ziua neînserată
Pentru ortodocși, sărbătoarea Sfintelor Paști revelează misterul zilei a opta. Nu este numai o rememorare a zilei istorice a Învierii Mântuitorului. Este și o cale de a experimenta o creare din nou a lumii, o gustare a noii și fără de sfârșit Împărății a lui Dumnezeu.
Această nouă zi este exprimată pe înțelesul credincioșilor prin lungimea slujbelor pascale, prin repetiția slujbelor din Săptămâna luminată și prin acele aspecte importante care se mențin în slujbe în următoarele patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului. Aceste patruzeci de zile sunt tratate ca una singură.
Alte tradiții
Adesea, feluri de mâncare care au fost oprite în perioada postului, sunt aduse în coșuri pentru a fi binecuvântate de preoți. Acestea sunt, de obicei: ouă, brânză, carne, prăjituri. Toate acestea, sunt apoi mâncate după Sfânta Liturghie.
În cultul grec, după Liturghie se mănâncă supă de miel sau alte mâncăruri cu carne de miel. În cultul slav sunt împărțite mâncăruri care au fost binecuvântate înainte.
În România există tradiția de a sfinții pâine (uneori cu imaginea Crucii sau a Învierii desenate pe ea) numită Paști. Această pâine este sfințită la Liturghia din Sâmbăta Mare sau spre sfârșitul Sfintei Liturghii din ziua de Paști în memoria lui Hristos cel Înviat, Care este „Pâinea Vieții Eterne coborâtă din Ceruri și care ne hrănește cu hrana milei Sale divine.” Această pâine, stropită cu vin, este împărțită credincioșilor în loc de anafură și se mănâncă dimineața înainte de orice altceva pe toată durata Săptămânii Luminate.
De asemenea, credincioșii schimbă între ei sau ciocnesc ouă vopsite cu vopsea roșie. Oul roșu simbolizează viața cea nouă, primită prin Sângele Mântuitorului.
