http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1075 - 23.10.2026

Iată-ne la rugăciune. Ne îndreptăm paşii spre a aprinde o candelă sau o lumânare. De ce? Ca să Te rugăm, Doamne, să ne ajuţi să vedem nişte icoane ale vieţii noastre de pe pământ, pe care le-ai ales, Dumnezeule, şi ni le-ai prezentat ca modele. Sunt copiii. Se pregătesc pentru şcoală. Doamne, fă din şcoala lor biserică. Ridică-i pe dascăli la demnitatea de sacerdoţi. Ridică-i şi pe părinţi la bucuria de ctitori. A creşte un copil este o sfântă misiune dumnezeiască. A educa un copil este cu adevărat minune dumnezeiască! Ajută-ne celor mai în vârstă, părinţilor, să ne smerim şi să revenim la clipa în care am păşit pentru prima dată în şcoală, la gândurile şi emoţiile de atunci. Să ne amintim de celelalte trepte ale şcolii. Doamne, poate că a fost greu ţării, poate că nu a fost ceea ce doream să fie. Iubiţi copii, atât părinţii, cât şi dascălii, ne-au fost şi iubitori şi competenţi şi ne-au învăţat să învăţăm să creştem frumos. Mai ştiţi ceva, iubiţi părinţi? Atunci Iisus nu avea voie în şcoală. Dar ştiţi unde era? La bunici şi ascuns în sufletele părinţilor. Nu cumva să-L ascundem acum pe Domnul în spatele tuturor scuzelor noastre. Nimic nu ne scuză, dacă nu suntem iubitori, sinceri şi blânzi ca porumbeii cu îngerii neamului, copiii. Acceptaţi orice lucru modern cu o condiţie: nu-L izgoniţi pe Domnul din suflet, nici ca părinţi, nici ca dascăli. El ne va încălzi inimile şi ne va ajuta să găsim şi resursele. Costă puţin să ne susţinem copiii în şcoală, dar dacă nu o facem acum, dacă nu ii ajutăm să crească frumos, creştineşte şi frăţeşte, ne va costa mai târziu o ţară întreagă. Haideţi să fim cu toţii elevii Domnului cu bucurie în noul an şcolar, iubiţi copii, iubiţi părinţi, iubiţi dascăli! Domnul e cu noi, Domnul e în noi. Lăsaţi-L să fie Învăţătorul, Luminătorul şi Prietenul nostru. Amin.
+ Casian,
Arhiepiscopul Dunării de Jos

Text preluat 8 - septembrie - 2022

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nicușor Dan tocmai

Existe persoane care așteaptă semne și minuni din partea unui ...

Se vrea guvern de lu

Peste grumajii partidelor fâlfâie apăsat sabia lui Damocles. Orizontul s-a ...

Dare de seamă despr

În câteva locuri de pe țărmurile melancolice ale Mării Negre ...

Unul dintre cei mai

Toma Roman Jr. nu încetează să mă uimească. Este de ...

Maia Sandu nu se joa

Apa devine un subiect tot mai presant pentru Republica Moldova. ...