Ai dreptate, sunt un idiot cu amintiri de comunist nenorocit, prăfuit, retrograd, lipsit de orice viziune asupra viitorului.
Nu te contrazic, Mitică, aşa este, cum spui tu, numai că, aşa cum ştii, aş vrea să-ţi amintesc unele amănunte…
Despre prostia ta, proverbială, s-a vorbit prea mult în lunga noastră istorie naţională…
Caragiale te-a prins în cleştele satirei sale dumnezeieşti şi te-a făcut harcea-parcea, adică, te-a aşezat la locul tău!
Şi mă gândesc, fără efort special, că locul tău, dragă Mitică este acolo, în fruntea stării de ridicol, de îngâmfare, mândrie prin aşezarea prostiei sub forma unei „coroane de merit” peste capul tău tâmp…
Mereu „suficient” în cele trăite, lăudăros fără perdea şi fără temei, Mitică, dragă, ai intrat în noua democraţie, cu toate calităţile tale de om mărunt, prost-crescut, fără credinţă în Adevăr, gata la orice formă de compromis, pus pe înjurat, blestemat, aşezat precum coţofana în parul veseliei…
De râs ai fost, de râs eşti, de râsul lumii vei fi întotdeauna!
Cu uneltele mele de scris, te-am prins în noua ta stare de „măgar cu pretenţii”, de „patriot de şuşanea”, de politician cu ştaiful prostului care nu este capabil să-şi vadă nici interesele personale , că pe cele generale n-a fost niciodată în măsură să le slujească…
Te-am prins Mitică în toată micimea ta de azi şi te-am arătat lumii aşa cum eşti, adică, un prost cu pretenţii de om deştept, un nenorocit gata oricând să-ţi vinzi şi muma care te-a născut, dacă-ţi iese ceva pentru petrecerea de diseară, evident, petrecere cu manele, cu „of, mamă”, cu „noi suntem români”, cu iubire specială pentru noua clasă de şoşoişti patrioţi ce se arată la orizont!
În „Micul tratat de prostologie” te-am aşezat la loc de frunte, Mitică! La fel în „Şarlatanii”, în recentul „BILANŢ”, plus în mai toate prozele mele scurte…
Numai raportat la prostia ta, Mitică, ne dăm seama cum ar trebui să fie normalitatea, gradul de civilitate al celui de lângă noi…
Pe „prostia” ta, am căpătat notorietate, vorbind mai mereu despre căderile tale, micimile tale, mi-am deschis drumul spre comedia amară a timpului în care trăim…
Mitică, Mitică, Mitică, ne-ai făcut de râs pe unde te-ai dus, Europa te ştie ca pe „calul breaz”, măruntele tale hoţii au ajuns materie primă pentru penaliştii lumii civilizate…
În „saloanele dâmboviţene” însă, eşti genial!
Contribuţia ta în politica autohtonă este demnă de tot râsul!
Nu te mai „laud”, lumea te ştie cine eşti, ce poţi să faci, până unde ţi se „întind competenţele”!
Eşti „conspiraţionistul” nostru numărul unu!
Românii, după „eminenta” ta părere, nu sunt buni de nimic, alţii sunt mereu cei mai deştepţi, alţii ne fac politica internă, externă, alţii ne spun ce să mâncăm seara la masă, dimineaţa la ceai, alţii sunt mereu geniali, iar noi, aşa cum susţii tu, Mitică, dragă, suntem doar aşa, un popor de cretini…
Mitică, Mitică, Mitică, prăpăditul-prăpădiţilor…
Eu, dragă Mitică, am rămas acelaşi, nu mă mai pot schimba, eu am muncit acolo unde mi s-a cerut, am muncit profesionist, am îndeplinit sarcini, comenzi sociale, atribuţiuni de serviciu conforme fişei postului…
Când am văzut proşti de talia ta, i-am prins sub pana stiloului şi i-am arătat lumii în toată goliciunea lor…
Mi-am atras ura multora, dar şi simpatia celor cinstiţi, drepţi, muncitori, curaţi la suflet…
Închei, Mitică, dragă, spunându-ţi că, într-un fel ai şi tu dreptate! Aşa este! Sunt un nenorocit de „fost”, de fost tot ce vrei tu să-mi spui că am fost, dar să nu uiţi un amănunt: În timp ce eu am adunat mereu, tu ai risipit mereu, când tu ai înjurat Ţara, eu am vorbit-o de bine, când tu ai blestemat Neamul, eu l-am lăudat, pentru că, în nemărginita lui bunătate şi credinţă, Dumnezeu, ţi-a permis şi ţie, dar şi mie, să ne bucurăm, fiecare în felul nostru, de sfinţenia Lui!
Când ai să-ţi revii, măi, Mitică, mă? Când?
5 - decembrie - 2022
