http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1049 - 12.02.2026
„În general, nu comentez asemenea tâmpenii”, îmi scrie Sebastian Burduja, cu referire la postarea „Adriana Georgescu este creația lui Sebastian Burduja”. „Totuși, e bine să știi, Cornel Ivanciuc”, continuă el clocotind de sfântă indignare, „că doamna respectivă era în partid cu mult înainte să intru eu în PNL. Nu îi datorez nimic, nu îmi datorează nimic. Nu am susținut-o pentru nicio poziție vreodată și nu am avut nimic de împărțit cu dânsa.
Înțeleg că deranjez multe interese, pentru că detest hoții, după cum detest și mincinoșii (…). Până să aterizeze din neant Burduja în partid, direct la masa cu bucate, Ada Georgescu era simplu membru. „Ascensiunea Adei în PNL datează din 2019, când Sebi a preluat frânele conducerii PNL sector 1”, scriu clar, ca pentru oamenii care nu mimează că nu pricep românește, ci chiar nu înțeleg sincer limba română.
Confirmarea a venit taman a doua zi după postarea mea, când presa a publicat Decizia nr. 41 din 24 septembrie 2019, semnată personal de Sebastian Burduja, în care scrie negru pe alb: „Articol unic. La propunerea Președintelui Sebastian Burduja, cu respectarea Statutului și Regulamentelor Partidului Național Liberal, se propune și desemnează ca Secretar General Adjunct – doamna Adriana Georgescu”.
Înțeleg, Sebastian Burduja, că adevărul poate lua uneori forma unui corp contondent. Cu ocazia celor 27 de ani scurși de la trecerea în neființă a celei care ne-a fost Bancorex, banca co-administrată până la jefuirea ei de ultimul bănuț de eminentul tău părinte, dă-mi voie să-ți dedic o bancnotă virtuală de 1,15 bancorecși, cu chipul tău cu nasul de 1 metru ieșind în relief, ca al lui Pinocchio. Apoi încearcă măcar astăzi să nu spargi peretele cu capul. A început să urle de durere.
Cornel Ivanciuc 12 - februarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Italia

Italia, și în special Roma, poate provoca o boală reală ...

Oau, vă vine să cr

Este în zona de sud a frontului, mai aproape de ...

Japonia intră într

În weekend țara a trecut prin alegeri anticipate parlamentare. Takaichi, prima ...

Curiozităţi

Magnolia este considerată o adevărată „fosilă vie”, apărută pe Pământ ...

Pentru că detestă

„În general, nu comentez asemenea tâmpenii”, îmi scrie Sebastian Burduja, ...