http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1061 - 25.05.2026
Sfânta mânie civică fermentează în Crin precum drojdia de bere în butoiul de Stella Artois. Cu un guler de spumă la gură și cu ochii ieșiți din cap ca la homarul fiert, Crin îl acuză pe Bolojan că se află în siajul unor grupări soroșiste care au condus România în timpul lui Băsescu.
Nu logica contează în apelul lui Crin, ci înflăcărarea. Sorosistii au revenit în forță la putere, zice Crin. Ei n-au plecat niciodată, n-au fost niciodată în opoziție, precizează el. Nu știu cum este să revii dintr-un loc din care n-ai plecat niciodată, dar ce contează este să trăncănești neîncetat ca și cum ai fi în misiune sau te-ai afla în treabă.
Am trecut cu vederea peste aspectul că siajul este dâra lăsată pe apă de o navă care înaintează. Dacă Bolojan se află în siajul grupărilor sorosiste înseamnă că nu el, ci grupările conduc guvernul. Crin folosește aceeași etichetă conspiraționistă pusă de regulă de suveraniști sau populiști pe grupurile care promovează valorile liberale, progresiste sau pro-europene.
Adică exact aceleași valori pe care ar trebui să le promoveze el personal, dacă între timp nu s-ar fi umflat ca un butoi de bere uitat la soare și nu ar fi căzut din tren la vocea poporului, de unde face un apel la manifestații de stradă civilizate, ordonate și democratice împotriva lui Bolojan.
–––––-
Arturo Petrocelli, Călugăr bând bere, Colecție privată
Cornel Ivanciuc 27 - februarie - 2026

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Recunosc că astăzi

Zelenski, referindu-se la informațiile primite de la serviciile speciale americane ...

Arabia Saudită a at

Arabia Saudită și Iran nu sunt genul de vecini care ...

Tabăra PSD seamăn

Cu cât sunt mai mici, cu atât câinii intră mai ...

De ce Polonia va rea

Polonia a obținut o finanțare record de 43,7 miliarde de ...

Separatiștii pro-ru

Regiunea separatistă transnistreană este într-un moment de cotitură. Are grave probleme ...