,,Credeam ca e fata mare,
Cand am dus-o pe carare
Dar si eu ce minte proasta,
N-am bunghit ca e nevasta.
O fi fost ea ca zambila.
Dar mersei mai mult cu sila
Si pe urma n-as mai spune,
Era noapte de taciune
Licuricii s-au aprins,
Felinarele s-au stins.
Intr-un colt cand facea fite,
Ii bag mana pe la tate.
Si treceau prin ea fiori,
Ca miresmele prin flori.
Poci sa nu pici in ispita,
Mandra cum era gatira!”
Miron Radu Paraschivescu
E la drumul mare. Treci pe langa ea si iti tresar inca, simturile. E o ruina. Dar, persista parca in privirile ei mioape, gesturile lascive ale coanei Marghioala, vanzatoarea de placeri nevinovate din satul nostru de stuf. Primea aici pe cei ce in taina, sau pe furis, se bucurau plenar de farmecele matroanei satului. Gardul nu mai este, geamurile, o amintire. Marghioala e in cimitir. Ma intreb……o fi mai trecand noaptea prin aceste locuri.
18 - aprilie - 2026
