Ambasadorul SUA în România Darryl Nirenberg
Dată publicare: 4 iulie 2026
Acum două sute cincizeci de ani, un mic grup de patrioți s-a adunat în Philadelphia pentru a semna o filă de pergament. Cu cele 56 de semnături, ei și-au jurat unul altuia că își vor pune în joc viețile, averile și onoarea sacră în sprijinul Declarației de Independență, dând astfel startul la ceea ce președintele Trump a numit „cea mai măreață călătorie politică din istoria omenirii”.
Pe măsură ce marcăm această etapă extraordinară și acțiunile care i-au urmat, reflectăm asupra idealurilor noastre fondatoare și asupra rolului diplomației pe termen lung. Această aniversare ne reamintește că proiectul american este o poveste vie, modelată de generații de americani atât în țară, cât și în străinătate. Pentru a onora această moștenire, Ambasada SUA la București este mândră să promoveze în România celebrarea americană „Freedom 250”, parte a unui efort global de sărbătorire a idealurilor noastre fondatoare – libertate, democrație și independență.
În București, această celebrare subliniază legătura profundă și durabilă dintre Statele Unite și România. Națiunile noastre sunt profund ancorate în valorile fundamentale ale civilizației occidentale — credința, familia și munca asiduă — tocmai principiile promovate de fondatorii Americii. Parteneriatul nostru strategic se bazează pe un angajament comun față de securitatea regională, creșterea economică și reziliența democratică.
Contribuțiile semnificative ale României la securitatea și prosperitatea globală întruchipează principiul „Pace prin putere” pe flancul estic al NATO. Pe lângă depășirea constantă a țintelor privind cheltuielile de apărare, eforturile noastre comune de pionierat în domeniul tehnologiei nucleare civile de nouă generație și de dezvoltare a resurselor energetice din Marea Neagră asigură faptul că suveranitatea noastră economică se bazează pe inovație și independență.
Libertatea nu este un ideal static; aceasta necesită atenție și muncă. Tuturor tinerilor inovatori, antreprenori și pionieri ai tehnologiei din România: următorul capitol al alianței noastre vă aparține. „Freedom 250” este o invitație de a construi – de a valorifica libertatea noastră comună pentru a deschide drumul către noi tehnologii, a revoluționa industriile și a crea împreună soluții noi.
Așa cum a subliniat președintele Trump: „Fondatorii noștri au declanșat nu doar o revoluție în domeniul guvernării, ci și o revoluție în căutarea dreptății, egalității, libertății și prosperității.” Fondatorii nu erau perfecți, dar au dat dovadă de un curaj imens, de convingere și de o credință profundă. Aceștia au susținut ceea ce pe atunci era o idee radicală: că libertatea nu este acordată de regi, ci de către o putere superioară. Ei au declarat „că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, printre care se numără viața, libertatea și căutarea fericirii”.
A onora acești 250 de ani înseamnă a recunoaște moștenirea noastră comună și destinul măreț al libertății. În luna iulie, sper că România se va alătura Statelor Unite în celebrarea părinților noștri fondatori, onorând prietenia durabilă dintre poporul american și cel român și încurajând următoarea generație să ducă mai departe cauza libertății în întreaga lume.


