http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1075 - 25.10.2026

În sfârşit, a venit vremea pentru virusrea cu COVID-19 şi a funcţiei de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pe care a călărit-o din ipostaza de nevastă de procuror-şef de secţie timp de vreo 12 ani mumificata Carmen Sandu, care se înalţă, ca şi soţu-su, la pensie, doar că el mai mimează avocatura fără clienţi. Ea s-a făcut mai mereu că protejeză populimea şi oraşul de marii poluatori (mai ales Combinatul Siderurgic), dar ăştia deveneau repede sposori, şi nu neapărat instituţionali, mai ales după privatizare!
În locul ei va fi numit penelistul Bogdan Costin, cel care la ora actuală este şeful Serviciului Teritorial Galaţi pentru Arii Protejate, din cadrul Ministerului Mediului. Conform surselor noastre, acesta se alintă cum că ar pierde la leafă, aici fiind funcţionar public, iar în APM ar urma să fie de execuţie. Bogdane, eşti consiliat greşit. Un director va avea mereu salariul mai mare decât un şef de serviciu.

(G.C) 30 - octombrie - 2020

3 Responses so far.

  1. Bogdan COSTIN spune:

    Dupa primul fluturas de leafa …cine pierde da o bere ?

  2. Basil spune:

    Doamna director este fica marelui Popa Vasile contabilul sef al ICS ALIMENTARA .Traditie de longevitate pe ,,fonctie „.Dupa casatorie tanarul sot procuror era sa fie transferat de catre madame Calin pe motiv de legea 18 a socrului.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Nicușor Dan tocmai

Existe persoane care așteaptă semne și minuni din partea unui ...

Se vrea guvern de lu

Peste grumajii partidelor fâlfâie apăsat sabia lui Damocles. Orizontul s-a ...

Dare de seamă despr

În câteva locuri de pe țărmurile melancolice ale Mării Negre ...

Unul dintre cei mai

Toma Roman Jr. nu încetează să mă uimească. Este de ...

Maia Sandu nu se joa

Apa devine un subiect tot mai presant pentru Republica Moldova. ...