logoImpact EST nr. 860 - 04.03.2021

În sfârşit a venit vremea ca tizul meu întru nume (şi rudă îndepărtată), Eugen Ciorici, să pice la o binemeritată şi îndestulătoare pensie. Căci Focşaniul în care locuieşte are o piaţă ieftină şi bine aprovizionată de către „mocani”. Sigur, el a ajuns şi la capătul susţinerii politice. Celălalt vrâncean, face şi el naveta de weekend la Focşaniul în care are casa şi vrea de la subsemnatul şi de la ziarul Impact-est 100.000 de euro din cauză că am scris în august o ştire care a apărut încă din aprilie-mai în mai toată presa naţională, print şi online, plus televiziuni. Spre finele anului 2020 s-a visat şi el un soi de Eugen Ciorici, statutul lui de director general adjunct pe colectare, în Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, strângându-l la umeri.
Sursele noastre din interiorul DGRFP, structură întinsă pe şase judeţe din sud-est, ne-au relatat că focşăneanul numărul doi s-a instalat în fotoliul vrânceanului – fost număr unu – birou din care semna documentele curente. Dar, întrucât ministrul „Grindă”, unchiul soţiei sale, a devenit ce-a fost şi mai puţin decât atât, i s-a spart visul când s-a trezit că Petrică Munteanu a venit cu firman guvernamental de numire în meseria de director general executiv al DGRFP Galaţi. Mai mult, ne spun sursele noastre, după ce Munteanu i-a dat vrânceanului numărul doi mat jucând cu spatele, l-a şi înhămat la trăsura cu care l-a plimbat prin toate birourile şefilor de servicii, pentru a-l prezenta pe Petrică Munteanu ca fiind noul director general al acestei uriaşe structuri a finaţelor publice.
Concluzia?: nii la loc!

Gelu CIORICI 15 - ianuarie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Stângă este un acc

Încet, încet, lumea lui Stângă şi a camarilei juvenile care ...

Comat SA Galaţi, ve

Suspansul privind sentinţa ce se va pronunţa de Tribunalul Galaţi ...

Un alt avocat gălă

Avocatul Deleanu Mihai face parte din Baroul Galaţi de prin ...