http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2025, nr. 1063 - 08.06.2026

Primăria municipiului Galaţi face un apel către gălăţenii care îşi doresc un loc de parcare că aceştia trebuie să înainteze toate documentele necesare la depunerea dosarelor privind participarea la procedura de atribuire. Documentele sunt menţionate în Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reşedinţă aflate în municipiul Galaţi, afişat pe site-ul Primăriei Municipiului Galaţi.
În urma analizării de către comisie a dosarelor depuse în vederea atribuirii unui loc de parcare s-au constatat până acum următoarele aspecte: copia certificatului de înmatriculare nu este completă nefiind depusă şi ultima pagină cu viza ITP valabilă; lipseşte copia contractului aferent imobilului unde solicitantul îşi are domiciliul menţionat în actul de identitate sau aceasta este incompletă; la adresa de domiciliu a solicitantului (respectiv a membrilor familiei acestuia) sunt înregistrate obligaţii bugetare restante, inclusiv amenzi contravenţionale; solicitantul nu a respectat perioada programată şi alocată zonei de domiciliu, pentru depunerea dosarelor; lipseşte cererea (model anexa A) şi copia BI/CI; unele dosare au fost depuse fără obţinerea în prealabil a codului de rezervare.

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi 2 - septembrie - 2021

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Uitaţi, fraţilor,

Grecia aia pe care mulți o înjură cu superioritate și ...

Copilăria Primărie

De ziua copilului, ceva despre copilaria sediilor in care au ...

Duminică noaptea, d

Situată la aproape 1.200 de kilometri de granița cu Ucraina, ...

Cum era să fiu împ

Despre Victor Pleșcan n-o să găsiți decât cel mult o ...

În noaptea asta, ra

Exploziile s-au auzit pe la ora 3:00 dimineața, iar conform ...