logoImpact EST nr. 849 - 23.11.2020
logo

logo

Primarul Ionuţ Pucheanu a declanşat în această primăvară o adevărată „revoluţie”, din care a ieşit singurul învins. A anunţat închiderea sistemului de termoficare. Motivaţia este corectă, pentru că nu-i în regulă ca un întreg oraş să finanţeze din bugetul Consiliului Local pierderile înregistrate de serviciul de temoficare, de care beneficiază proprietarii a 35.000 de apartamente. Ce n-a spus primarul este că sistemul a fost falimentat de mulţi din cei 35.000 de proprietari de apartamente, care nu şi-au achitat facturile la întreţinere şi într-o astfel de situaţie şi solidaritatea civică are totuşi nişte limite.

„Revoluţie” artizanală

În principiu, primarul a avut dreptate, dar modul în care şi-a propus să rezolve problema a fost de slabă calitate. A declanşat „revoluţia”: a pregătit cele două proiecte de hotărâri prin care a fost suspendat serviciul de termoficare şi a fost aprobată plata subvenţiilor pentru centrale de apartament, pe care majoritatea PSD-ALDE-UNPR le-a aprobat fără probleme. Pucheanu le-a râs în nas şi consilierilor PNL şi administratorului special al CET, Mustafa Sinan, care insistau în menţinerea serviciului de termoficare dar fără să vină cu soluţii tehnice şi financiare viabile. I-a luat la mişto şi pe sindicaliştii de la Calorgal, care evident voiau să îşi păstreze locurile de muncă. Momentul culminant al „revoluţiei” lui Pucheanu a fost cel în care i-a cerut public premierului Sorin Grindeanu demiterea prefectului Gabriel Panaitescu, pentru că acesta atacase în contencios Hotărârea CL nr 157/12.04.2017 , printre altele pentru că Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, modificată prin Legea nr. 187/2012, nu prevede posibilitatea „suspendării” serviciului. Numai că echipa care conduce primăria, adică primarul Ionuţ Pucheanu, city managerul Marius Humelnicu şi viceprimarul Sorin Enache, este atât de slabă, încât măsurile pe care şi le-a propus au ieşit pe dos şi primarul Pucheanu s-a văzut pus în situaţia de a revoca Hotărâtea 157/2017 prin care suspenda termoficarea.

Pucheanu şi-a luat aroganţa înapoi

Primarul a convocat o şedinţă extrardinară a Consiliului Local pe 9 iunie. La primul punct al ordinii de zi era revocarea Hotărârii 157/12.04.2017, prin care era suspendat serviciul de termoficare, hotărârea care face obiectul acţiunii în contencios. Cum acţiunea în instanţă risca să prelungească programul de acordare a subvenţiilor pentru centrale termice de apartament, primarul a făcut ca, prin revocare, acţiunea în instanţă să rămână fără obiect. „Sunt de părere că fiecare zi de întârziere nu face decât să ţină pe loc demararea lucrărilor. Nu pot permite ca cetăţenii acestui oraş să sufere din cauza unor orgolii. Astfel, la şedinţa extraordinară a Consiliului Local din 9 iunie, propunem revocarea HCL 157. Această iniţiativă are la bază faptul că în HCL 157 nu este precizată foarte clar perioada pe care se suspendă serviciul centralizat de termoficare”, a precizat primarul. Dacă în urmă cu o lună Pucheanu tuna şi fulgera, spunând că acţiunea în contencios a lui Panaitescu este sortită eşecului, că, oricum el, Pucheanu, va închide termoficarea, pentru că ştie o prevedere a Legii 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, care spune că serviciul public trebuie să funcţioneze în condiţii de eficienţă economică, iar la Galaţi sistemul merge în pierdere. În locul suspendării termoficării, Pucheanu, Humelnicu şi Enache, nu au mai venit cu un proiect de închidere a termoficării. Au comis artizanal un „proiect de hotărâre pentru stabilirea situaţiei deosebite privind imposibilitatea asigurării serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat în municipiul Galaţi”. Un fel de declarare a unei situaţii de urgenţă, care nu e chiar „de urgenţă” ci „deosebită”. „Am luat decizia stabilirii situaţiei deosebite privind imposibilitatea asigurării serviciului public de alimentare cu energie termica în sistem centralizat. Nu e o situaţie de urgenţă, este o situaţie deosebită, sunt diferenţiate”, a explicat Pucheanu. În concluzie, şi-a luat aroganţa înapoi.

La iarnă va funcţiona încălzirea centralizată

În aceste condiţii, primarul s-a văzut nevoit să recunoască faptul că singura soluţie este să lase sistemul de încălzire centralizată în funcţiune. Dacă în urmă cu o lună toţi cei 35.000 cu apartamentele racordate la termoficare erau obligaţi de Ionuţ Pucheanu să îşi găsească o soluţie alternativă de încălzire, acum se debranşează cine vrea, iar cine nu vrea n-o va face şi va avea încălzire centralizată la iarnă. „Încercăm ca, pentru la iarnă, să dăm drumul acestui sistem pentru că am fost aruncaţi cu aproape două luni cu termenul pe care ni l-am propus noi pentru ca oamenii să devină independenţi energetic. Datorită acestor impedimente suntem în postura în care nu ne mai putem bate cu pumnul în piept că până la iarnă cetăţenii vor reuşi să rezolve situaţia. Prin urmare, din dorinţa ca nimeni să nu sufere la iarnă din cauza frigului sau a lipsei sau a lipsei apei calde, de săptămâna viitoare vom intra în tratative cu cei de la Electrocentrale pentru ca primăria să aibă la dispoziţie tot ce e nevoie pentru a re-furniza agentul termic pentru cei care vor opta să rămână în continuare în sistem centralizat şi la iarnă”, a declarat Ionuţ Pucheanu.

Pucheanu, singurul învins

Să facem şi bilanţul „revoluţiei”. Prefectul nu a fost demis de Grindeanu. Până una, alta, Panaitescu este învingător în conflictul cu Pucheanu. Şi consilierii PNL, care s-au opus închiderii termoficării, se pot considera învingătorii lui Pucheanu, deşi, sincer, ei nici nu prea ştiu de ce se află în Consiliul Local şi ce ar trebui să facă, rezumându-se la replici penibile aruncate de Onuţ Atanasiu şi Ciumacenco la adresa primarului şi majorităţii din consiliu. Politica Opoziţiei trebuie să fie la fel de pragmatică precum a celor de la Putere, nu e sesiune de stand-up comedy. Învingător în disputa cu primarul este şi administratorul special al Electrocentrale, Mustafa Sinan, pentru că în noua situaţie îl va aştepta la negocierea condiţiilor pentru contractul din iarna 2017/2018, exact pe Ionuţ Pucheanu, care acum trei săptămâni nu mai voia să audă de CET. Deci, Pucheanu a fost învins şi de Mustafa Sinan. Şi culmea, nu e tot. Primarul a fost învins până şi de preşedintele Sindicatului Calorgal, Cristinel Ciubotaru, care acum două luni cerea cu disperare să nu fie închisă termoficarea, iar Pucheanu îi dădea replici arogante. Ei, uite că până la urmă s-a întâmplat cum şi-au dorit sindicaliştii de la Calorgal. Deci, în „revoluţia” din aprilie-mai, singurul învins este cel care a iscat-o: primarul Ionuţ Pucheanu.
Dae asta o va simţi abia la următoarele alegeri de primar, dacă nu o voi ceva mai mult de la viaţa sa politică.

Iani Costea 16 - iunie - 2017

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Scrisoare deschisa m

Danamaria Neculai se simte sătulă până peste cap cu Gelu Ciorici şi ...

Cristian Dima (PRO R

Realizat de Opyum Advertising SRL D la comanda Pro Romania ...

Necunoscut în lumea

Era miercuri, 11 noiembrie, când DIICOT-Structura Centrală făcea sute de ...

Sifonări de milioan

Mamăăă, până şi salariaţii cu putere de decizie din Combinatul ...