Şi ca să dovedesc tuturor cititorilor mei că mă ţin de cuvânt, am să mă întorc la declaraţia mea orgolioasa din titlu – „Povestea unui comunist adevărat!” De ce adevărat? Înseamnă că există şi comunist neadevărat? Ba bine că nu! Sigur că există… Dar mai întâi să ne întoarcem la statut. Ce spune statutul PCR ? Poate fi membru al partidului orice om al muncii care recunoaşte statutul, plăteşte cotizaţia stabilită şi face parte dintr-o organizaţie. Dar cum arată acest membru?
Cel mai bun din cei mai buni: cinstit, corect, moral, patriot; adică, pune înaintea intereselor proprii interesele familiei, înaintea intereselor familiei, interesele patriei şi aşa mai departe… Vă rog recitiţi statutul pcr, n-are cum să vă dăuneze, nu? Eu, ca fraierul, am fost şi am rămas un astfel de membru. Şi ca să dovedesc cu un exemplu viu ceea ce încerc să vă spun, iată; în timp ce tov. director Eugen Durbacă de la IUG aproba cu două culori cererile de locuinţă ale sclavilor lui, una roşie pentru pila de la partid care însemna urgent sau imediat, iar alta albastră pentru pila de la sindicat, eu,un simplu secretar cu propaganda în Portul Mineralier, m-am scos de pe listă şi l-am pus pe un tânăr, Aurică Albu, căruia i se născuse al doilea copil… ce spuneţi? Aţi mai auzit de aşa ceva?! Sigur că nu. Un comunist de omenie, cum să lăudau toţi că sunt, n-ar fi făcut aşa ceva niciodată… De ce am dat şi numele tânărului? Ca să puteţi verifica… şi că nu mint! Aşadar, existau şi comunişti adevăraţi, nu? Cred că nu am fost singurul! Ori poate că da.Cine mai ştie…
Dacă mai erau, nu ar fi răcnit ca vitele „Jos comunismul!” Care comunism? Zău aşa… Mai vreţi dovezi? Nu avem destule?! Vreţi să continuăm?
Va urma
27 - iulie - 2018
