Ce este un intelectual?
La prima vedere, termenul pare simplu: intelectualul este cel care își exercită intelectul. Analogia cu sportivul este revelatoare. Sportivul este definit de practica sa; în momentul în care încetează să se mai antreneze și să concureze, oricâte medalii ar fi adunat în tinerețe, el devine un „fost sportiv”.
În mod similar, intelectul nu este un titlu nobiliar dobândit pe viață, ci o funcție care trebuie întreținută.
Din nefericire, istoria a transformat intelectualitatea dintr-o vocație într-o clasă socială, acea „intelihenția” de tip bolșevic. În viziunea lui Lenin, intelectualul a fost, pe rând, dușman de clasă sau unealtă ideologică. După ce lagărele au fost umplute cu gânditorii regimului vechi, au fost „fabricați” la comandă intelectuali loiali și fanatici. Astfel, lupta de clasă s-a mutat în plan ideologic, între cetele de stânga și de dreapta.
Cert este că intelectualul modern a rămas adesea un „angajat”, fie că a fost disident sau călău, el a servit o cauză, nu neapărat adevărul.Intelectul în sine este neutru din punct de vedere moral. Este o facultate, asemenea forței musculare sau acuității vizuale; la unii este mai vast, la alții mai tehnic. El nu devine o calitate umană decât atunci când este pus în slujba Binelui. Altfel, rămâne doar un instrument rece
Ideal vorbind, intelectualul autentic este un solitar. Marile spirite au fost mereu neînțelese pentru că au refuzat să părăsească lumea ideilor pentru a coborî în arena mizeră a luptelor pentru putere și avere. Atunci când un gânditor se lasă absorbit de intrigi și bârfe, el se contopește cu „vulgul”.
Dacă acceptăm ierarhia conform căreia spiritele superioare discută idei, cele medii discută evenimente, iar cele vulgare discută persoane, atunci trebuie să admitem că spațiul nostru public este astăzi deșertificat.
Socrate, simbolul înțelepciunii, a lăsat moștenire maxima: „Știu că nu știu nimic”. Este o lecție de smerenie ignorată de intelectualii de astăzi, care par să aibă răspunsuri la tot, chiar și la lucrurile pe care nu le stăpânesc. Din perspectivă socratică, a te autointitula „intelectual” este o formă de vanitate. Intelectul ar trebui să fie vizibil de la sine, nu afișat pe o carte de vizită.
..Așa cum un sportiv ajuns obez își pierde statutul, la fel și un om al ideilor care coboară în „mocirla” jignirilor și a bârfei încetează să mai fie intelectual. Când discuția se mută de la principii la invective, ne dăm seama că acești „ucenici” nu îi urmează pe dascălii persecutați de istorie, ci pe cei care le-au luat locul prin forță. Căci, așa cum spune Scriptura: „Destul îi este ucenicului să fie ca dascălul său”.
14 - mai - 2026
