logoImpact EST nr. 871 - 17.05.2021

Munteanu Cătălin, omul ce aduce nu ploaia, ci… falimentul

Asta s-ar putea spune despre acest domn, cunoscut ca fidel executant al tuturor comenzilor lui Chelu, urmare a faptului că pe unde a trecut el s-a instalat rapid falimentul şi respectiv lichidarea, cazul Celule Electrice Băileşti, Rostramo SA Tg. Jiu şi mai nou Lacta SA Giurgiu şi Mobila Rădăuţi. Acestea două din urmă au intrat în decembrie 2019 în dizolvare, respectiv faliment, şi asta după vreo zece ani în care au fost devalizate sistematic de camarila lui Chelu de la Galaţi. În ce priveşte Lacta SA Giurgiu, grupul Chelu reuşise să deţină controlul absolut prin firmele sale Scop Line SA Galaţi şi Geochis SA Galaţi, deţinătoare a 73,5%, respectiv 11,5% din acţiunile societăţii. Conducerea societăţii, aservită total acţionarilor sus-amintiţi,
a secătuit-o de lichidităţi ani la rând şi a îndatorat-o cât pentru vreo jumătate de secol.
Această societate a fost victima unor maşinaţii frauduloase, specifice grupării gălăţene, care au condus-o la faliment-insolvenţă încă din noiembrie 2016. Spre ghinionul multor creditori şi acţionari, cuponari şi chiar a statului, deţinător a 2,5% din acţiuni, administratorul special desemnat iniţial de instanţă, binecunoscutul Munteanu Cătălin, a făcut ce a făcut şi a reuşit să spulbere orice speranţă de redresare. Acesta a împuţit atât de tare brânza giurgiuveană, încât instanţa i-a ridicat dreptul de administrare şi a dispus dizolvarea societăţii, urmând ca lichidatorul desemnat să urmeze procedura legală.
Cea de-a doua victimă este Mobila Rădăuţi, fabrică la care gruparea Chelu deţinea aproape 98% din acţiuni prin Mecanica Rotes SA şi Electroargeş SA Curtea de Argeş. Prin 2018 mulţi din angajaţii societăţii sperau că totul va intra pe un făgaş normal, ca urmare a implicării Electroargeş SA în acţionariat, prin oferta publică din acel an, când aceasta reuşise să achiziţioneze 42% din acţiunile fabricii. Toţi muncitorii sperau o minune, dar n-a fost să fie aşa: darul lor de Crăciun a fost macabru, conducerea nou instalată a cerut falimentul pe 19 decembrie 2019. Această fabrică a fost şi ea în ultimii zece ani profund implicată în afacerile necurate ale gălăţenilor noştri, totul culminând cu solicitarea falimentului. Se pare că în spatele acestei acţiuni se ascund multe lucruri necurate. Se vorbeşte de mari escrocherii ce ar trebui acoperite, or falimentul, dizolvarea, ar închide gura multora. Această firmă cu zeci de hectare, hale imense, utilaje specifice, muncitori calificaţi, producţie 98% la export şi totuşi… există un mister. Care? Vom afla şi vom reveni cu detalii despre uriaşele fraude, cum au ajuns sume uriaşe fraudulos la societăţi din Galaţi, drama sutelor de angajaţi care şi-au pierdut locurile de muncă după o viaţă petrecută în societăţile respective, jaf de zeci de milioane de euro.

Leo IANCULESCU 24 - ianuarie - 2020

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

În dosarul penal di

Gălăţenii au sfidat din nou instanţa Săptămâna trecută a avut loc ...

Şeful Casei de Pens

Încercăm să plafonăm cuantumul mare şi să creştem pensiile mici, ...

Funcţionar de prim

Funcţionarul public al unei primării, condamnat în trei dosare penale. ...