Primăria municipiului Galați informează că, în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2023, tinerii cu vârsta de până la 35 ani pot depune documente în vederea închirierii de locuințe construite prin Agenția Națională pentru Locuințe. Actele se depun la Registratura Generală cu sediul în Galați, din str. Domnească nr. 54, sau se pot încărca pe platforma e-digital.primariagalati.ro. Dosarul trebuie să cuprindă documentele prevăzute în anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 589/31.10.2023.
Se vor lua în considerare numai actele depuse în această sesiune.
Documentele depuse după termen sau cele incomplete vor fi respinse.
Solicitanții care au avut dosare depuse în anii anteriori și nu au primit repartiție au posibilitatea depunerii documentelor în sesiunea 2023. Actele depuse în anii anteriori NU se iau în considerare.
Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul Administrare Fond Locativ și Spații cu altă Destinație, pe str. Traian nr. 93, bl. A4, sc. 1, programul cu publicul fiind în zilele de luni, între orele 12.00 – 16.00 sau joi, între orele 8.30 – 12.00.
Criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe și în repartizarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii care se găsesc în anexa la H.C.L nr. 590/31.10.2023, precum și actele necesare, din anexa la H.C.L. nr. 589/31.10.2023, sunt disponibile pe site-ul www.primariagalati.ro, la secțiunea Anunturi/Anunturi publice sau aici: