http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1068 - 23.07.2026
Fostul prorector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, actual administrator al acestui municipiu reședință de județ, a ținut să puncteze în termeni preciși cele consemnate de noi în știrea pe tema transportului. Este posibil ca acesta să fie gratuit pentru toți cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun, chestiunea în cauză aflându-se la nivel de propunere Consiliului Local. Oricum, Transurb produce pierderi, care sunt acoperite din bani publici, iar pentru Camera de Conturi a Județului Galați acesta este un argument în plus de a nu respinge o eventuală hotărâre a Consiliului Local Municipal. Un alt argument pentru gratuitatea pe mijiloacele de transport în comun, este și acela că măcar 25-30% dintre cei care circulă cu autoturismele personale, vor renunța la ele și vor circula cu mijloacele de transport nepoluante. Mai ales că este depus proiect de finanțare cu bani de la Uniunea Europeană pentru înființarea de stații pentru încărcare cu hidrogen, pentru cele 20 de autobuze cuprinse în acest proiect și care vor funcționa cu astfel de combustibil.
Sper că acum este mai clar decât vaca!
(G.C.) 5 - mai - 2023

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Avertismentele Mosco

Tensiunile dintre Rusia și Occident continuă să crească. Iar de această ...

Mondialul la care am

Există Campionate Mondiale pe care le ții minte pentru goluri. ...

Modernizarea Falezei

[video width="624" height="352" mp4="https://impact-est.ro/wp-content/uploads/Modernizarea-Falezei-Dunarii.mp4"][/video] https://www.facebook.com/reel/2184858738965965

Comunicat DIICOT

Comunicat de presa 23.07.2026 La data de 22 iulie 2026, procurorii ...

Ce face el personal,

Eroare. Îi privește în primul rând pe cei 44.767 de ...