Inexorabili în zbor, am învăţat a nu uita să stăm în picioare. Prea adânciţi în străfundurile unor culmi spre care tindem, am învăţat a nu defini concepte pe care încă le putem visa. Am învăţat a învăţa.
Am trecut cu toţii pe rând pe la catedră şi am pus timpul să ne vorbească din bancă. L-am ascultat din viitor. Ne-am suspendat mâna şi am încercat să ne răspundem tot nouă la întrebări. Holurile, tot mai lungi şi tot mai scurte, încearcă a ne readuce în sala de clasă, dar chiulim din amintiri. Acum, la unul dintre sfârşituri, cugetăm în paşi. Privim înainte, gândul se duce înapoi. Rămânem viitori foşti „noi”, aşteptând.
Azi ne prindem de viitor, realizând că ne desprindem unii de alţii. Am fost elevi pentru profesori şi profesori pentru elevi. Acum ştergem tabla pe care gândul vrea să rescrie trecutul şi dăm test din el.
Ne realcătuim: idei, limite, principii, sunet, rugă, reacţie, rezistenţă, celulă. Străinii viitorului nostru, ne recăpătăm prin trecutul pe care îl împărţim.
