http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 978 - 16.04.2024

Una dintre minunile tehnice a Universităţii de stat „Dunărea de Jos” (UDJ) din Galaţi este Laboratorul de Electrochimie Aplicată în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi a Mediului. Specialiştii spun că dotarea acestui laborator este una de ultimă oră şi la nivel european. Directorul minunii este prof. univ. dr. ing. Lidia Benea.

Conform datelor oficiale postate pe site-ul UDJ şi asumate prin semnătură de către directorul acestei minuni tehnologice, valoarea decontată prin contracte pentru anul 2014 a fost de 1.985.488,8 lei, decontările în derulare şi cifrându-se la aproximativ 900.000 de lei noi.

Aici se face muncă de cercetare şi didactică şi Preşedintele Senatului UDJ, prof. univ. dr. ing. Lucian-Puiu Georgescu, mai ales ca Persoană Fizică Autorizată (PFA). Prin activităţi de consultanţă şi expertiză, prof. univ. dr. ing. Georgescu a câştigat în anul 2014, conform propriei declaraţii de avere, suma record de 656.334 de lei. Surse din mediul universitar care nu au dorit să fie citate ne-au relatat că sumele alocate pentru expertize, analize şi cercetare vin în cvasi-majoritatea lor de la instituţii şi societăţi comerciale cu capital de stat, cum ar fi Ministerul Mediului, Apă-Canal, Consiliul Judeţului etc.

Mai mult, acestea se situează cu regularitate în jurul valorilor de 27.900 de euro, sau 29.700 de euro, ştiut fiind faptul că instituţiile şi firmele cu capital de stat pot aloca astfel de resurse financiare fără licitaţie, prin încredinţare directă, odată ce respectă plafonul de 30.000 de euro.

Tot în anul 2014 prof. univ. dr. ing. Lucian – Puiu Georgescu mai raportează şi suma de 188.947, ca manager de proiecte, sumă care adăugată la consultanţă şi expertiză ca PFA, dă un lejer 500.000 de lei noi într-un an! Interesant ar fi ca Senatul, Consiliul de Administraţie şi Rectoratul să ne comunice cât la sută din valoarea proiectelor de consultanţă şi expertiză derulate prin Laboratorul de Electrochimie Aplicată în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi a Mediului a revenit UDJ. Sau poate ne comunică asta chiar doamna director a laboratorului!

Căci valorosul prof. univ. dr. ing. Georgescu a câştigat în total, în 2014, de la Universitatea de stat, şi pe proiecte de la stat 968.313 lei noi, ceea ce înseamnă peste 200.000 de euro, adică circa 16.666 de euro pe lună. A drakului sumă!

Asta în timp ce laboratorul, în întregul lui, a gâfâit încheind anul 2014 cu o valoare decontată de sub două milioane de lei.

Trăiască PFA strâns unită în jurul universităţii de stat, a instituţiilor statului şi a firmelor cu capital de stat!

Daţi fuga şi în pagina 4.

A consemnat Gelu CIORICI-ŞIPOTE 11 - aprilie - 2016

One Response so far.

  1. Lidia BENEA spune:

    Stimate Dle

    Gelu CIORICI-ŞIPOTE

    In primul rand va multumesc pentru publicitatea gratuita facuta in articolul „Oare se sifonează bani la UDJ Galati”.
    In al doilea rand va rog ca pe viitor să vă verificati informatiile primite spre publicare, deoarece informaţiile publicate referitoare la persoana mea nu sunt reale:
    Mentionez ca nu am derulat niciodată proiecte de consultanţă şi expertiză prin Laboratorul de Electrochimie Aplicată în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi a Mediului. Nu am firmă personală şi nu sunt PFA.
    Laboratorul Electrochimie Aplicată în Ştiinţa şi Ingineria Materialelor şi a Mediului face parte împreună cu Laboratorul de Electrochimie şi Coroziune din Centrul de Competenţe (Cercetare) Interfeţe – Tribocoroziune şi Sisteme Electrochimice (CC-ITES).
    Vezi pagina web: http://www.cc-ites.ugal.ro
    In ambele laboratoare se desfăşoară o activitate de cercetare a doctoranzilor, a studenţilor care işi pregătesc o lucrare de licenţă sau disertaţie de masterat.
    Singurele proiecte de cercetare derulate de mine sunt proiecte câştigate în competiţii naţionale sau internaţionale. Sunt proiecte care nu aduc mulţi bani universităţii aduc doar prestigiu internaţional, diseminare rezultate prin articole publicate în jurnale internaţionale cotate ISI, sau colaborări cu instituţii (universităţi) de prestigiu din Europa.
    Vă invit aşadar să vizitaţi aceste laboratoare, să fiţi corect informat şi să publicaţi adevărul, mai ales că tineretul din oraşul Galaţi, care doreşte să facă o carieră profesională în domeniul ingineriei materialelor trebuie să poată fi corect informat de presa gălăţeană, nu trebuie indus în eroare cu informaţii ne adevarate.
    Stimate Domn deviza centrului de cercetare pe care îl conduc (CC-ITES) este „Alege EXCELENŢA în proiectul tău profesional”.
    Ar fi bine să promovaţi şi dumneavoastră, prin articolele scrise, cercetarea de excelenţă care se desfăşoară la UDJ Galaţi, mai presus decât informaţiile cel mai des eronate primite de la persoane rău intenţionate.

    Profesor universitar Lidia Benea

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

CJG - Fotea dă vapo

Da, mă, dacă nu poți „inagaura” hobanate și miniautostrăzi gen ...

Artă cu sânge proa

Un album fotografic care documenteaza vernisajul unei expozitii de arta ...

STOP MIZERIEI MORALE

Așa nu se poate merge mai departe. Ar fi împotriva ...

JOC ȘI CULOARE, SĂ

„Să iei hotărâri e ceva ce seamănă cu sportul: ai ...

Bază sportivă la

Primăria municipiului Galați informează că au început lucrările pentru realizarea ...