logoImpact EST nr. 839 - 23.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

Adică de ce i-ar mai trebui, acum după ce fiscul, prin inspectori ai DGFP, i-a imputat FC Oţelul o sumă de peste cinci milioane de euro datoraţi bugetului de stat, şi după ce i-au fost golite conturile de cele 11,5 milioane de euro existenţi în club la ora vânzării acestuia lui Dan Grigore Adamescu. Şi fiindcă de 24 de ani gălăţenii au în loc de bucurii doar parte de mizerie şi sărăcie, de nesiguranţă şi circ, FC Oţelul fiind singura întâmplare dătătoare de mândrie şi notorietate acestui oraş şi judeţ, mai ales după ce a devenit prima echipă din Moldova care a câştigat campionatul României, iacătă că ne pasă pe ce mâini a încăput echipa şi de ce.

În urma documentărilor şi a răsfoirii presei on line din ţară, am descoperit chestiuni uluitoare despre devenirea ca om de afaceri a lui Dan-Grigore Adamescu, cel ale căror firme ajunseseră să aibă o cifră de afaceri în RFG, înainte de 1989, de 60 de milioane mărci!

Iată doar un citat, poate nu cel mai acuzator, dar care, dacă ar fi adevărat fie şi parţial, este clar pe mâna cui a încăput întreaga avere a României. Dar vom mai reveni asupra unor astfel de documentări funcţie de soarta FC Oţelul (G.C.).

  

Dan – Grigore Adamescu este de mult timp, unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din România. Deşi legăturile sale cu Securitatea au fost indicate de unii, Adamescu a negat întotdeauna că ar fi avut legături cu fosta Securitate, folosindu-se de certificatul de bună purtare primit de la CNSAS, în care se spune că acesta nu a avut calitatea de lucrător sau de colaborator al Securităţii, în sensul legii. Adamescu nu a explicat niciodată convingător cum a reuşit, la nici 25 de ani, proaspăt absolvent de ASE fiind, să ajungă rapid să conducă ICL Universal-Consignaţia, adică locul în care erau strânse şi date celor apropiaţi regimul ceauşist toate bunurile de import. La scurt timp după ocuparea funcţiei – incredibile pentru vârsta şi experienţa sa -, Adamescu a plecat din România, pe motiv că avea o tumoare ce nu putea fi operată decât în Germania. În mai puţin de 10 ani, a construit o avere în statul menţionat, firmele sale ajungând, înainte de evenimentele din 1989, la o cifră de afaceri de 60 de milioane de mărci. Revoluţia l-a prins în acelaşi loc, iar după aceea, s-a întors în ţară ca un adevărat capitalist şi om de afaceri cu experienţa Occidentului.”

(G.C.) 26 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...