logoImpact EST nr. 860 - 02.03.2021

Grecii de la SC Mesogeos SA Atena au ţinut capul multor ediţii ale Impact-est odată cu câştigarea pe nedrept a licitaţiei privind executarea unui depozit de gunoi conform cu normele UE şi acoperirea celui vechi, de la Tirighina, cu pământ vegetal, înierbat şi plantat cu copaci.

Finanţarea şi adjudecarea licitaţiei din fonduri UE şi de la bugetul local s-a cifrat la 9,8 milioane de euro, dar, pentru asigurarea unui parandarăt de circa un milion de euro, lucrarea a ajuns să coste peste 11 milioane de euro. Mai mult, soluţia din caietul de sarcini a fost schimbată, aspect care a viciat grav rezultatul licitaţiei, dar nu mai intrăm acum în acele detalii. Termenele de finalizare ale lucrării au fost depăşite cu aproape doi ani, iar astuparea vechiului depozit în conformitate cu caietul de sarcini s-a făcut la plesneală, pescăruşii, maidanezii şi boschetarii reuşind să minerească doar prin simple zgârieturi pentru a exploata fiecare ce-l interesează.

Falimentul declarat de greci îi loveşte în plin şi pe cei de la SC Drumuri şi Poduri SA Galaţi, societate a CJG. Aceasta a executat pentru Mesageos drumul de acces din drumul naţional Galaţi-Tecuci până la noul depozit de gunoi menajer, lucrare care a costat, iniţial, peste 600.000 de lei, lucrările suplimentare generând costuri în plus de circa 200.000 lei. Acum, grecii dorm la umbra falimentului, iar pălmaşii de la Drumuri şi Poduri fac foamea, neprimindu-şi salariile de mai bine de trei luni de zile. 

(G. CORBU) 5 - iulie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Stângă este un acc

Încet, încet, lumea lui Stângă şi a camarilei juvenile care ...

Comat SA Galaţi, ve

Suspansul privind sentinţa ce se va pronunţa de Tribunalul Galaţi ...

Un alt avocat gălă

Avocatul Deleanu Mihai face parte din Baroul Galaţi de prin ...