La data de 13.04.2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul MIRON DANIEL, adjunct al inspectorului şef al I.P.J. Galaţi, pentru săvârşirea a 5 (cinci) infracţiuni de instigare la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată (123 acte materiale) şi abuz în serviciu, în formă continuată (231 acte materiale), reţinându-se că, în perioada 2015-2018, acesta a determinat, direct şi prin intermediul şefului S.I.C., pe subordonaţii săi să completeze în fals centralizatoarele lunare, prin consemnarea ca fiind compensate cu timp liber, a orelor suplimentare lucrate de către poliţiştii S.I.C. în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, deşi aceste ore fie nu s-au compensat cu timp liber corespunzător şi nu au existat rapoarte de libere în acest sens, fie s-au recuperat prin timp liber acordat peste termenul prevăzut de lege, de 60 de zile, în mod profund ilegal.
Ulterior, a aprobat aceste centralizatoare lunare (123), care au fost înaintate Serviciului Financiar al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, în vederea plăţii acestor ore cu 75% şi nu cu 175% potrivit legii şi a Ordinului M.A.I. nr. 4/2015, diferenţa de 100% reprezentând prejudiciu în dauna fiecărui poliţist.
În aceeaşi perioadă, acesta a aprobat, în mod ilegal, rapoartele poliţiştilor S.I.C. (231) de compensare cu timp liber peste 60 de zile a orelor suplimentare efectuate şi a diminuat contrar legii sporul ce trebuia plătit pentru astfel de situaţii, cu diferenţa de 100%, cauzând prejudicierea acestora.
La aceeaşi dată, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul SURUGIU IONUŢ-NELU, şef al S.I.C. – I.P.J. Galaţi, pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor sus-menţionate, precum şi a unor infracţiuni de fals intelectual şi uz de fals în formă continuată, respectiv inducerea în eroare a organelor judiciare, fapte circumscrise perioadei 31.05.2016-31.12.2018.
Faţă de cei doi inculpaţi s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, impunându-se acestora respectarea mai multor obligaţii, între care aceea de a nu lua legătura cu poliţiştii din cadrul I.P.J. Galaţi – S.I.C. şi ceilalţi suspecţi, interdicţia de a nu părăsi ţara şi interdicţia exercitării profesiei.
Măsurile dispuse au fost comunicate I.P.J. Galaţi şi I.G.P.R., în vederea punerii în executare şi a luării măsurilor de punere la dispoziţie a celor doi poliţişti, respectiv a suspendării din funcţie potrivit dispoziţiilor art. 2721 alin. (2) şi următoarele din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, cu modificările ulterioare.
Facem precizarea ca punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă, potrivit Codului de procedură penală, o etapă a procesului penal, activitate care nu poate, în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovaţie.