logoImpact EST nr. 840 - 30.09.2020

Turnătorii sunt în frunte, titra, cu multe decenii în urmă, un ziar local care apărea la Reşiţa şi relata despre vrednicia muncitorilor de la secţia turnătorie a Combinatului siderurgic din localitate – neîntrecuţi în depăşirea cifrelor de plan. Dacă autorul reportajului a fost de bună credinţă, sau a aruncat pe piaţă, intenţionat şi la plesneală o şopârlă cu înţelesuri ascunse, nu mai ştiu, dar titlul mare, cu litere de-o şchioapă, nu putea scăpa vigilenţei celor cu abilităţi speciale în materie. După câte ştiu n-a avut şi alte urmări, dar redacţia a fost serios admonestată pentru felul cum gestionează prima pagină a ziarului.

S-o luăm metodic.

Fiecare naţiune se caracterizează printr-un buchet de însuşiri, de calităţi şi defecte – toate la un loc configurând specificul şi fondul identitar al etniei respective. Evident, am spus o banalitate, dar se întâmplă adesea ca din orgoliu sau vanitate fiecare etnie să le sublinieze pe cele pozitive, deşi, înţelege oricine, nu există etnii caracterizate numai prin calităţi, cum nu există etnii care să arboreze numai defecte, numai metehne sau beteşuguri. Doar că, insistându-se asupra însuşirilor pozitive, nu înseamnă automat excluderea celor negative şi nici nu cred că se face un serviciu orgoliului naţional prin tăinuirea sau tăgăduirea lor. De la Wilhelm Wundt încoace, etnologii şi gânditorii în general, au înţeles că pentru configurarea specificului unei etnii trebuiesc inventariate, cu aceeaşi detaşare şi zel, atât caracteristicile pozitive cât şi cele mai puţin onorante. Nu se poate defila numai cu trăsăturile considerate unanim convenabile, iar defectele să fie ţinute sub preş. Pentru configurarea specificului alemanic, bunăoară, pentru felul cum i-a inventariat, deopotrivă însuşirile pozitive şi negative, Nietzsche poate fi luat de model, aşa cum, la noi, la români, au arătat aceeaşi detaşare C. Rădulescu-Motru, dar şi Dimitrie Drăghicescu, Pompiliu Eliade sau Cioran.

O dilemă: cine pe cine invidiază?

Mai este ceva. De regulă, din ansamblul de calităţi şi defecte specifice unui popor, una dintre ele poate fi considerată esenţială, întrucât înstructurează şi întruchipează ortogenezic, precipitatul identitar al etniei. Nu-mi propun să extind aceste consideraţii preliminarii şi la alte neamuri şi seminţii, dar pentru firea românului cred că invidia, sindromul capra vecinului pot fi considerate ca prototipale.

Există o explicaţie a ascendenţei acestei caracteristici în ansamblul însuşirilor firii româneşti? Răspunsul e uşor de dat dacă se răspunde, în prealabil, la o altă întrebare: cine pe cine invidiază? Prin ce se deosebeşte invidiosul faţă de invidiat? Analizând lucrurile din aproape în aproape vom vedea că cele două tipologii reprezintă de fapt, nu atât două tipuri de comportament, cât două niveluri de conştiinţă şi de stare socială. Omul superior nu-l invidiază pe cel inferior şi nici bogatul nu-l invidiază pe cel sărac. Invidia este întotdeauna univocă, dinspre sărăntoc spre avut, dintre slugă spre stăpân şi dinspre mediocru spre omul cult. Lipsit de cultură, mojicul, mai ales culturii este substituită prin cult. Indirect şi pe nesimţite s-au creat deja condiţii pentru dictatură. Regimurile autoritare nu se instituie decât acolo unde starea de cultură este precară, iar nivelul spiritual general este deţinut de mediocritate.

Invidia transformată în revoltă

Multă vreme, până la apariţia marxismului demolator, lumea s-a amăgit cu utopica idee a egalitarismului, cu dreptul slugii de a-l invidia pe stăpân şi a mediocrului de a-l surpa pe cel superior. Marxismul şi ideologia sa malefică a radicalizat această utopie, a inversat scara de valori şi-a transformat invidia în revoltă. Cei din urmă au devenit cei dintâi, iar pleava societăţii, mojicimea, declasaţii, incapabilii de a-şi face un rost prin ei înşişi au dobândit dreptul de a fi stăpân autoritar peste toţi şi peste toate. Invidioşii şi-au depăşit complexele de inferioritate şi-au devenit, au fost obligaţi să devină revoluţionari, chiar revoluţionari de profesie au devenit gravi, importanţi şi autoritari.

Încă ceva. Prin ea însăşi, invidia singură n-ar fi atât de prăpăstioasă dacă n-ar antrena în activele ei un întreg cortegiu de însuşiri negative corelative. Căpătând funcţii dispecerale, invidia antrenează aroganţa de om important, orgoliul faţă de subalterni, ambiţia de a urca şi mai sus pe treptele afirmării, aversiunea şi egoismul faţă de toţi cei cu abilităţi superioare evidente şi ostilitatea, agresivitatea faţă de alţi congeneri care cutează să nu-i recunoască supremaţia. Din nefericire, din gama însuşirilor negative asumate ca esenţiale pentru o etnie, românii au adoptat-o pe cea mai pernicioasă, mai gregară şi mai hidoasă. Au adoptat-o e un fel de a zice, pentrucă ea vine din istorie, din protoistorie şi face parte din calabalâcul nostru arhetipal.

Există o terapeutică pentru invidie, pentru neutralizarea ei şi a celorlalte însuşiri colaterale induse în ceea ce numim sufletul neamului românesc? Dispune societatea noastră de anticorpii necesari pentru descurajarea şi eliminarea acestor metehne din conştiinţa, din comportamentul şi din conduita etniei noastre? La antipodul invidiei cronice, opulente şi zgrunţuroase se află altruismul, judecata dreaptă şi capacitatea de a recunoaşte meritele, chiar superioritatea altor congeneri, cu care viaţa ne aduce în diferite relaţii. Se ştie că între egoism şi altruism raportul este invers proporţional şi că prevalenţa uneia sau alteia indică exact trendul şi capacitatea de evoluţie morală a unei etnii.

N-aş vrea să se înţeleagă că invidia (şi celelalte însuşiri corelate pe care le antrenează) este o însuşire specific românească şi că la alte etnii lipseşte, spun doar că la noi, la români, mai mult decât la alte popoare, are un caracter dispeceral, esenţial şi contaminează într-un mod nepermis de activ relaţiile dintre oameni. Ea a fost cultivată cu obstinaţie de chiar fostul regim comunist, care a divizat societatea în grupări antagonice, le-a împregnat cu ură şi le-a aruncat una împotriva celeilalte, încât acum este greu să se revină la sentimente mai bune. Grupările au dispărut şi la fel ideologia din care s-au alimentat, dar meteahna există în active remanente şi se vindecă mai greu. Cum actul turnătoriei se revendică în special din invidie, nu mai trebuie să ne mirăm de numărul mare de turnători pe care i-a generat societatea românească.

Turnătoria ca secţie naţională

Nu ştiu dacă există nişte statistici comparate, dar nu m-ar mira să aflu că turnătoria, la noi, a avut un caracter de masă şi a reprezentat un adevărat sport naţional.

Încă ceva. Ca operator de date CNSAS, am avut posibilitatea să cercetez sute de dosare şi zeci de mii de pagini cu tot felul de note informative şi-am constatat că între calitatea notelor informative şi calitatea morală şi intelectuală a celui ce le semna există o legătură biunivocă. Deşi securiştilor le-a mers vestea că erau tipuri inteligente, cu fler şi cu subtilităţi de gândire, am constatat că puteau fi uşor driblaţi, dacă informatorul dădea dovada unei superiorităţi evidente şi dacă şi-ar fi propus acest lucru. Am găsit multe note informative care nu conţineau decât banalităţi, clişee, platitudini fără să insereze şi ceva denunţător în conţinutul lor. Am întâlnit, la fel, multe informări care nu doar că nu denunţau dar, prin ceea ce comunicau securităţii mai mult confecţiona turnatului o imagine compatibilă cu regimul şi mai mult îl apăra, îl proteja, îl punea la adăpost decât îl denunţa, pe cel supus urmăririi.

Am pus cap la cap cele cinci note informative semnate de distinsul mitropolit N. Corneanu, despre urmăritul Ion Petrovici. Sunt note informative în care se relatează despre ceea ce gândeşte, cu cine se întâlneşte şi ce-şi propune filosoful Ion Petrovici. N-am găsit nici un element de denunţ, de turnător înrăit care să atragă atenţia securităţii şi să reclame din partea acesteia alte măsuri reprimante, inchizitoriale. Dimpotrivă, prin informaţiile furnizate securităţii îi confecţiona o imagine pozitivă, compatibilă cu rigorile regimului comunist. Şi, o spun fugos şi laconic, dacă filosofului i s-a aprobat o călătorie în Occidentul muribund şi în putrefacţie, pentru a-şi vizita fiul transfug în Spania, faptul se datorează şi notelor informative înaintate securităţii de către Nicolae Corneanu.

Cine mai poate crede că ambasadorul României la Paris, C. Flitan n-a avut şi atribuţii de turnător? Şi la fel putem vorbi despre cunoscutul om de televiziune Tudor Vornicu, mulţi ani ataşat de presă al României la Paris, sau de alte nume importante asupra cărora există bănuiala de turnător.

Poate am exagerat incluzând în titulatura acestui articol cuvântul binecuvântare. Oriunde şi oricum s-ar manifesta, turnătoria (pâra) a fost şi rămâne o practică urâtă, detestabilă, mârşavă şi periculoasă. Spun doar că esenţial în incriminarea turnătorilor rămâne, sau ar trebui să rămână, nu numărul notelor informative şi nici foloasele dobândite de turnător, ci gradul de victimizare şi de suferinţă pe care le-a indus în viaţa celui turnat. Înainte de a invoca alte explicaţii, precum şantajul la care a fost supus viitorul turnător pentru a admite pactul cu diavolul, înainte de orice altă motivaţie trebuie văzut efectul noterlor informative în existenţa şi cariera celui turnat şi a odraslelor sale, pentru că, se ştie, acuzele treceau de la părinţi la copii precum lichidul într-un sistem de vase comunicante.

Nu mi-am propus, Doamne fereşte, să-i apăr pe turnători, dar,dacă trebuie găsit un criteriu de operare în culpabilizarea lor, atunci suferinţa pricinuită turnatului, carierei şi familiei acestuia, rămân esenţiale în incriminarea lor. Chiar dacă n-am dezvoltat, cum mi-aş fi propus aceste consideraţii, sper să fi convins că turnătoria a fost un viciu de neiertat, o ticăloşie, dar acolo unde turnătorul a dovedit o brumă de responsabilitate, o calitate morală şi intelectuală o putea transforma într-o binecuvântare.

Ionel Necula 5 - februarie - 2016

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...