logoImpact EST nr. 843 - 21.10.2020

Am cerut de la Primărie să aflăm şi noi cui i s-a încredinţat starea arhitecturală a municipiului. Adică am vrut să vedem ce a făcut la viaţa ei Teodora Voicilă, arhitectul şef al Municipiului Galaţi, care îi este cursul vieţii de arhitect, pe la ce case de arhitectură şi urbanism a deprins mărirea sau decăderea gândirii care face dintr-un oraş o creaţie sau un rateu. Nţţţ ! a spus Marius Stan, n-aveţi voie! CV-ul arhitectului şef nu face parte din categoria informaţiilor de interes public conform Legii 544/2001, art.12, lit. d). A naibii democraţie şi lege! Avem o Lege a solicitării de informaţii publice care nu e bună la nimic, dacă şi un pârlit de CV a ajuns informaţie exceptată, secret military. De fapt, n-are cum să fie un CV exceptat de la caracterul de informaţie publică, deoarece chiar rostul unui CV este să spună autorităţii angajatoare a slujbaşului cât de competent este acesta, ce şcoli a urmat, ce alte experienţe şi trăiri pe funcţii a avut. Proba? Chiar Legea 544, care spune destul de clar la art 12 că (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii: d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;  (2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor. Rezultă că: CV-ul doamnei architect conţine informaţii personale care nu pot fi făcute publice (cum dracu să afle populimea contributoare că plăteşte o arhitectă frunză-n vânt, care a transformat oraşul într-un uriaş depozit de centre de colectare fier vechi şi a permis buluceala de supermarketuri în toate cotloanele oraşului) şi că Primăria este un fel de Securitate a agenţilor cu dosare clasificate. Nu insistăm pe astfel de fonfleuri, căci vom recurge la reclamaţii administrative, la judecată, la obligarea Primăriei de a comunica informaţiile etc. Până atunci, să semnalăm risipa de bani din Primărie pentru a plăti case de avocatură care să le taie elanul găozarilor de presă aflaţi în solicitarea de informaţii de interes public. Un exemplu este Casa de Avocaţi Daghie si Asociaţii, care a obţinut o sumedenie de decizii irevocabile, pentru care s-a plătit 85.000 lei (dar care vor fi-sanchi!- recuperate, de Ia părţile care au decăzut în pretenţii). Efectivele avocăţeşti vor fi prăvălite peste ziariştii băgăreţi, ca să dubleze altă garnitură de avocaţi, prăvălită deja anterior. Exemplu: Societatea Civilă Profesională de avocaţi „Oancea, Damian şi asociaţii”, care scrie pe zeci de pagini întâmpinări de respingere ca nefondată a reclamaţiei administrative formulată de subsemnatul împotriva celulei de crize ”Togan şi ciracii”. Care celulă refuză să ofere cam orice informaţie cerută (de exemplu detalii despre terenurile câştigate definitiv şi irecuperabil de către proprietarii de teren din jurul Hotelului Faleza). Să punem punct remarcilor despre CV-ul secretizat al arhitectei şefe Teodora Voicilă cu un raport nesecretizat emanat la CL, unde arhitecta minunilor de arhitectură îşi pune toată competenţa de care e în stare la muncă. La muncă obştească, băi nene, ca să mai dea oraşului încă un supermarket Penny-bil (de care era mare nevoie, evident, pentru a livra bizonului amator de şoping produse de la soldurile nemţeşti). Este construit pe locul unde era UGIRA şi tipografia ALMA „în conformitate cu prevederile documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului şi a legislaţiei în vigoare”. Beneficiarul S.c. Rewe projektentwicklung România S.R.L., solicită realizarea unui supermarket „Penny market Galaţi”, pe terenul proprietate. Terenul, in suprafaţă de 4. 521mp, aparţine solicitantei S.c. Rewe Projektentwicklung România S.R.L., conform C.V.C., autentificat cu nr. 564/18.05.2011 de N.P. Munteanu Mihaela iuliana. Revoluţie, fraţilor, va fi fluidizare circulaţie cu sens giratoriu şi modernizarea acestei străzi (în urma modernizării se va ajunge de la un carosabil cu lăţimea de 10 m la un carosabil cu lăţimea de 12m!!). Fulminant, ce mai, autostradă în buricul Ţiglinei! Vă daţi seama câtă creativitate şi viziune are la acest proiect arhitecta şefă? Pentru treaba asta mare, chiar că nu are nevoie de CV. Dar, orşicât!

Silviu VASILACHE 26 - mai - 2013

One Response so far.

  1. Lacra spune:

    Care CV domnule?Aceasta doamna arhitect a predat la Lceul de Arte Galati pe 2 lei.Cu ce lucrari impozante se poate lauda?Va rog intrebati-o cum redirectioneaza proiectele de Pud in familie(adica catre sotul sau),urmand ca numai acestea sa fie aprobate in COMISIA TEHNICA.ARHITECTII din acest Oras sunt foarte revoltati di acest motiv.Miroase tare a TRAFIC DE INFLUIENTA SI ABUZ IN SERVICIU,bascaINCOMPATIBILITATE.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Cinema City redeschi

Orice se poate schimba în această perioadă, de aceea bucuria ...

Inspectorii ANAF Ant

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, ...

Galaţiul este ocoli

Autostrada şi calea ferată lungă de peste 2000 de kilometri, ...