Nu mai ştiu unde am citit sau auzit cum că orice anti-semit autentic are un bun prieten evreu. La mine se potriveşte: printre cei câţiva dintre care mi-e greu să spun care mi-este sau mi-a fost cel mai bun prieten, se numără şi un evreu: Peter! Peter Weisz! Ne-am cunoscut pe la 5 ani, vecini în mahalaua Cuza Vodă, am fost colegi de grădiniţă, de şcoală, de liceu, şi am trăit împreună momente unice! A fost legătura umană cea mai îndelungată, până în urmă cu un an când Peter a murit pe masa de operaţie, inima nu i-a mai pornit!

Să-i amintesc şi pe ceilalţi buni prieteni care nu mai sunt: Mihai Şainian, Fane Unteanu, Petre Anghel, Romică Simionescu, Alecu Cuturicu
Alţii, încă pe ring, mă sfiesc să le spun numele! Să fie sănătoşi!
Am mai povestit despre Peter, evreul cu care am umblat an de an cu colindul, fără să cunoaştem motivul vreunei incompatibilităţi. Mergeam pe la rudele mele, numeroase în Constanţa copilăriei mele, de unde făceam grosul încasărilor, dar şi pe la rudele lui Peter, mai puţine, care ne primeau uşor amuzaţi că le aducem vestea naşterii lui Mesia. Ani după aceea am înţeles că Crăciunul ne deosebea, pe români de evrei! În fapt, în casele evreilor colindaţi mirosea tot a cozonaci, cozonacii al căror miros ne întâmpina în fiecare casă colindată! Am mâncat în anii aceia la Peter acasă şi pască jidovească, iarăşi fără să înţeleg de ce era deosebită de pasca noastră
Dar n-a contat nicicum ce nu puteam înţelege, conta că dintre toţi tovarăşii de joacă mă înţelegeam cel mai bine cu Peter! El scund şi îndesat, eu lung şi deşirat, ca doi Pat şi Pataşon de care nimeni azi nu-şi mai aduce aminte.
Ne mai şi deosebeam! Joaca noastră fiind la două străzi distanţă de Biserica Adormirea Maicii Domnului am aflat târziu de ce când şi când Peter dispărea dintre noi şi se întorcea după un sfert de ceas, cu buzunarul plin de mărunţiş. Pasămite, când clopotul bisericii era tras într-un anumit fel care însemna scoaterea mortului din biserică, Peter cunoştea acest detaliu şi se grăbea să prindă un loc printre nevoiaşii care aşteptau să se înfrupte din ritual: familia defunctului arunca în urma sicriului ceva bănet, iar cerşetorii se buluceau să adune cât putea fiecare să apuce. Apuca şi Peter, dar n-am ştiut de această şmecherie a bunului meu prieten decât ani buni mai târziu, la un ceas al amintirilor, la Dortmund, în 1984, când am făcut prima mea ieşire în Occident, iar Peter a fost primul dintre românii pe la care am tras.
Peter, fiu de stomatologi, trăia o viaţă îndestulată, dar taică-su, un tată sever, nu-i dădea nici un ban de cheltuială, dar îl încurajase să se descurce, să găsească singur surse de făcut bani şi lui Peter i-a mers mereu mintea cum să facă rost de bani. De câteva ori i-am fost tovarăş de afaceri şi am câştigat bani
frumoşi împreună. De exemplu, cu trotineta lui Peter ajutam vecinii mai vârstnici să care acasă bidonul cu gaz lampant, destul de incomod la transport!
Pe scurt, Peter s-a descurcat întotdeauna în privinţa banilor, nefiind deloc zgârcit, ci cheltuia cu dărnicie pentru cei din preajma sa. Băiat filotim! A avut mulţi prieteni peste tot pe unde viaţa l-a purtat.
La un an de la terminarea liceului Peter şi ai lui au făcut Alia: au depus dosar de plecare în Israel şi li s-a aprobat. M-am dus să-mi iau rămas bun de la bunul meu prieten. Mi-a rămas în minte maică-sa, o femeia deşteaptă, de la care nu mă aşteptam s-o aud că se jură să nu mai calce prin ţara „asta”! Nu ştiu din ce motiv! Dar a apărut la Constanţa după câţiva ani, când Peter s-a întors să-şi regăsească perechea din timpul liceului şi s-o ia de nevastă! Taică-su a motivat revenirea ca să-şi comande câteva costume la croitorul din cartier, la domnul Minea. În Israel nu găsise un croitor la fel de priceput!
În Israel Peter al nostru a trebuit să facă vreo trei ani de armată. Pus pe glume cum era mereu, la vizita medicală când medicii au constatat că Peter nu este circumcis, acesta i-a întrebat: fapul că nu-s circumcis nu-i motiv să mă declaraţi inapt pentru serviciul militar?!
Nu ştiu dacă am înţeles bine, dar Peter şi ai lui au fost obligaţi să locuiască în Israel un număr de ani şi abia după aceea au putut să-şi aleagă de fapt o ţară în care să se bucure de beneficiile libertăţii. Şi au ales Germania, unde Peter a făcut şi o facultate, facultatea la care tânjesc cam toţi constănţenii: construcţii navale. A terminat-o, la Kiel parcă, după care a colindat lumea ca mare inginer naval: Italia, Anglia, Nigeria. După care, nemulţumit de salariul unui bun inginer naval, şi-a adus aminte de meseria părinţilor săi, cea de stomatolog, a aflat şi cât de bine sunt plătiţi în Germania stomatologii şi a luat decizia de a se face stomatolog. Decizie care l-a obligat să se întoarcă în România, în 1978.
Fine del primo tempo!
Secondo tempo. În România află de la minister că nu poate fi acceptat ca student străin deoarece a trecut de vârsta limită: 35 de ani! Situaţie disperată, în care îşi aduce aminte de bunul său prieten din copilărie şi apelează la frumoasele amintiri care îi leagă. Constănţeanul subsemnat se descurcă, apelează la directorul editurii Pedagogice, vestitul domn Floricel, şi se obţine derogarea prin care domnul Weisz Peter este primit student la facultatea de stomatologie din Bucureşti! Urmează cei cinci ani de studenţie despre care Peter avea să declare că au fost anii cei mai frumoşi ai vieţii sale. Inclusiv datorită colegei Mona cu care va contracta al doilea mariaj. Mai trainic decât primul, dar şi mai dureros în final.
L-am întrebat odată de ce nu este tăiat împrejur, iar el mi-a povestit că născut fiind la Timişoara în septembrie 1942, într-o ţară ocupată de germani, maică-sa a decis să nu-l supună ritualului judaic, pentru ca la nevoie să poată susţine că nu este evreu! Concluzia mea: Asta înseamnă că şi eu, care nu sunt tăiat pe nicăieri, pot susţine că sunt evreu, ca şi tine, şi pot să cer plecarea în Israel! Tu cum ai dovedit că eşti evreu!
Răspunsul său a fost memorabil şi-l reproduc întocmai: „Deşi m-am născut în timp de război, la două săptămâni de la naştere apariţia mea pe lume a fost înregistrată la New York, la Comunitatea Mondială a Evreilor. De acolo mi-a venit şi confirmarea că suntem evrei atunci când am cerut să emigrăm în Israel.”
Discutând despre evreitatea sa, Peter mi-a povestit că este destul de subţire: avea printre ascendenţi şi italieni, şi unguri, şi germani. Dar tu cum te simţi că eşti, ca naţionalitate? am insistat eu. Şi atunci Peter mi-a dat un răspuns pentru care l-am iubit fără rest: Eu, zis-a Peter, eu mă simt de naţionalitate constănţean!

De Constanţa nu s-a putut rupe niciodată, a revenit mereu, inclusiv cu fiica sa pe care a înscris-o la facultatea de stomatologie din cadrul Universităţii Ovidius. Ani de zile a fost nelipsit de la întâlnirile promoţiei noastre din luna iunie, de la Liceul Mircea cel Bătrân, continuate la „Zorile”, restaurant emblematic pentru orice constănţean adevărat. La una din agapele noastre mă aflam cu Peter alături, ceilalţi colegi se dădeau încă tineri pe ringul de dans, era o atmosferă chiar sărbătorească, de voioşie şi plăcere de a ne afla împreună toţi cei prezenţi, deci inclusiv Peter al nostru, care, după ce ne-am amuzat privind zbănţuiala colegilor, oftează la un moment dat şi-mi zice cu multă amărăciune în glas: „Măi, Ioane! Să ştii că dacă n-ar fi fost comuniştii, noi n-am fi plecat din România!” Aşadar, pentru Peter, ins apolitic în general, era clar un lucru: plecaseră din România, el şi ai lui, de răul sistemului comunist! Nu de dragul Israelului ori al Occidentului! Ci din cauza „comuniştilor”!
Atmosfera în care mi-a făcut această destăinuire, şi ceva din vocea sa, un fel de disperare după ce făcuse un bilanţ al existenţei sale şi se vedea bine că regretă părăsirea Constanţei şi a colegilor, m-a oprit să-i pun întrebarea care mi-a venit de vârful limbii: Măi, Petere! Şi comunismul cine naiba l-a adus în România?! În România şi pe planeta asta?!

Nu era frumos din partea mea să-l trezesc la realitate. Aveam amândoi vreo 70 de ani şi dacă Peter nu conştientizase încă adevărul cu privire la originea Comunismului, la vinovăţia evreiască privind apariţia regimului bolşevic atât de opresiv, de inuman, mi s-a părut un gest lipsit de delicateţe să-l corectez, să-l dumiresc eu cine era vinovat pentru anii săi petrecuţi ca evreu rătăcitor pe faţa
pământului, după ce avusese norocul să se nască într-un loc atât de binecuvîntat ca România, ca Constanţa, la doi paşi de plaja de la Trei Papuci
A dat cu piciorul acestui noroc şi a plecat să facă ani grei de armată în Israel de unde a plecat apoi ca din puşcă atunci când i s-a ridicat interdicţia de a părăsi Eretz Israel! Nu s-a mai întors în Israel!
În schimb în România a revenit de zeci de ori!
Se pregătea să-şi petreacă aici ultimii ani de viaţă!
Ce vreau să spun cu această poveste despre bunul meu prieten evreu?
M-a stârnit deunăzi afirmaţia unui tânăr politician care doreşte să legifereze acordarea cetăţeniei româneşti pentru nepoţii nepoţilor evreilor care au plecat din România, pe motiv că „acea cetăţenie le-a fost furată”! Le-a fost furată de autorităţile de la Bucureşti!
Fals, amice! Niciun evreu nu a fost deposedat de cetăţenia românească în mod abuziv, ci conform cu legea, pe care ei o cunoşteau bine când au făcut cerere de plecare în Israel. O cerere de „repatriere”, făcută în temeiul credinţei lor profunde că Israelul este patria lor şi acolo doresc ei să trăiască şi să moară! Şi pentru asta erau de acord să renunţe la cetăţenia română! Nu mai era bună la nimic!
Nu este adevărată nici povestea cu vânzarea de evrei, dorită de statul român! Dimpotrivă, lobyul evreiesc din Occident, din SUA în primul rând, a făcut mereu presiuni asupra guvernului român să acorde mai uşor viza de plecare în Israel! Deci, dacă e cineva vinovat de „furatul cetăţeniei”, vinovată este presiunea/propaganda sionistă, evreiască, profund interesată de sporirea numărului de evrei din Israel. Românii nu au avut nici o vină în plecarea evreilor din România, majoritatea cu o calificare profesională superioară, şi nu au românii nici un motiv să-şi reproşeze vreun abuz faţă de evreii care au părăsit România. Nu avem nici un motiv să ne considerăm vinovaţi în vreun fel şi datori de a îndrepta nedreptatea guvernanţilor români, a părinţilor noştri! Dacă evreilor li s-a „furat” cetăţenia, hoţul este la New York şi la Tel Aviv! Dacă cineva i-a păcălit, acei manipulatori erau evrei, mai mult sau mai puţin sionişti, dar evrei! Cel puţin în acte!
Lucrul cel mai important din povestea evreului Peter Weisz este detaliul că el şi ai lui „nu ar fi plecat din România în Israel” dacă nu i-ar fi presat regimul comunist din România! Atingem astfel un subiect complet ignorat în discuţiile despre factorii istorici care au modelat evoluţia evenimentelor istorice din veacul al 20-lea. Este vorba de reţinerea/refuzul evreilor de a da curs invitaţiei sioniste de a coloniza Palestina. Acest refuz a avut consecinţele cele mai tragice pentru pacea mondială!
Să recapitulăm puţin:
1. Evreii obţin în 1917 declaraţia Balfour din partea englezilor, care îşi dădeau astfel acordul şi sprijinul pentru înfiinţarea statului Israel pe teritoriul Palestinei. Teritoriu a cărui soartă englezii nu aveau nici un drept să o decidă. Urmare a acestui troc, lobyul evreiesc din Statele Unite îi păcăleşte pe americani şi îi face să iasă din neutralitatea asumată faţă de războiul din Europa. Şi în felul acesta se reiau luptele, iar Germania, din ţară învingătoare, se trezeşte ţară învinsă şi aspru pedepsită la tratativele de pace de la Versailles, fiind obligată să plătească despăgubiri de război care duc ţara în pragul falimentului economic şi financiar.
2. Nemţii află de trădarea evreimii mondiale ale cărei interese au schimbat soarta războiului. Şi aşa se face că Germania, stat care oferise o permanentă protecţie evreilor, devine port stindardul anti-semitismului mondial. Un anti-semitism total, sistematic, bine pus la punct.
3. Între timp, adică în anii de după obţinerea acordului britanic pentru înfiinţarea statului Israel, propaganda sionistă porneşte o campanie asiduă printre evreii din lumea largă pentru a participa la colonizarea Palestinei, în vederea stabilirii în Palestina a unui număr suficient de mare de evrei pentru a face posibilă declararea Palestinei stat evreiesc. Se face apel la patriotismul evreiesc care are acum ocazia să se manifeste ca voinţă naţională de a avea un cămin, o patrie, un teritoriu naţional, cel al străvechii Iudei. Sute de evrei pleacă spre Palestina şi se fac colonişti, dar numărul lor este absolut insignifiant de mic, faţă de majoritatea arabă din Palestina! Trebuia făcut altceva care să-i determine pe evrei să-şi părăsească în număr mare rosturile din ţara unde trăiau de mai multe generaţii şi să plece în necunoscut, în Palestina ostilă şi inospitalieră. Şi sioniştii, mari şahişti, au apelat, nota bene!, chiar la anti-semitismul german, l-au încurajat, l-au stimulat, până ce anti-semitismul a devenit politică de stat în Germania şi mai multe ţări din Europa. Germanii îi invită pe evrei să părăsească ţara pe care o trădaseră liderii mondiali ai evreimii! Modelul german este urmat de alte state şi toată lumea discută despre strămutarea evreilor din Europa într-un teritoriu care să devină patria lor. Se propun mai multe variante, una fiind Madagascarul. După părerea subsemnatului o variantă deloc neglijabilă!
4. Evreii sunt declaraţi indezirabili în mai multe ţări din Europa care se aliază cu Hitler. Prigoana împotriva evreilor, mult dorită de strategii sionişti, duce în final la ceea ce numim Holocaustul anti-semit din anii 1941-1945. La sfârşitul războiului, evreii eliberaţi din lagăre aleg unde să-şi petreacă restul vieţii, o parte aleg Palestina, dar cei mai mulţi aleg revenirea în ţara de obârşie sau Statele Unite.
5. În Palestina, ca să se adune numărul necesar de evrei era nevoie de un alt impuls care să-i oblige pe evrei să părăsească ţara unde, de bine, de rău, se aciuaseră şi trăiau de câteva generaţii! Acest impuls a venit dintr-o direcţie neaşteptată! Războiul se încheiase printre altele şi cu un rezultat neaşteptat: ocuparea de către Armata Roşie a statelor est-europene şi instaurarea în aceste state a regimului comunist! Ei, bine, în aceste ţări est-europene trăiau cei mai mulţi evrei din Europa. Şi tocmai regimul comunist instaurat în Estul Europei le putea fi de cel mai mare ajutor sioniştilor, în căutarea de evrei fraieri care să colonizeze Palestina. Regimul iudeo-bolşevic de teroare instaurat în aceste ţări a instituit, printre alte oprelişti, interdicţia de a părăsi ţara respectivă. Cetăţenii din lagărul socialist nu aveau voie să părăsească ţara şi să-şi caute fericirea pe alte meridiane! Cu o singură excepţie: evreii! Evreii, numeroşi în ţările respective, numai ei puteau părăsi raiul comunist, dar cu condiţia de a se stabili în Israel!

Aceasta este pe scurt povestea întemeierii statului Israel! Cât a fost scenariu planificat şi cât a fost jocul întâmplării este un aspect secundar! Aspectul principal îl constituie rezultatul: suferinţa umană imensă pe care a generat-o proiectul sionist!
Este vorba în primul rând de suferinţa evreilor, trecuţi prin experienţa persecuţiilor anti-semite generalizate la aproape întreaga Europă şi culminând cu genocidul numit Holocaust. Chiar dacă dimensiunile acestuia vor fi fost mult mai mici decât cele cuprinse în datele oficiale, tot despre multă şi nemeritată suferinţă este vorba!
Evreii care de bună voie şi-au părăsit rosturile pentru o iluzorie fericire în Israel intră şi ei la socoteală, mai ales că viaţa în Israel are până în zilele noastre neajunsuri care fac din mulţi evrei cetăţeni dispuşi să-şi părăsească patria mult dorită. Cei mai mulţi pentru a reveni în ţara din care le-au plecat părinţii în urmă cu 30-70 de ani.
Pentru cunoscători, această soluţie se cheamă diasporism şi este luată în calcul cu multă seriozitate de cei care cugetă la viitorul evreilor israeliţi! În căutarea unei soluţii pentru conflictul palestiniano-evreiesc din Israel, conflict imposibil de temperat, diasporiştii propun ca în Israel să rămână evreii veniţi din ţările arabe, evrei a căror cultură îi apropie de mentalul palestinian, iar evreii sosiţi din Europa să se întoarcă în ţara din care au plecat părinţii lor!
Să se întoarcă? Dar este sigur că mai au acest drept?! Dreptul special de a reveni în ţara din care le-au plecat părinţii, ca şi când această ţară este mereu disponibilă să colaboreze şi să cedeze la manevrele nebuniei sioniste!
Subiectul acesta merită însă a fi cercetat separat, nu mai înainte de a face inventarul suferinţelor cauzate de politica sionistă pentru ne-evreii din ţările afectate de propaganda sionistă! Deocamdată afirm părerea mea: nu există un asemenea drept pentru evreii care au plecat din ţara respectivă, susţinând că merg în patria lor adevărată, Israel numită! Au obligaţia să-şi respecte alegerea făcută!
În discuţia mea cu Peter, relatată mai sus, m-am abţinut să-i vorbesc de vinovăţia evreiască pentru instaurarea comunismului în România, comunism care i-a determinat pe cei din familia lui Peter să plece în necunoscut. Şi n-am scos o vorbă nici despre suferinţa familiei mele, urmaşi ai unor ciobani ardeleni veniţi în Dobrogea pe la 1900 şi a căror agonisită de o jumătate de veac, deloc neglijabilă căci erau oameni muncitori, cu spor în tot ce făceau, s-a dus pe apa Sâmbetei prin naţionalizarea de după 1948, proclamată prin instaurarea iudeo-comunismului!

Nu i-am pomenit lui Peter de umilinţele şi interdicţiile prin care am trecut ca fii de chiaburi, de exploatatori, acestea fiind în mare parte imaginate de mintea bolnavă a unor evrei fanatizaţi de lupta de clasă, de instaurarea dictaturii proletariatului şi de alte aiureli iudeo-bolşevice. Dictatură pe care nu le-a trecut prin cap s-o instaureze şi în Israel, patria regăsită după milenii de exod şi rătăcire pe toate meridianele globului. Numai că în România oprimată crunt de evreii bolşevici, compatrioţii noştri evrei aveau la dispoziţie posibilitatea părăsirii sistemului, posibilitate de care noi ne-evreii eram lipsiţi! Adică ni se interzicea speranţa, şansa de a ne decide soarta! Şi asta ne dădea sentimentul unei dureroase discriminări, care îi favoriza pe evrei într-un mod cu totul inacceptabil. Cum să nu se nască astfel sentimente de reţinere faţă de evrei?!
Era umilitor, ca ne-evreu, să-ţi iei rămas bun de la un coleg evreu care părăsea corabia noastră plutitoare în derivă! Cei mai mulţi dintre evrei ţineau secretă această plecare, evitau o ultimă discuţie cu colegii condamnaţi de alţi evrei la o existenţă fără orizont, fără speranţă! De acest revers al medaliei minunatul evreu Peter Weisz nu a avut habar, iar eu l-am lăsat să se simtă bine mai departe dând vina pe comuniştii din România părăsită, fără să ştie că, în ultimă instanţă, cine spune comunist spune de fapt evreu! Fără să priceapă că marele eşec al vieţii sale fusese provocat de evrei, de evreii comunişti şi de evreii sionişti! Pentru Peter Weisz nu existau aceste două categorii de evrei, care au stricat nu numai viaţa sa, ci şi viaţa întregii planete! Inclusiv a mea şi a dumitale, iubit cetitorule!