logoImpact EST nr. 844 - 24.10.2020

Rusu Podlisnic rStudenţii basarabeni Ruxandra Podlisnic şi Dumitru Rusu fac predicţii pentru viitorul trecutului prezent în Basarabia

Reporter: Se depun sedimente şi în vâltoarea politică din Republica Moldova, alegerile parlamentare au trecut, necunoscutele rămân, Basarabia stă cu inima în vest, cu picioarele în est şi cu sufletul în raiul URSS.

Ruxandra Podlisnic: Rezultatul alegerilor ne vorbeşte despre doi vectori opuşi. Basarabenii încă îşi caută identitatea iar curentul european rezistă prin cele trei partide de dreapta, care susţin o coaliţie proeuropeană. Sunt însă condiţii noi, create de procentele mari obţinute de socialiştii lui Igor Dodon. În nord, dar şi în centru, procentele socialiştilor sunt de 50% sau chiar de 80%. S-a întâmplat, chiar dacă în multe sate sau oraşe au fost investiţii cu bani europeni. S-au făcut proiecte pentru învăţământ, pentru apeducte, pentru sănătate, şi totuşi avem aceste rezultate. Mulţi se întreabă care este problema de fapt.

Reporter: Victoria forţelor proeuropene este o victorie a la Pirus!?

R.P.: Nu au câştigat partidele de stânga, cât este mai degrabă o victorie a ţarului de la Kremlin. Socialiştii au câştigat voturi prin distribuirea fotografiei lui Putin.

Rep.: Facem o parafrază sinistră: votanţii lui Iohannis şi-au luat ţara înapoi, deci în Republica Moldova Putin ia Basarabia înapoi?

Dumitru Rusu: A fost o campanie bazată pe lozinci, pe înscenare de strategii de manipulare a societăţii, distrăgând atenţia de la problemele economice ale ţării. Au fost lozinci care insinuau identitatea europeană sau cea – mai mult sau mai puţin – sovietică. Cetăţenii trebuiau să aleagă între est şi vest, şi nu o platformă politică consistentă, cu un program închegat, cu viziune guvernamentală. Campania s-a bazat pe lozinci, vest-est, uniunea Vamală sau Uniunea Europeană. Mesajele au fost foarte dure, ţara este în pericol, riscăm să pierdem Republica Moldova definitiv…Putin nu a uitat de Republica Moldova, deşi nu este buricul geostrategic al Pământului. Putin şi-a rezervat elemente de siguranţă. Igor Dodon pus în parlament nu va sta cu steaua lui în frunte, ci va fi consiliat de cei mai buni consilieri de la Moscova, mereu va primi bani de acolo, va fi alimentat cu strategii, deci nu ne putem aştepta la soluţii de guvernare, ci la sarcini de rezolvat, prin fax.

Rep.: Nu este Republica Moldova buricul geostrategiei, dar buricul combinaţiilor politice tot este. Mă refer la diferenţa fragilă de 1-2% dintre stânga prorusă şi dreapta proeuropeană.

D.R.: Procentajul este bun acum, e vorba de 55 de mandate provest contra 46 mandate pro Rusia.Nu este însă o proporţie confortabilă, mai ales că partidele proeuropene au avut nişte aşi în mânecă. Ca să nu dea voie partidelor de stânga să ia un procent împunător. Vorbesc aici de strategia Partidului Comunist Reformator, care are aceeaşi denumire prescurtată cu cea a PCRM-Partidul Comuniştilor. E şi aceeaşi siglă…Proeuropenii, care au format acest partid clonă, se puteau trezi cu Partidul Reformatorilor în Parlament, deoarece avea 5,98%. Noroc că a scăzut în timpul numărătorii, s-a numărat din nord spre sud. Renato Usatîi este şi el un buric, mai degrabă o făcătură…

R.P.: …a ţarului de la Kremlin.

D.R.: Da, numai că politicienii noştri au reuşit să gestioneze în timp real chestiunea asta şi s-o întoarcă în favoarea lor. În ajunul alegerilor, acesta a fost exclus din alegeri, pe motiv că nu avea declarate 8 milioane de lei, adică 500. 000 de euro, veniţi din Rusia. El a ieşit cu un measj clar către susţinători, a spus că chiar exclus fiind, votanţii pot să vină să pună ştampila în dreptul lui. Au fost multe voturi de stânga anulate. Şi dacă adunăm voturile anulate pentru Usatîi, cu cele pro Uniunea Vamală, vedem că majoritatea Alianţei de guvernare proeuropene este foarte fragilă. Chiar dacă au câştigat alegerile la masa verde, în societate se simte un curent… Au câştigat strict pe manipulări strategice. Vin alegerile locale, vin alegeri prezidenţiale, s-ar putea ca Renato Usatîi să revină şi să aibă capacitate de a atrage voturile stângii. Ar putea scoate o majoritate relaxantă la alegerile locale, se poate pregăti pentru alegerile parlamentare viitoare.

Rep.: Nordul Basarabiei rămâne roşu, chiar dacă de la revoluţia din 2009 s-au întâmplat atâtea. Cum se explică linia de demarcaţie?

R.P: Nordul vorbeşte ruseşte prin cel puţin jumătate din populaţia ţării. Acolo sunt oamenii care nu recunosc limba de stat a ţării – limba româna. La Bălţi are impact presa rusească. La alegeri, când Renato Usatîi era activ, fiecare locatar a primit un ziar al controversatului om politic cu 100 de lei capsat în interiorul ziarului. Şi mai este un scenariu posibil. Voturile multe acumulate de Igor Dodon se datorează şi faptului că Renato Usatîi a fost exclus de pe liste, şi cei care ar fi vrut să voteze Partidul Patria au votat partidul socialiştilor. Igor Dodon se întâlneşte însă cu Renato Usatîi, şi asta ne pune în gardă: continuă marşul sovietic prin ţara noastră, se împrăştie curentul european, sunt disipate valorile naţionale…

Rep.: Rusia, stat pirat, care mută graniţele după cum se trezeşte dimineaţa! Te gândeşti că în interiorul Alianţei stă un pericol, ce se poate activa după un telefon de la Moscova?

R.P.: Există un pericol atât timp cât partidele de stânga trezesc resentimente, nostalgii, fac referendumuri antieuropene, pro Uniunea Vamală, cu bani veniţi de la Kremlin. Şi campania partidelor de stânga a fost făcută cu bani de la Kremlin. Se pot activa focarele de conflict, din Transnistria, din Găgăuzia… Sunt focare permanent încinse.

D.R.: Şi Igor Dodon a ameninţat. Spune că Republica Moldova se va asocia cu UE strict fără Găgăuzia, fără Transnistria, fără nordul Moldovei… E avertisment periculos, nici măcar hilarul moldovean Vladimir Voronin nu a cedat, nici lui Kozak, nici lui Putin, nici celor din Transnistria. Igor Dodon este deja coloana a 5-a, va primi mesaje de la Moscova, şi le va executa pe strategii bine gândite şi bine finanţate. Este pericolul iminent în Republica Moldova.

Rep.: De fapt, ce este socialismul dodonist?

D.R.: Dodonismul este curentul de extremă stângă, care spune că trebuie federalizată Republica Moldova şi viitorul ţării este strict lângă Vladimir Putin. Cum cetăţenii din Republica Moldova stau prost cu identitatea, au un filtru roz peste memorie, se explică de ce funcţionează această atracţie dodonistă pentru „eroul” Putin. Se estima că vor lua 5-6%, şi iată-i cu o majoritate covârşitoare. Cu acest procent ne putem aştepta la proteste de destabilizare naţională, de învrăjbire, de scindare. Dezbină şi conduce!

Rep.: Mai este poporul atât de naiv, de primitiv, încât să cadă în plasa manipulărilor?

D.R.: Este încă nedeprins cu atacurile…Vechea guvernare n-a reuşit în cinci ani să securizeze informaţional spaţiul republicii Moldova. Degeaba spui de Uniunea Europeană, când vine cineva din urmă şi manipulează agresiv împotriva curentului proeuropean… Posturile ruseşti acţionează împotriva statului, generează un curent de opinie ostil.

R.P.: Vulnerabilitatea este un efect al istoriei. Nu e naivitate, mai degrabă este o frică. Concret, la alegeri, Igor Dodon i-a invitat pe cei plecaţi la muncă să se întoarcă acasă în perioada alegerilor. Le-a garantat că se vor putea întoarce înapoi la muncă. Numai că după alegeri-şi ştiu situaţia unor prieteni ai familiei mele-că s-au ales cu un deport de trei ani. Li s-a interzis să mai plece în Rusia trei ani. Iată „binefacerile” imediate ale fratelui mai mare rus, pentru că n-au votat corect… Cu embargourile ruseşti pe cap, intreprinzătorii primesc semnale media – mergi cu Rusia, şi va fi bine! Cu filiera media şi cea economică, Rusia dezvoltă lejer curentul antieuropean. De partea cealaltă stă liberalizarea vizelor şi viitorul european şi investiţiile. Este însă o mare scindare, strategiile ruseşti persistă şi peste toate se suprapune corupţia celor de la guvernare, care, de fapt, au primit la alegeri un vot de blam.

Silviu VASILACHE 19 - decembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...