logoImpact EST nr. 860 - 05.03.2021

Vasile Datcu, filosof, şi Valentin Popa, doctor în filozofie,: Bisericile nu fac locuri de muncă, ci de mâncare!

 

Reporter: Aspirăm la un anumit viitor, deci avem datoria de cetăţeni responsabili să căutăm neobosiţi conceptul de „proiect de ţară”. Proiectul de ţară e al tuturor sau numai al elitelor?

Vasile Datcu: Fac o remarcă: cred că proiectul de ţară îl căutăm numai noi trei. Puţină lume are conştiinţa acestei necesităţi. Toată lumea crede că mâine va fi mai bine de la Dumnezeu. Dar le dau o veste proastă: Dumnezeu nu se ocupă de mâine. Nici de poimâine. El se ocupă de echilibrul lumii. De restul trebuie să ne ocupăm noi. Dumnezeu are alte probleme.

Rep.: Cetăţeanul are grijă de pâinea lui cea de toate zilele. Ar putea fi acesta proiectul de ţară?

V.D.: Acesta a fost un proiect de umanitate al lui Iisus Hristos. De asta a fost aşa de trainică ideea. Dar Iisus mai spune ceva: nu trebuie să te preocupi de mâncare, cum nu se preocupă nici vrabia…Omul însă trebuie să fac un pas dincolo de animalitatea din el, să facă un pas în lumea conştientă din care se pretinde a se revendica. Nu poţi să ai nici un fel de viitor, fără un proiect! Nu poţi estima viitorul, dacă nu ai o minimă idee despre ce vrei să faci. E valabil şi pentru persoană, şi pentru comunităţi, mai mici sau foarte mari. Fără proiect nu poţi să trăieşti. Altfel, trăieşti ca pasărea…Dacă eşti la nivel de pasăre, n-ai nici un fel de probleme. Dar noi credem că am depăşit nivelul păsării. Avem pretenţii, vrem să trăim la nivel conştient. Am fost de curând în Palestina şi am trăit altă experienţă. Una din uluitoarele remarci făcute acolo este: cum, pe nişte terenuri deşertice incredibile, în care cresc doar târtanii-bălăriile ţepoase de deşert – se omoară oamenii zilnic? Doar pentru ca terenul acela să fie patria lor?! Şi în ţara noastră, unde curg râuri de lapte şi miere, oamenii pleacă! Oare nu este şocant asta? Ei vorbesc despre ţara lor, unde curge lapte şi miere, dar ţara asta este un fel de Valea Plângerii din România. E ţara lor şi oamenii nu se gândesc să plece. Se bat pentru nişte pietre, să fie ale lor!

Rep.: Poate că proiectul lor de ţară este unul spiritual?!

V.D.: Proiectul are dimensiuni materiale, dar nu e absolut. Îl faci şi trăieşti bine. Dacă ai trăi doar la nivelul stomacului, te-ai dezice de tine însuţi. Ăla nu-i proiect.

Rep.: În anii 30 am avut un astfel de proiect. Se căuta dezvoltarea conştiinţei naţionale. Era imaterial…

Valentin Popa: Da, se dorea regenerarea morală a naţiunii, prin cultivarea unor valori legate de naţiune, de patrie, se dorea ca acest popor să sporească sub aspectul competenţelor, al bogăţiei spirituale. Ne gândim la Gusti, cel care a cercetat satul românesc şi a înţeles că dezvoltarea rurală este o cheie a progresului naţiunii române. El a introdus câteva instituţii care sunt şi astăzi… Dar vai de capul nostru în ce hal au ajuns! Mă refer la căminul cultural. Este o inovaţie instituţională a lui Dimitrie Gusti. Căminul cultural a fost respectat şi dezvoltat în toate comunele în perioada comunistă.

Rep. Ca şi şcoala lui Spiru Haret. Au funcţionat, au rezistat.

V.D.: Au construit baza societăţii mari româneşti, plecând de la comunităţile rurale, de la talpa ţării.

V.P.: Era vital să se facă ceva pentru satul românesc, acolo era 80% din populaţia ţării. Acolo era forţa de muncă, era în agricultură… Membrii comunităţii puteau ieşi din înapoiere, învăţau igiena, aveau şcoală, cămin cultural, învăţau economia agrară, aveau sprijin financiar prin banca Albina. Dacă era lăsată să crească pe acele structuri, România era departe. Din păcate n-a fost lăsată. Când a venit comunismul, s-a schimbat proiectul de ţară. Cu un proiect de împrumut, sovietic, care a costat decapitarea elitei culturale româneşti. Trebuia distrusă elita, pentru că putea contesta legitimitatea unor reforme dure. Azi, lumea din vest vrea cooperative capitaliste, aşa cum face şi amicul meu Datcu. Cele comuniste erau create prin presiune, ţăranul trebuia să cedeze sursele lui de producţie.

V.D.: Era un transfer de gene la un organism care nu primea nimic. S-a pus un rinichi pe un organism care nu-l primea. Au decedat şi rinichiul, şi organismul.

V.P.: Chestiune este că alţii au avut şi ei cooperative, dar nu le-au distrus.

V.D.: Ale lor aveau rol economic, ale noastre erau fundamental sovietice! Erau umane, erau adaptate organismelor de acolo. În România cooperativele erau numai cu numele. În rest, erau chibuţuri curate. Românul nu are cultura chibuţului.

Rep.: Aţi spus că America a devenit mare cu următorul proiect de ţară propus de un preşedinte: fiecare american trebuie să aibă pe masă, după primul mandat, un curcan. Ce proiect să propunem unui viitor preşedinte pentru România?

V.D.: Simplu! După patru ani de mandat al unui partid, România să nu mai importe nici un fruct şi nici o legumă. E un proiect de sistem.

Rep.: Nu e prea simplu?

V.D.: Păi şi a lui Eisenhower a fost extrem de simplu. A fost şocant. Ăsta e proiect de ţară?, au zis unii. Păi da, pentru că în spatele acestei propoziţii stă o întreagă industrie colaterală. Zero import de legume ar însemna proiecte tip cu miile. Ce înseamnă să creezi locuri de muncă? Să faci biserici câte cinci pe stradă? Să dai la preoţi, dascăli şi clopotari salarii?

Rep.: Ar putea fi şi ăsta un proiect de ţară?

V.D.: Crearea locurilor de muncă in abstracto e o mare prostie. Bisericile nu fac locuri de muncă, ci locuri de mâncare. E cu totul altceva. Sau locuri de meditaţie. Şi eu meditez, dar după ce creez 1000 de tone de cereale. Trebuie să ştim ce vrem. Creez locuri de muncă pentru un rost. Proiectul de ţară nu e pe obiective, ci pe sistem. Nu vreau să creez 15 cotineţe! Eu vreau un sistem. Când spun că vreau eliminarea importurilor de legume şi fructe, creez un sistem. Apar sute de proiecte, de ferme cu puiet de plantat, care cer cercetare, inginerie – pe care n-o import – cere solare, biomasă, surse de energie. Dezvolt toată industria colaterală care să-mi asigure mie realizarea proiectului în ţară. Vin depozitele frigorifice, vine industria din aval, dar şi aceea din amonte, cum este cercetarea horticolă, bazele experimentale. O singură propoziţie de proiect de ţară, de sistem, dezvoltă totul pe o direcţie. Ştiu că după patru ani am o reuşită – reduc la 20% importurile. Păi, tot PSD-ul se împăunează cu creşterea de PIB. Da i-a întrebat cineva ce au produs ei pentru creştere? De unde , ce au comis ei, ce pachet legislativ au dat? Nu ştie nimeni de ce a crescut. Şi ei s-au mirat în ianuarie că a crescut PIB-ul. Ştiţi ce au făcut? Au facturat loturile semincere din agricultură. Sunt milioane de euro. Norocul nostru este că ei habar n-au ce facem noi. Asta e un lucru excepţional. Agricultura a sărit de la 3% la 7% pondere în PIB. Uite, domle, ce deştepţi suntem! Nu e interesant?

Silviu VASILACHE 12 - septembrie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Stângă este un acc

Încet, încet, lumea lui Stângă şi a camarilei juvenile care ...

Comat SA Galaţi, ve

Suspansul privind sentinţa ce se va pronunţa de Tribunalul Galaţi ...

Un alt avocat gălă

Avocatul Deleanu Mihai face parte din Baroul Galaţi de prin ...