logoImpact EST nr. 853 - 17.01.2021

Cetăţenii defavorizaţi din căminul lui Iacomie strigă „Jos Primarul mincinos!”, iar avocatul Văduva îi vaccinează contra dispreţului administrativ

 

_pag2_578.inddNoi, cei care locuim la căminele Liceului Metalurgic şi avem contracte de închiriere cu Primăria trecem la nivelul „fără apă”, după ce ni s-a tăiat căldura şi energia electrică. S-a întâmplat după ce preşedinta asociaţiei chiriaşilor a făcut o notificare de reziliere a contractului de furnizare, deoarece suntem tot mai puţini chiriaşi plătitori. Primăria nu-şi impune voinţa de proprietar, nu ajută la strângerea banilor, avertizările de la Apă Canal au venit, dar a venit rapid şi sistarea apei. După cum s-a văzut, cei care am putut ne-am pus sobe cu lemne sau sobe cu butelie. Casele sunt pline de mucegai, căci unii fac căldură, alţii nu. Am mers la dl. director Adrian Bucur, care se ocupă de spaţiul locativ şi am cerut nişte lămuriri, despre ce vrea să facă Primăria cu noi, chiriaşii. Mereu ne spune că dacă vrei să cumperi brânză, trebuie să ai şi bani. Asta aşa e, numai că noi nu vrem brânză, noi vrem căldură şi apă. Noi ne-am plătit datoriile şi la Primărie, şi la Grupul Şcolar. Eu colaborez cu dna director Ciupercă, deşi se ştie că aceste datorii au apărut din cauza proastei gestionări de la Liceul Metalurgic.

Rep.: Proasta gestionare e în braţele Primăriei. De un an şi trei luni Primăria are chiriaşi fără contract, are datorii de trei miliarde, nu are administrator al căminelor şi nu a făcut nici o investiţie. Nu trebuia să se plece cu un moment zero în administrarea acestor cămine?

Costel Văduva: Este foarte logic şi legal ca Primăria să facă ce trebuie la trecerea în proprietate. Când Primăria a preluat imobilele, avea la cunoştinţă ce datorii sunt şi fiind vorba de un transfer de clădiri în cadrul instituţiilor publice, acestea se preiau cu tot cu datorii de către noul proprietar. La preluare, Primăria ar fi trebuit să solicite vechiului proprietar-Liceul Metalurgic-o evidenţă cât se poate de clară a datoriilor care rezidă din aceste trei clădiri, cu defalcare pe fiecare apartament în parte.

Rep.: Şi dacă finanţatorul liceului este tot Primăria?

C.V.: Este important de precizat că sunt datorii private, nu fiscale, şi se prescriu la trei ani de zile. Apare deci prescripţia extinctivă, atunci când trece din patrimoniul liceului în cel al Primăriei şi datornicii trebuiau obligaţi în trei ani să achite datoriile. Liceul fiind în cadrul Primăriei, ştiau de datorii. Primăria nu se poate duce şi să le ceară chiriaşilor trei miliarde datorii de acum 10 ani. Aşa spune legea, este litigiu civil, nu administrativ. La litigiul administrativ se aplică codul fiscal-cinci ani fiscali. Este o problemă pe care ar trebui s-o descurce Primăria, între compartimente. Cine n-o face, ar trebui să plătească, cu bani din buzunar. Nu se întâmplă, n-o să vedem prea curând sau niciodată în România. Cât priveşte datoriile chiriaşilor din cămine, situaţia este aberantă şi revoltătoare. Este o inerţie administrativă, este o atitudine de butic personal, în care funcţionarul îţi întoarce spatele că aşa vrea el. Nu este de acceptat, este interes public, este administraţie şi pentru omul sărac, şi pentru cel bogat, şi pentru sfânt, şi pentru criminal. Este conceptul occidental şi trebuie să-l înţelegem, căci altfel avem de suferit. Primăria este datoare să pună la loc utilităţile, să ofere minime condiţii de locuit-apă rece, canalizare, curent. Sunt condiţii minimale de subzistenţă. Protecţia trebuie oferită în măsură egală tuturor.

Rep.: Chiriaşii nu au posibilitate să plătescă nici măcar curentul electric, pentru că nu au contoare.

C.V.: Se putea monta contor general şi pe fiecare apartament, pentru că vor fi spaţii de locuit familiale. Primăria este proprietar, răspunde pentru tot, plăteşte pentru tot. Plăteşte şi datoriile şi se îndreaptă în subsidiar împotriva chiriaşilor. Aceeaşi problemă cu apa şi căldura-sunt furnizate proprietarului. Şi ei spun că să le plătească chiriaşul. Problemele sunt de natură civilă, nu administrativă, proprietarul este bun de plată. Dacă în subsidiar este un contract şi chiriaşul nu vrea să plătească, va fi tras la răspundere civilă. Facturile vin pe numele proprietarului, deci este bun de plată întotdeauna.

Rep.: E clar-Primăria trebuia să achite datoriile, să pună la punct contorizarea, să execute rău platnicii.

C.V.: Sigur, trebuia să ceară documnentaţia de la liceu, pentru a vedea chiriaşii, să constate dacă se încadrează în cei trei ani de zile, să-i urmărească, să vadă dacă are ce să le ia. Că poate nu are ce să ia, şi degeaba scoţi hotărârea judecătorească. Trebuie să fii şi realist, ce să le iei, hainele?Trebuie studiată varianta cu incapacitatea de plată. Obligaţia legală este a Primăriei, dânşii sunt îndreptăţiţi să se îndrepte împotriva Primăriei, să ceară despăgubiri. Substanţiale.

Rep.: Credeţi că au ei curajul şi suflul să facă treaba asta? Mă gândesc că acum ei nu sunt reprezentaţi de nimeni. Au ei dreptul la o asociaţie a chiriaşilor? Pentru că la blocuri este o fantomă de asociaţie-o singură persoană, nu se ştie de cine numită, încasează, fără s-o verifice nimeni.

C.V.: Rezolvarea e tot la Primărie-la Compartimentul asociaţii. Ei pot verifica şi controla. Se poate face şi o plângere la poliţie, pentru gestiune frauduloasă. Din păcate, acel ONG de la blocuri nu are calitatea de asociaţie pe lege. Ea nu poate avea decât un rol de intermediere între chiriaşi şi proprietar, dar locatarii nu sunt obligaţi de lege să adere la ea. Ei pot achita individual sau pot cere ca asociaţia să le administreze interesele comune. Nu poate strânge plata în avans, strângerea de fonduri de reparaţii. Fiind chiriaşi, reparaţiile cad în sarcina proprietarului. Eu repar uşa de la intrare doar dacă am stricat-o cu rea intenţie.În rest, e atribuţia proprietarului, dacă e în perioada normală de folosinţă. Chiriaşul face doar întreţinerea curentă la el în locuinţă.

Rep.: Dacă în Primărie ar fi un director responsabil, ar trebui numit un administrator al clădirilor?

C.V.: Sigur, e o treabă de administrare internă, mai ales că există HCL. Sunt clădiri din patrimoniul privat al Primăriei.

Rep.: Dle Iacomie, credeţi că haosul calculat urmăreşte să elimine din acele blocuri toţi chiriaşii?

T.I.: Sincer vorbind, toţi ne întreabă: oare mai staţi acolo? De altfel, ne-a şi strigat cineva în faţă: De ce mai staţi acolo? Mergeţi la ţară! E vorba de dl. director de la Apă Canal, Gelu Stan. Asta este gândirea lui socială, fiind de la Partidul Social Democrat…

C.V.: Nu m-ar mira ca o persoană sau un grup restrâns să apară peste noapte şi să cumpere…Se scot la licitaţie conform legii, preţul este exorbitant deci nu vine nimeni, apoi se scade preţul…Dar deocamdată să scăpăm de chiriaşi, că nu am cum să scot la vânzare cât timp am chiriaşi înăuntru.

Silviu VASILACHE 13 - martie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Ce troc! Dai mită 1

Da, dar eu şi sămtămânalul pamfletistic Impact-est nu avem voie ...

Fără portbagaj şi

Poliţiştilor locali, mai ales celor de la rutieră, care câştigă ...

Ciorici a picat la p

În sfârşit a venit vremea ca tizul meu întru nume ...