Astăzi vă propun să ne amintim de un moment de cotitură din istoria modernă a românității balcanice: toamna anului 1925, momentul în care a început marea colonizare a aromânilor în Dobrogea de Sud (Cadrilater).
Deși trăiau de secole în Munții Pindului, în Macedonia sau Tracia, mii de familii de aromâni (macedoromâni) au lăsat totul în urmă și au luat drumul „Patriei Mame”. De ce au făcut acest pas radical? Contextul geopolitic de după Primul Război Mondial a lăsat puține opțiuni acestei comunități de păstori și negustori destoinici.
Trei factori majori au declanșat exodul:
1. Presiunea refugiaților în Grecia (1923): În urma schimbului masiv de populație dintre Grecia și Turcia (Tratatul de la Lausanne), peste un milion de greci din Asia Mică au fost strămutați în Macedonia și Tracia. Pășunile istorice ale aromânilor au fost luate de statul elen pentru a-i împroprietări pe noii veniți. Stilul de viață tradițional al aromânilor a fost afectat grav peste noapte.
2. Nevoia strategică a României: România Mare obținuse Cadrilaterul (județele Durostor și Caliacra) în 1913. Zona era fragilă, cu o populație majoritar turco-tătară și bulgară. Guvernul de la București avea nevoie urgentă de populație loială pentru a securiza frontiera de sud, iar aromânii au fost văzuți ca un „scut” etnic ideal.
3. Dorința de salvare culturală: După prăbușirea Imperiului Otoman și trasarea noilor granițe în urma Războaielor Balcanice și a Primului Război Mondial, aromânii s-au trezit împărțiți între noile state naționale (Grecia, Iugoslavia, Albania, Bulgaria). Aceste țări au început procese agresive de asimilare culturală. Aromânii au devenit suspendați politic și priviți ca cetățeni de rangul doi, fiindu-le încălcate promisiunile de autonomie școlară și bisericească. Confruntați cu politici dure de asimilare în noile state balcanice, aromânii s-au organizat. În noiembrie 1924, la Veria (Grecia), au format un comitet al emigrării și au negociat direct cu Bucureștiul condițiile colonizării.
Începutul odiseei: În toamna anului 1925, primele vapoare pline cu familii de aromâni au debarcat în Portul Constanța. Li s-au promis pământuri, lemn de construcție și facilități în Cadrilater.Ceea ce a urmat a fost o poveste de sacrificiu, adaptare la un sol arid și, din păcate, un nou exod dramatic în 1940 (după pierderea Cadrilaterului), când au fost strămutați din nou în județele Constanța și Tulcea de astăzi. O pagină de istorie despre rezistență, identitate și un atașament profund plătit cu prețul dezrădăcinării.
____________
Imaginea postării: Chiragii (cărăuși/negustori) aromâni din Pind, 1906 (Foto: Frații Manakia, cota Mk-93, Arhiva de Imagine MȚR).
23 - iulie - 2026
