http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2024, nr. 977 - 29.03.2024

Prezent la una din conferinţele de presă ale judeţenei partidului ALDE, directorul Electrocentrale, Lucian Bălţătescu, a prezentat situaţia la zi a societăţii furnizoare de agent termic primar, precum şi legătura ombilicală cu Combinatul. Intervenţii pe aceeaşi temă a avut şi Iulian Aramă, devenit din martie 2017 membru ALDE.

Electrocentrale e în conservare

Intervenţia lui Lucian Bălţătescu a avut loc imediat după ce liderul ALDE, Cristian Dima, şi-a terminat ex-cursul prin situaţia vânzării ArcelorMittal Galaţi (AMG). Acesta a ţinut să precizeze că chiar dacă numai Furnalul 6 produce, totuşi furnalele 3 şi 5 sunt ţinute la cald, adică oricând pot fi pornite.
Asta fiindcă Electrocentrale a fost concepută ca parte a colosului siderurgic şi că poate funcţiona şi cu combustibilul alternativ denumit gaz de furnal. Economic vorbind, ne interesează soarta Combinatului şi menţinerea lui în funcţiune, căci am terminat negocierile cu administraţia acestuia şi le putem furniza apă demineralizată.
În ce priveşte furnizarea de agent termic pentru apa caldă în sistem centralizat şi încălzire, putem spune că până cădem de acord cu Primăria, privind iarna 2018-2019, rămânem în conservare.
Sigur, acum, pe perioada de primăvară-vară-toamnă, noi pierdem, căci furnizăm doar 700 de giga-calorii lunar, adică transportăm foarte puţin agent termic primar.
După închiderea tuturor litigiilor, Electrocentrale va trece printr-un plan de reorganizare.

UE revine la încălzirea centralizată

Iulian Aramă, cel ce a fost amar de ani directorul Electrica Galaţi, dar şi preşedintele CA al Electrocentrale timp de patru ani, a intervenit în expunerea lui L. Bălţătescu, arătând că în timp ce ţări ale UE revin la sistemul centralizat de încălzire deci renunţând la centralele de apartament, noi încurajăm debranşarea prin subvenţionarea din bani publici a achiziţionării şi montării de centrale individuale de apartament. El mai consideră că Electrocentrale trebuie retehnologizată. Urgent i-ar trebui o turbină de o capacitate mai mică, utilizabilă numai pentru furnizarea agentului termic necesar încălzirii apei calde. Dar, deocamdată, doar bâlbâieli viabile încă din mandatul lui Marius Stan, când s-a ratat de la 11 milimetri cumpărarea unei astfel de instalaţii de la Brăila.
Şi cum iarna-i departe, iar vara nu-i ca iarna, cine draku să se gândească la halul în care vor dârdâi gălăţenii la iarnă şi cât ne tot costă pe toţi să le punem centrale termice la cei jmekeri, care n-au făcut sacrificii pentru a suporta singuri un astfel de cost?

Grigore CORBU 1 - iunie - 2018

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

ARGOUL

Definit ca „limbaj convenţional folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători, ...

RESPECT...

Respect toate ființele lăsate de Dumnezeu pe Pământ! Se înțelege că ...

O luptă pierdută:

De când te știi tu pe lume,  cetățean model,  sistemul ...

ADIO, OCCIDENT, BUN

Nu-ți imaginezi ce se întâmplă în China, în Asia. Centrul ...