Da, Gabriel Liiceanu a pus punctul pe i când a scris că Ilie Bolojan nu seamănă cu cei de pe harta politică a momentului. Am revizuit pe ecranul minții o sumedenie de chipuri, unele surâdeau sub aripa unei sprâncene concrescute, nu mi-am amintit decât de figura lui Louis de Funès.
În viața de toate zilele de Funès era un om foarte serios, iar în momentele lui faste, gravul Liiceanu are umorul lui Louis de Funès. Da, suntem prea calici pentru a ne permite luxul să pierdem un om de acest format politic precum Ilie Bolojan a continuat serafic Liiceanu și zările s-au lăsat mitraliate de vocea lui ca o ploaie de petale de panseluțe ce caută plușul moale al unui tors de zeu pe care să aterizeze.
Și acum un libret pentru Eroica lui Beethoven: România nu a avut o figură politică cu un capital de credibilitate care să nu se năruie după câteva luni. Bolojan este un om care nu înșală, care face ce spune, care nu are timp de glumițe și de vorbe în doi peri, care știe să dea un raport de țară și care știe să ne arate că-i pasă de noi și numai de noi.
Aceste slove nepieritoare au fost rostite în ziua în care Ilie Bolojan a dat drumul la banda de pus stele de generali pe umerii cătanelor din MApN. Seamănă cu un fel de asigurare transmisă activului militar că sistemul va funcționa tot așa ca până acum, dacă Antonescu va câștiga alegerile, adică vom păstra un general la 47 de soldați.
Mă întreb, ce-i lipsește lui Gabriel Liiceanu, acum la ceas de astral bilanț? Steaua României în grad de Cavaler a primit-o de la cel pe care l-a tămâiat în termeni asemănători. Oare să nu fie chiar o coincidență faptul că Liiceanu îi invidiază pe cei doi proapăt avansați generali și aspiră și el la un grad de for public pe care chiar îl merită?
Picasso, General cu sabie, Colecție privată
27 - aprilie - 2025
