Un primar nu are prerogative legale directe de a interzice sau aproba imnul unui stat străin. În incidentul recent de la Cluj-Napoca legat de Cupa Mondială de Gimnastică Ritmică, primarul Emil Boc a acționat prin intermediul pârghiilor administrative de proprietar al infrastructurii și al presiunii publice.
Sala polivalentă din Cluj aparține municipalității. În calitate de administrator al bunurilor comunității, primarul poate impune condiții de utilizare și semnare a contractelor de închiriere sau parteneriat pentru evenimentele găzduite. Boc a somat public Federația Română de Gimnastică și autoritățile centrale,
refuzând să își asocieze imaginea și resursele logistice ale orașului cu o competiție în care sunt arborate însemnele unui stat agresor. A cerut Federației Internaționale de Gimnastică să mențină restricțiile din 2022, când Rusia fusese suspendată, reguli în vigoare la momentul în care Clujul a acceptat să organizeze turneul.
Boc a invocat linia dură adoptată de Polonia la Jocurile Europene de la Cracovia, când Polonia a refuzat să emită vize pentru ruși și bieloruși. Boc a utilizat aceeași logică, anume că dacă o federație internațională poate permite reîntoarcerea Rusiei în competiții sub steag propriu,
statele gazdă sau comunitățile locale își păstrează dreptul suveran de a decide ce permit pe teritoriul și în infrastructura lor. Riscul sancțiunilor este neglijabil. Boc va rămâne în conștiința statelor democratice drept drona care a aruncat în aer filozofia măreției în care se lăfăie pacienții de la Kremlin, dublată de asigurările acordurilor de la Anchorage că pot face orice, pentru că nu-i va trage nimeni la răspundere.
Călin Georgescu s-a oferit să arbitreze meciul dintre Boc și Rusia la televiziunea poporului, dar s-a întors inevitabil la statutul de avocat al diavolului. El a deplâns că unor copii din Rusia li s-a interzis dreptul divin de a concura la Cluj, copiii născându-se sfinți, a zis el, acuzându-l pe Boc de slugărnicie absolută.
Problema este că acești sfințișori veniți pe lume fiecare cu câte un kalașnikov în scutece sunt manipulați de satana. Pe 17 martie 2023, Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele Mariei Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul prezidențial pentru drepturile copilului în Federația Rusă.
Lvova-Belova este acuzată direct de deportarea ilegală a peste 20.000 de copii ucraineni transportați în tabere din Rusia, unde li se schimba rapid cetățenia, li se emiteau documente rusești și erau supuși unui proces de îndoctrinare ideologică și militarizare. Parte din acești copii pot apărea ca sportivi ruși la competițiile internaționale.
–––-
Chagall, Diavolul, litografie din portofoliul Cirque, 1967, imprimate la atelierele Mourlot Frères din Paris, semnate și numerotate. Lucrări din seria Cirque se regăsesc în National Gallery of Canada, Stedelijk Museum, Musée National Marc Chagall din Nisa și în colecții private

2 - iulie - 2026

