Au fost mai multe încercări de lămurire a originii numelor de familie Dulf, Dulfu, din părțile Silvaniei, Codrului şi Maramureşului. Numele par derivate dintr-o formă arhaică a latinului delphinus, delfin, înrudit cu grecul αδέλφος care înseamnă frate, din care derivă forma neogreacă δελφίνι, delfin. Dulful de mare este un personaj major al colindelor culese pe tot teritoriul românesc, inclusiv Maramureşul.
Dulful nu poate fi familiar unei regiuni atât de îndepărtate de mare şi cu atât mai puțin împrumutat de la nişte vecini care la rândul lor nu cunosc marea. La suita de nelămuriri etimologice provenite dintr-un alt spațiu, unul meridional, se adaugă trei specii vegetale mediteraneene, ale căror nume arhaice par adânc înrădăcinate în graiul maramureşan.
Una este țâdrul, cedrul, nume apropiat atât de grecul κέδρος cât şi de latinul cedrinus. Țâdrul a ajuns să desemneze tuia, despre care nu se ştie când s-a răspândit pe meleagurile noastre, fiind probabil adusă la un moment dat de turci, care au luat-o de la perşi, în spațiul Persiei fiind naturalizată de mii de ani. Este plauzibil ca țâdrul să fi fost şi un alt conifer, precum pinul, numit alternativ durdzău.
Rujmărinul este numele maramureşan al rozmarinului, care moşteneşte latinul rosmarinus, însemnând “roua mării”. Este unul dintre arbuştii vieții, tinereții şi fertilității, fiind folosit obligatoriu de nuntaşi care îşi puneau la clop şi mai recent la pălăria de păr, adică de fetru, pentru ocazii speciale, o ramură de rujmărin.
Ramura de rujmărin poată numele de struț, iar întreaga operațiune de accesorizare pentru ocazii deosebite se numeşte înstruțare, adică a te împodobi cu pene de struț, de la verbul a înstruța. Oleandrul este numele leandrului, o plantă venerată şi aproape nelipsită din casele maramureşenilor.
9 - mai - 2025
