Citeam azi ceva de Osho: „Omul devine matur în clipa în care încetează să mai aibă nevoie de iubire şi începe el să iubească!” E aşa şi deloc nu e aşa. Viaţa nu se împarte în două jumătăţi şi trăim în părţi egale. În una am fost nebuni, în alta – potoliţi. În una am fost infantili, în cealaltă – responsabili. În una am fost proşti, în cealaltă, s-a întâmplat să citim nişte cărţi. În una nu am crezut în nimic, în cealaltă – ne rugăm, cu credinţă. În una am fost superficiali, în cealaltă – profunzi şi geniali. În una, am trăit în cuplu, în cealaltă – în afara lui. Are dreptate Osho, oarecum. Este important momentul conştientizării că sămânţa iubirii a fost dintotdeauna în noi şi că putem iubi liber, simplu, fără frică şi fără condiţii. Alegem important şi greu – doar de câteva ori în viaţă. Chiar şi când credem că aleg alţii pentru noi, e tot alegerea noastră. Lucrurile curg în funcţie de micile noastre alegeri zilnice. Vrei să simţi mirosul de liliac? O să-l simţi. Vrei să ai un motiv de „life sucks?” Nici n-o să ştii cum arată liliacul. O să cauţi zeci de feluri de a spune tuturor că viaţa e îngrozitoare. Cu faţa, cu sprâncenele, cu ridurile, cu cocoaşa, cu sufletul, cu gura… cu micile tale alegeri zilnice. Iubirea curge. Din generaţie în generaţie. Dintr-o zi în alta. Întâmplător, bizar, greu, cu nişte coincidenţe cel puţin stranii, cu chestii paranormale chiar, repede, uşor, cu sacrificii, cu muncă în echipă, cu mâini legate, cu buze crăpate, scrise în mesaje pe telefonul mobil, lucrurile au curs, ne-au transformat şi ne-au adus acum aici. Vii, unici, irepetabili.
22 - aprilie - 2016
