Mă uit în jur și mă întreb, cu sinceră revoltă, până unde poate merge orbirea voită a unor oameni aflați la putere. Cum este posibil să ai profesioniști reali, oameni competenți, cu experiență și credibilitate internațională, iar tu să te comporți ca și cum nu există? Ca și cum votul primit ți-ar oferi dreptul absolut de a ignora valoarea și de a decide discreționar: „am fost ales, deci fac ce vreau”.
Dar nu, aceasta nu este democrație. Democrația nu înseamnă aroganță legitimata de urne, ci responsabilitate față de cei care te-au votat și față de interesul public. Votul este un mandat, nu o imunitate morală. Iar atunci când deciziile sunt luate ignorând competența, plătește întreaga societate.
Chiar vrem să rămânem spectatori, cu mâinile încrucișate, în timp ce aceleași greșeli se repetă obsesiv, iar România este ținută pe loc de calcule mici și orgolii mari? Am crezut, pentru o clipă, că lucrurile se pot așeza pe un făgaș normal atunci când unul dintre cei mai respectați profesioniști ai diplomației române a fost chemat la Cotroceni: Cristian Diaconescu.
Nu vorbesc din auzite și nici din simpatii de moment. Vorbesc din experiență personală. Am avut șansa să-l cunosc îndeaproape, să-i observ echilibrul, profesionalismul și modul lucid în care analizează problemele de politică externă și de stat. Este genul de om care ascultă înainte de a decide, care cântărește fiecare consecință și care înțelege cu adevărat ce înseamnă responsabilitatea unei funcții publice. Tocmai de aceea, marginalizarea lui nu este doar o nedreptate personală, ci o pierdere pentru România.
Și totuși, speranța a fost înlocuită rapid de dezamăgire. Cei care s-au simțit confortabil cu puterea asigurată pentru ani buni au preferat să îndepărteze valoarea, în loc să o folosească. Reflexul de conservare politică a învins interesul național. Așa se întâmplă când liderii se tem de oamenii competenți: îi marginalizează, îi reduc la tăcere sau îi scot din joc.
Nu așa se construiește o țară Respectată. Nu așa se face politică într-un stat care pretinde că aspiră la standarde occidentale. Nu prin eliminarea celor pregătiți, ci prin promovarea lor. Nu prin jocuri de culise, ci prin merit și profesionalism.
România nu duce lipsă de oameni competenți. Duce lipsă de curajul de a-i pune în pozițiile potrivite. În locul meritocrației, asistăm prea des la promovarea mediocrității zgomotoase și a obedienței sterile. De aici se nasc deciziile slabe, direcțiile greșite și sentimentul general că țara este trasă înapoi de propriile sale elite politice.
Cum să nu îți fie rușine când vezi că profesionalismul este ignorat, iar incultura și oportunismul sunt recompensate? Nu poporul este problema, ci modul în care sunt selectați și susținuți cei care ajung în vârful deciziei. Acolo unde ar trebui să fie excelența, prea des se instalează compromisuri.
Eu rămân cu convingerea, întărită tocmai de faptul că l-am cunoscut direct, că valoarea autentică nu poate fi anulată la nesfârșit. O societate matură ajunge, mai devreme sau mai târziu, să distingă între zgomot și competență, între impostură și profesionalism. Iar atunci când acest moment va veni, aroganța și lipsa de respect față de merit vor deveni simple episoade rușinoase ale unei perioade pe care vom dori să o depășim.
26 - februarie - 2026
