3 luni de zile, ni s-a aruncat praf în ochi cu conspirații rusești, getice, cu rebeliuni legionare cu pistoale cu bile, oamenii au fost manipulați, speriați și convinși că de fapt problema României este că vin geții și cu costobocii să fure oamenilor valorile euro-atlantice.
De ieri însă, prin cel mai deștept gest politic cu putință într-un astfel de moment, cortina Călin Georgescu s-a ridicat neașteptat și toată lumea poate contempla hidoșenia sistemului.
Sistemul spera că Georgescu va binecuvânta un alt candidat suveranist, pe care să îl poată f.te în același stil, ținând vulgul euro-atlantic în adânci și tembele preocupări în următoarele luni de zile.
La fel, sistemul spera că Georgescu va îndemna la revoltă. Ieri, la casa poporului, cred că erau mii de jandarmi. Mai mulți decât manifestanții.
Niște violențe, niște bătăi, incendieri, mașini răsturnate, ar fi justificat cât de cât deciziile sistemului.
Acum însă sistemul nu mai are adversar.
Iar lumea aia speriată de Călin Georgescu, va descoperi realitatea:
Suntem într-un mare și foarte obiectiv rahat, care nu are treabă cu Georgescu.
Georgescu însă devenise pretextul pentru sistem ca să ne explice:
Ah, rahatul nostru nu e atât de mare! Temeți-vă de rahatul getic!
sau,
E vina lui Georgescu că suntem în rahat!
Oamenii vor începe, cu trecerea zilelor, să vadă cât de ticălos, degenerat și imbecil este sistemul care i-a mai escrocat emoțional încă o dată.
Vor înțelege că, oficial, democrația a murit în România. Și nu doar pentru Georgescu.
Vor înțelege că statul le-a spus că democrația a trebuit să fie eutanasiată ca să fie….salvată. Și că, de frica lui Georgescu, au crezut prostia.
În același timp vor descoperi că în aceste luni de zile în care singurul subiect a fost Georgescu s-au întâmplat lucruri mari și grave:
1. S-a rupt parteneriatul strategic cu SUA.
2. Rusia învinge în războiul din Ucraina.
3. România a fost retrogradată, pierzând statutul de stat democratic.
4. România a devenit punctul nevralgic al Uniunii Europene, ținta preferată pentru americani, dar și pentru toată opoziția europeană la Bruxelles.
5. România se adâncește în criză economică.
Urmează o perioadă și mai nasoală:
Pe de o parte, jumătate din România este revoltată că sistemul a făcut pipi pe votul său.
Dar și cealaltă jumătate din România descoperă că a fost escrocată emoțional cu păcăleala cu ˝pericolul Georgescu˝.
Dictatura instaurată în România va avea consecințe grave:
-țara va fi retrogradată la junk și va deveni din partener strategic, țintă a SUA și a forțelor democratice din Europa.
După niște alegeri plictisitoare și probabil masiv boicotate, președintele ales (nu contează care), se va trezi în situația inedită pentru România de a nu avea nici legitimitate internă, nici, și mai grav, recunoaștere internațională.
Foarte probabil vom intra economic în incapacitate de plată în toamnă. Dacă nu chiar până în toamnă….
Și atunci sistemul se va prăbuși urât….
Nu îmi place să mă laud, mai ales că profeția a fost apocaliptică, dar am spus asta de mai multe ori în ultimele luni:
Statul român a avut două opțiuni:
1. să se reformeze democratic;
2. să moară încercând să tragă după el și pe cetățenii români.
A ales calea a doua: o parodie de dictatură care putrezește în viteză.