Aceasta este declaraţia vicepremierului făcută la începutul săptămânii trecute, mai precis pe 2 februarie 2021, într-o intervenţie pe Digi 24. Acesta promitea că, în decurs de 1-2 săptămâni, vor fi eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor, solicitând votarea în acest sens în Parlamentul reunit în plen comun. De asemenea, îşi propune ca în acest an să fie modificat şi Codul Administrativ pentru abrogarea pensiilor speciale ale primarilor.
Domnia sa susţine că poziţia partidului este aceea că toate pensiile speciale ar trebui desfiinţate, dar cum acest fapt nu poate fi realizat pentru toate aceste genuri de pensii, datorită unor prevederi constituţionale, este cazul să se rezume doar la pensiile speciale ale parlamentarilor şi primarilor. Dan Barna a mai adăugat că în ce priveşte celelalte pensii speciale, vor fi „abordări specifice”. Bine grăieşte domnul vicepremier, dar de la dorinţă până la putinţă este cale lungă. De obicei politicieni fac astfel de promisiuni înainte de alegeri. Dar, cum nu suntem departe de la data alegerilor ce le făcurăm, să nu fie şi asta doar o grăire din inerţie. Vom trăi şi vom vedea.
12 - februarie - 2021