logoImpact EST nr. 844 - 23.10.2020

Este luni, 7 octombrie, 2019, ora 14.50. Stau în staţia de la Hotel Turist, de pe Bulevardul Coşbuc. Autobuzele de pe traseele 12, 24, 34 şi 23 vin rar spre deloc.
Mă plictisesc, căci în staţie nu e nimeni, deci nimic de privit. Îmi arunc ochii spre cerul plumbuit. Pe lumea fioroasă de sub el sunt 10 grade Celsius şi o umiditate de 82%. Meteodependent fiind de la 18 ani, îmi vine să mă întind pe gardul ornamental din preajma Casei Sindicatelor, care are director dinastic aşa, ca-n monarhie, tu-i ceapa mă-sii. Dar lasă, dacă-i trece drakului lui de-ALDE Transurb să slobozească vreunul dintre autobuze? Mai bine privesc pe cer. Dar, stai aşa că nu-i aşa. Privirea mi se opreşte între doi stâlpi de ne-iluminat public. Unul e pe trotuarul de la Turist, celălalt pe trotuarul de la blocurile „M”. Între ei este traversat bulevardul cu forţa, candidatul pesede pentru Preşedinţia României, Vasilica-Viorica Dăncilă. Adică imaginea ei, dimpreună cu sloganul „ALĂTURI DE FIECARE ROMÂN”. Desigur, mai scrie şi „UN PREŞEDINTE MUNCITOR ŞI IMPLICAT”. Lipitorii de afişe ai pesede, care în curând vor deveni consilieri locali şi judeţeni, primari şi deputaţi, s-au dovedit a fi de data asta spânzurători de chipuri şi sloganuri. Ei, la comanda lui Florin Popa&Florin Pâslaru au furat startul cu cel puţin cinci zile, căci compania electorală începe pe 12 octombrie.


Stau tot în staţie şi, parcă ceva, în afara meteodependenţei, mă sâcâie în cervicală. Mă întorc cu faţa către Casa Sindicatelor şi, pac, privirea îmi este ocupată toată de un panou de afişaj electoral oficial, nou-nouţ, neatins de vreun lipici or hârtie, montat de Primărie şi compartimentat în 16 dreptunghiuri cu dimensiunea standard a afişelor electorale ale candidaţilor. Sigur că pe panou nu este lipit nici un afiş căci, nu-i aşa, campania pentru prezidenţiale începe pe 12 octombrie, adică abia sâmbătă. Panoul este montat strategic lângă moderna toaletă…nefuncţională, (altfel nu ne-ar fi atras mirosurile de pe banner!). Dar e mişto şi strategic amplasat acest insectar pentru candidaţi, despre care nu putem spune că sunt la baie. Ei, iaca nu, sunt de-a dreptul la veceu. Şi oricât de nedat în folosinţă şi oricât de ecologic ar fi, populimea tot va urina şi va defeca în acest veceu al afişajului electoral.
Panou pe ai cărui stâlpi bine ancoraţi în pământ nu urinează doar câinii, după cum pute în zonă.


Gata, vine un 23 SH. Urc. În staţia de pe Coşbuc colţ cu Tecuci picamăresc unii, alţii toarnă betoane, dar cei mai mulţi stau. Aşa că râma asta dreptunghiulară de autobuz face staţie abia spre colţul lui Coşbuc cu Movilei.

Gelu Ciorici-Şipote 11 - octombrie - 2019

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...

La pesede mulţi dis

Pe această cale transmitem sincere condoleanţe neamurilor celor dispăruţi din ...