logoImpact EST nr. 840 - 27.09.2020

Joi, 26 noiembrie, a avut loc la Centrul Comercial Auchan o expoziţie pentru copii, intitulată „Să reducem emisiile de dioxid de carbon”.

Aşadar, cu ocazia Samitului mondial Climat care se desfăşoară la Paris în perioada 30 noiembrie-11 decembrie, Auchan, în parteneriat cu Immochan, a organizat, în perioada 23-29 noiembrie 2015 în cadrul galeriei comerciale, o expoziţie de informare a cetăţenilor, cu titulatura „Să reducem emisiile de dioxid de carbon”, dedicată copiilor cu vârste între 8-12 ani. Această expoziţie propune o prezentare ludică, despre cum putem avea o viaţă cu mai puţine noxe, prin adaptarea naturii la schimbările climatice, fără CO2, în cadrul energiei, transporturilor şi alimentaţiei.

În acest sens, directorul centrului comercial, Şerban Teodor, a făcut următoarele precizări: „În România, Auchan numără în prezent 33 de magazine, 33 de supermarketuri, pe o suprafaţă de vânzare de 280.000 mp, este al doilea comerciant din ţară, şi al patrulea angajator privat din România, cu peste 11.000 de salariaţi. În anul 2014 a avut o cifră de afaceri de peste un miliard de euro, şi propune celor 5 milioane de locuitori ai celor 18 oraşe în care Auchan este prezent, şi dispune de cea mai mare gamă de produse, să participe la reducerea emisiilor de carbon, responsabile cu efectul de seră.”.

De asemenea, directorul de marketing al Auchan România, Tiberiu Dăneţiu, scoate în evidenţă următoarele aspecte:

„Suntem o companie responsabilă, care participă în mod activ la protejarea mediului prin modalităţi ambiţioase. Alături de clienţii şi furnizorii noştri, din preocuparea faţă de încălzirea globală, ne propunem să reducem cât mai mult emisiile de carbon, peste tot unde putem acţiona, de la producţie, transport magazine şi până la consum şi utilizarea deşeurilor.

Auchan propune o alimentaţie care necesită resurse de carbon reduse, oferind produse proaspete locale, livrările fiind făcute direct de la producători.”

Şi, ca totul să fie cu adevărat frumos şi atractiv, la un moment dat a apărut un grup de copii, îmbrăcaţi curat, toţi în uniforme asemănătoare, un fel de îngeri ai pământului fără noxe.

Aceştia, împreună cu învăţătoarea şi o salariată a Auchan au participat la un concurs foarte interesant, având ca obiect, problema gravă a încălzirii globale.

Ioan - Dan PINTILIE 3 - decembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...