logoImpact EST nr. 839 - 23.09.2020
http://impact-est.ro/wp-content/uploads/banner-1200x165.gif

alde 5689Afirmaţia din titlu rămâne la stadiu de deziderat dacă politicul continuă să deformeze bruma de normalitate. Iată, joi, 22 octombrie 2015, Cristian Dima, preşedintele municipalei partidului ALDE şi consilier personal al ministrului Mediului, a fost lăsat singur în organizarea inaugurării Centrului de Informare şi Vizitare a Parcului Ntural Munţii Măcinului. Mă întreb uimit cum de un vulpoi politic, de talia senatorului ALDE, Eugen Durbacă, care este şi preşedintele judeţean al acestui partid, a putut rata o astfel de oportunitate care toate datele să repună Galaţiul măcar pe harta turistică a zonei. Cu siguranţă că omul e pe ducă, o fi întins deja copita, mi-am zis, atâta timp cât toată desfăşurarea organizatorică a fost lăsată în cârca lui Cristian Dima!, chiar dacă omul are şi o funcţie administrativă şi nu doar politică. Dar, haideţi să intrăm în eveniment. Centrul de Informare şi Vizitare este situat în comuna Greci din judeţul Tulcea, distanţa de la Galaţi fiind de doar 45 de kilometri. Clădirea a fost făcută din fonduri europene şi este una independentă energetic. Doar că arată ca un mărgăritar într-un şanţ, ea neîncadrându-se în specificul rural al zonei decât prin exponatele de excepţie din interior, reprezentative, bine puse în valoare şi închizând bine cercul etnografic, folcloric, tradiţional şi geologic al zonei. Această arie protejată, întinsă pe circa 11 mii de hectare situate în cei mai vechi munţi ai Europei, poate fi vizitată şi ecvestru. Vizitând acest centru poţi concluziona că această zonă de sud-est a României poate fi salvată economic măcar prin potenţialul ei natural.

Misiunea ministrului Mediului, Graţiela Vasilescu, dar mai ales a consilierului ei, Cristian Dima, suficient de tânăr şi „naiv” din punct de vedere politicianist, este aceea de a lega Galaţiul de acest tărâm turistic, naivitatea sa politică putându-i fi un bun atu într-o astfel de „aventură” managerială. Oportunitatea este deschisă operatorilor din transporturi şi turism, care ar putea organiza vizitarea regulată a acestui superb parc naţional situat atâta de aproape de Galaţi. Şi îmi vine în minte ideea unei puştoaice care acum câţiva ani era în clasa a IX- la CNVA. Implicată fiind în organizarea unei olimpiade naţionale organizată de acest colegiu, şi răspunzând de un grup de elevi din judeţul Timiş, a avut geniala idee de a-i traversa Dunărea cu bacul, atâta timp cât nu suntem capabili să avem fie şi un singur vas de agrement care să facă măcar în week-end curse pe fluviu între Galaţi şi Brăila. Acum s-a ivit această oportunitate de excepţie de a repune Galaţiul pe harta turistică a zonei. Iar pentru asta nu e nevoie să devii neapărat primarul oraşului, ci doar să îţi pese măcar dacă ai cu ce îţi uimi fie şi oaspeţii personali.

Dar, asupra subiectului vom reveni, mai ales că Galaţiul, ca mare reşedinţă de judeţ ce se află, nu a fost capabil, prin reprezentanţii lui numiţi sau aleşi, să fete o astfel de mărgică!

Gelu CIORICI 30 - octombrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Moştenirea lăsată

Instalaţia de desprăfuire pentru Furnalele 1 şi 2 a funcţionat ...

Firma olandeză Den

Societatea în cauză este una cu capital integral olandez şi ...

Costel şi generalul

Un gălăţean se revoltă şi-l interpelează pe preşedintele CJG, Costel ...