logoImpact EST nr. 844 - 26.10.2020

IMG_2177Cu cât se apropie sfârşitul de an şi de mandat al actualei administraţii, cu atât creşte ritmul în care li se vâră sub ochi cetăţenilor planuri de restructurare urbană. Acest hei rup generalizat pare să ascundă o campanie de cheltuit banul public pe proiecte ce nu vor fi finalizate niciodată, deoarece sunt elaborate după modelul SF-urilor fără număr şi fără acoperire într-un plan de investiţii. Ultima cheltuială fără finalitate şi fără dezbatere publică efectivă a fost simulată în Holul Universităţii, unde a fost expus într-o manieră derizorie Planul de Urbanism Zonal pentru o porţiune din Cartierul Ţiglina II.

Restructurarea urbană în Ţiglina II se face cu dezbateri publice fantomă ale PUZ-ului

Debaterea publică a PUZ-ului pentru o porţiune a cartierului Ţiglina II cuprinsă între str Brăilei, str Constructorilor şi str Crizantemelor /Mihail Kogălniceanu a fost organizată în maniera specifică Primăriei Galaţi din ultimii patru ani-cu planşe din ce în ce mai puţine şi mai sumare, la ore nepotrivite penntru cei mai mulţi beneficiari şi într-o discreţie totală privind locul şi ora dezbaterii. Până şi conferinţa de presă dedicată prezentării s-a făcut doar formal, fiind necunoscute datele de proiectare şi de configurare urbană. La expoziţia dezbatere de la ora planificată erau doar doi cetăţeni şi cei doi arhitecţi din partea firmei proiectante şi ca de obicei, lipsea arhitectomorula Teodora Voicilă. Aceasta fuge ca dracul de tămâie de presa cât de cât serioasă şi responsabilă şi face simulacra de conferinţe de presă doar cu ziariştii de obedienţă recunoscută, care le mint fără să clipească. Tinerii de serviciu la penibilul public (arhitecţii Toader Popescu şi Andrei Jelescu, de la firma Quatro Design din Bucureşti) au cerut voie prin telefon dacă să vorbească la tv şi li s-a interzis orice declaraţie. Aşa că au bâiguit şi ei acolo, câte ceva, un fel de fandoseală de-a competenţa. Dacă ziaristul n-a aflat mare lucru despre reperele restructurării urbane din Ţiglina II, ce să afle cetăţeanul obişnuit? Din schiţele prezentate reiese că s-au găsit amplasamente şi spaţii libere în zona Direcţiei de Protecţie a Copilului şi în vecinătatea Colegiului Costache Negri dar şi alte câteva spaţii ineficient folosite în prezent. Linia generală urmărită a fost cea de respectare a configuraţiilor iniţiale, cartierul Ţiglina II fiind riguros proiectat. Proiectanţii recomandă construcţia de grădiniţe, terenuri de sport, bazine, cabinete medicale şi mai multe puncte de colectare a deşeurilor

Ha, ha, ha, ce glumă bună! Chiar vedeţi realizabilă aşa o goangă suburban în golăneala de administraţie de la Galaţi? Niciodată! Dr să rămânem pe tehnica fantasmagoriilor de campanie electorală şi de buf-uri cu SF-uri şi PUZ-uri. Deci, ăăă, pentru păstrarea specficului, nu se vor admite blocuri mansardate. În interiorul cartierului se separă fluxurile auto, circulaţia făcându-se prin bucle. Pentru mărirea fluenţei, se sugerează interzicerea virajelor din str. Brăilei spre str. Saturn şi instituirea regimului de sens giratoriu la intersecţia în triunghi dintre str. Crizantemelor şi str. Constructorilor (acest sens giratoriu trebuia impus încă din momentul avizelor pentru mahgazinul penny, dar şpăgile au fost mai tari decât urbanismul apărat de Teodora Voicilă. Şi din acest PUZ lipsesc soluţiile pentru circulaţia bicicletelor. Firma de proiectare este din Bucureşti şi nu a prezentat publicului decât câteva panouri, fără explicaţii şi cu un volum de informaţii sărăcăcios puse la dispoziţia cetăţeanului. Aceeaşi superficialitate se constată şi în site-ul organizatorului dezbaterii-Primăria Galaţi- o singură planşă şi numai o singură broşură de text cu 83 de pagini. Confuziile de concept sunt la tot pasul. Dacă în urmă cu un an se propunea demolarea de garaje lângă Şcoala 13 pentru amenajare parc, acum în două dintre aceste amplasamente se propun construcţii, P+1 şi P+2 etaje.

De la o vreme suntem tot mai intens bombardaţi cu diverse PUZ-uri

comandate de Primăria Galaţi mai multor firme de proiectare, majoritatea din Bucureşti dar şi din Iaşi, din când în când şi din Galaţi. După PUZ-ul zonelor protejate, a urmat cel al Falezei, apoi PUZ-ul pentru Micro 18, 19, 20 şi 21, după care a urmat un ”simultan” cu Ancora şi str. Traian (segmentul fost Frumoasă), după care, hei rup, pleosc! şi PUZ-ul Ţiglina II. Prima impresie, un volum de informaţii puse la dispoziţia cetăţeanului din ce în ce mai sărăcăcios, puţine planşe expuse din totalul celor întocmite de proiectanţi şi nici un text la ştand, iar pe saitul organizatorului PMG doar o singură planşă şi numai o singură broşură de text cu 83 de pagini. La PUZ Faleza se umpleau două camere de la Parcul de Soft, la M 18, 19, 20 şi 21 s-au împuţinat, la Ancora şi Traian doar câteva pe ici, pe colo, iar acum nu doar puţine ci şi mici, că neapărat trebuie să ai la tine şi lupa.

Atenţiune, le scrie furioasa Anca Leminte ca să pară că este

…atmosferă de lucru la Primărie. Această spaimă a posesorilor de garaje sună goarna loviturilor de PUZ ori de câte ori vrea Primarul Stan să mai tâmpească niţel votanţii. Primul articol ce apare pe subiect imortalizează momentul de acum mai bine de un an, când primarul acordă time-out, până în primăvară, garajistului Socrate Câşleanu, autorul jalbei depusă la registratură în numele garajiştilor de suferinţă de lângă Şcoala 13. Moment în care Ancuţa ne spune că ”Primăria vrea să refacă spaţiul verde al zonei, care este deficitar, şi să amenajeze locuri civilizate de parcare”.După care, în februarie anul acesta, aceeaşi Ancuţă ne mai anunţă şi că ni se pregăteşte un PUZ pentru întreg cartierul Ţiglina II, precum şi cine a primit comanda să-l facă. Ocazie cu care aflăm şi de o altă zonă vizată, cea din spatele Orange, dar care va beneficia de investiţii mult mai substanţiale: ”prima parcare supraetajată din oraş, iar în continuarea ei un parc cu un teren de minifotbal cu gazon sintetic, un teren de baschet, un loc de joacă, dar şi un spaţiu de socializare şi şah pentru vârstnici”. Şi iată că vine şi toamna şi, odată cu ea, Ancuţa revine cu vestea cea mare, PUZ-ul e deja gata şi putem să-l şi vedem! Moment în care prolifica Anca, neavând ce face, o mănâncă undeva şi reia faimoasa parcare supraetajată dimpreună cu întreaga listă a minunilor promise pe lângă ea. Dar nu se opreşte aici, se duce glonţ şi la vajnica purtătoare de cuvânt Ema de la PMG, care, luată prin surprindere, îngaimă, vag, ceva deosebit de imprecis. Problema e că planşele din expoziţie nu conţin nici un fel de parcare etajată, sau supraetajată, cum nu prezintă nici urmă din restul celor promise în imediata apropiere a acesteia. Doar parcări clasice, multe, foarte multe parcări… Presupunem că Ancuţa a fost imediat apostrofată de gafă, drept pentru care a doua zi a dat fuguţa cu un nou articol în care spune că proiectanţii ”propun degajarea spaţiului public de construcţii provizorii sau neautorizate, desfiinţarea garajelor, amenajarea parcajelor la sol(!), reabilitarea circulaţiei pietonale, reabilitarea şi modernizarea faţadelor, şi amenajarea unor incinte sportive”. Şi atât. Bâlbâieli la care se mai adaugă acum şi cea cu terenul de sub garajele de lângă Şcoala 13, pe care din PUZ aflăm care nu va mai fi parcare, ci o construcţie P+2 cu destinaţii… sportive! Ce mişto e PUZ-ăreala asta de mahala de Grand Hotel! Felinarul roşu e prevăzut prin PUZ sau prin PUG?

Silviu VASILACHE 18 - decembrie - 2015

2 Responses so far.

  1. je spune:

    te urmaresc de mult, vad ca tancradul nu mai este pe foaia ta sau……parerea mea ca ai pus boticul, de politie numai spun sau nu stii ca tot staful politiei sunt nasi si cumetri, faci pe prostul cumva, ia sa vad cum in urmatorul nr ii iei coada d nei dana dragus care dupa ce a smenuit toate licitatiile la cj galati a figit ta tancrad si acum supriza……….sef la apdm ce urmeaza, astemptam de la tine

    • Pacalici spune:

      Corect. Asa a făcut și la Administrația portului. Iar, șmecheria a făcut sa ajunga sa VERIFICE achizițiile.
      Partea rea e ca nu prea stăpânea legislația, dovada ca mulți au infruntat-o
      O panarama încrezut. Dar, ajunsa sus.

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Persoană trimisă

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a ...

Farmaciile şi fieru

În două ediţii la rând am publicat TOP 2019, alcătuit ...