logoImpact EST nr. 891 - 28.10.2021

Vajnicul comisar-şef de poliţie, Dumitru-Daniel Mergeanu, care şi-a şters cu IT-iştii din sistem toate declaraţiile de avere, dar şi zbuciumul unui dosar penal de pe Google, s-a cerut la pensie la numai 47 de anişori.
El a avut o traiectorie fulminantă, ajungând din adjunct al inspectorului şef al IPJ Galaţi, ditamai directorul Direcţiei de Prevenire a Faptelor de Corupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Structura Centrală (SC), din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). El datorează ascensiunea aceasta rapidă sponsorului său politic de atunci, Marius-Gerard Necula.
Aşadar, după 20 de ani de serviciu la stat, iată-l pensionar la numai 47 de ani şi săltând lunar un fleac de vreo 12.000 de lei, se pare. Şi ca să nu se apuce draku de împletit ciorapi, începând cu laba, pe prispa casei, iată-l angajat rapid la ANAF Bucureşti pe un post de securisto-miliţian!, unde învârte un salariu, cică, de vreo 8.000 de lei net. Iar când mai descalecă prin prăfuitul ăsta de Galaţi, poate fi văzut, cu soaţă-sa de mână, pe la o mare firmă de confecţii, al cărei patron îmbracă numai femei. Iată şi traiectoria lui profesionalo-politică: 2015 – director, DGA Bucureşti; 2016 – director, DGA Bucureşti; 2017 – consilier superior ANAF – Direcţia Executări Silite Cazuri Speciale – Serviciul de Coordonare a Activităţii Valorificare Bunuri Confiscate; 2018 – consilier superior ANAF – Direcţia Generală de Integritate – Serviciul Supraveghere Informatică şi Verificarea Integrităţii.
Un alt comisar-şef de la IPJ Galaţi – Economic, pre numele său Zaharia, s-a cerut şi el la pensie conform reţetei lor de miliţieni. Şi după ce saltă, cică, şi el vreo 8.000 de lei ca tânăr pensionar, s-a reangajat imediat, tot ca poliţist în acelaşi IPJ Galaţi, că na, omul e de neînlocuit, numai cimitirele fiind pline cu astfel de indivizi !

(GECO) 29 - iulie - 2019

One Response so far.

  1. G.V. spune:

    Propulsarea acestui poliţist s-a făcut cumva pentru meritele deosebite din dosarele Herastilor pe care le-a făcut praf împreună cu dom avocat(fost colega cu Daniel), George Dimofte?

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Zece la sută din Ar

Cu indemnizaţiile lor speciale, halesc bugetul Armatei cu polonicul. De ...

CONSILIUL LOCAL GALA

                În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (1), art. ...

Nou centru medical d

Primăria municipiului Galați informează că va amenaja un nou centru ...

Viorica Sandu: PSD e

Deputatul PSD Viorica Sandu susține că Partidul Social Democrat are ...

Cadrele didactice au

Fundația Vodafone România și Fundația Didactica lansează platforma www.scoalaprofesorilor.ro, o ...