logoImpact EST nr. 840 - 01.10.2020

Măi, oameni buni, ne-am făcut datoria de găozari şi săptămâna trecută am asistat la cele două şedinţe programate în aceeaşi zi dar la ore diferite, la aceeaşi sală mare a Prefecturii, ale Consiliului Judeţului (Bacalbaşa) şi ale Consiliului Local (Stan).

Ce ne-a fost dat să vedem şi să auzim e greu de descris, dar o să încercăm. Cert este că nu am mai fost demult martorii unor evenimente de tot râsul pentru pe-se-de sau pentru coaliţia aflată la putere. Şi toate acestea pentru că, printre altele, avem în această legislatură şi cea mai proastă şi nepricepută, slabă şi incompetentă garnitură de consilieri, de la Revoluţie şi până în prezent (sigur, mai sunt şi excepţii). La şedinţa Consiliului Judeţului am privit la un spectacol grotesc, de neimaginat, stupid şi pervers, declanşat de acelaşi Spiderman Bacalbaşa care a sărit la gâtul mai tânărului consilier Butunoiu. Afirmaţii şi ameninţări ca la uşa cortului, cele mai multe şi virulente din partea Preşedintelui anestezist, folosite spre discreditarea şi ameninţarea lui Butunoiu gen „puşcăria te va mânca” sau „ştiu eu cine este în spatele tău”, replici precum că în „2016 vom scăpa de Baca şi cine o să mai fie prostul care să-l aleagă” şi tot aşa. Circ, balamuc, lume multă, presă cât cuprinde, televiziuni, invitaţi, tot tacâmul ca PE-SE-DE să se facă de TOT RÂSUL, mirosind în aer a căcat, transformându-se totul într-o atmosferă împuţită. Adică un pesedist se ceartă şi înjură un alt pesedist în forul cel mai mare al Republicuţei.

Huo, mă! Că o să distrugeţi partidul prin aşa ceva, aţi nenorocit imaginea şi aşa şifonată. Ce spune lumea?!? Ce spun alegătorii?!? Băi, tovarăşe Nica, dă-ţi bre demisia mai repede, că nu te mai ascultă nimenea, eşti terminat, eşti compromis, gata! Uite ce se întâmplă în pe-se-de.

Acuma ştim cu toţii că, în mod corect şi normal, orice partid prin disciplină de partid, printr-o practică de partid, îşi spală rufele în „familie”, adică în interior. Noi (şi nu numai noi, chiar toată lumea) ştim că nu puteţi să-l subordonaţi, disciplinaţi, pe domnul doctor Preşedinte, că omul nu ascultă de nimeni şi nimic, că nu face nimic şi că din cauza lui nu o să mai puneţi mâna în veci pe şefia C.J. Dar, măcar încercaţi să salvaţi ceva, ce se mai poate, ACUM, când mai e un pic mai mult de un an până la alegeri, altfel vă cântăm prohodul.

Panaramă şi la municipiu

După ce s-a terminat o panaramă la judeţ, am asistat la alta, la fel de virulentă, de data aceasta la Consiliul Local Galaţi, la care protagoniştii au fost partidele şi reprezentanţii lor care se află la putere, adică: pe-se-de, unpere, pc, plr, care la rândul lor s-au umplut şi ei de ridicol şi căcat. Miza a constituit-o postul vacant de viceprimar, la care saliva în egală măsură Eugen Găvan de la pece şi Vergiliu Vals de la unepere, chiar dacă postul a aparţinut conservatorilor conduşi de Durbacă. Numai că partidele astea de la putere nu s-au înţeles nicidecum cine şi cum va ocupa locul de viceprimar.

De tot râsul şi plânsul în tot timpul cât s-au certat (aproximativ o oră şi jumătate) au ieşit în faţă cei doi protagonişti sprijiniţi unul de Florin Popa (Găvan) şi Marius Stan la care s-a raliat şi Cristi Dima, pentru a-l susţine pe Vals. Cert este că Primarul l-a înfuriat pe Popa, i-a umilit pe alde Rainea&Comp, pe Găvan şi ai lui (în fapt înfrângerea e a lui Durbacă, îngâmfat, obosit şi depăşit de situaţie), toată tărăşenia urmând să se tranşeze într-o şedinţă viitoare. Aşa că iar am asistat la modul în care pe-se-de-ul, local de data aceasta, în calitate de cel mai mare şi cel mai tare, a luat-o în bot, făcându-se de cacao. Deci, altă „victorie” de imagine pentru opinia publică, altă ruşine impardonabilă, altă neştiinţă în a gestiona lucrurile într-o atare situaţie de către pe-se-de.

Acum, stăm aşa, la rece, gândindu-ne cine mai conduce şi cum conduce pe-se-de-ul, fiind convinşi că tot ceea ce s-a întâmplat nu e de aiurea, nu e un accident. Atrăgeam atenţia într-un articol precedent (la urma urmei nici la bască nu ne doare de voi) că dacă nu vă reveniţi şi dacă nu rezolvaţi urgent criza de încredere a ŞEFULUI sau ŞEFILOR locali o să daţi de draku’.

Iată câtă dreptate am avut, drept urmare, după şedinţa de la ACVARIUL de la ROMARTA, condusă de NICA, ne relevă acum cât de mare şi tare a rămas el. S-a ales praful şi pulberea, în numai câteva zile prin exemplele de mai sus.

Voi ăştia de la pe-se-de, care ne tot înjuraţi, vă spunem „ciocu’ mic”, că nu facem decât o analiză a „diverselor” ce au loc în teritoriul nostru, din care ar trebui să învăţaţi ceva. Fără patimă şi duşmănie.

Analistul de serviciu 6 - februarie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Fruntaşi în între

Dragi colegi, am vrut să dăm un semnal tuturor oamenilor ...

Buruiană Dorin se v

Unul din candidaţii la postul de primar al comunei Rediu ...

Familia liberală Ci

Audiată ca martor de DNA, Ciocan Elena se vrea primar, ...