logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

panzar-putrezit_4362Pentru că dusă a fost şi Ziua Marinei şi a Sfintei Marii-ocrotitoarea marinarilor şi a navelor, e timpul să le aducem aminte unor şmecheri de administraţie că li se termină mandatul şi au de răspuns la încă o problemuţă: ce au făcut cu obiectul de inventar, de fală şi orgolii nemăsurate, de lăcomii şi sifonări  numit Pânzarul Moldovenesc? Nu de alta, dar se duc pe apa Sâmbetei  222. 000 de euroi, traşi de la bugetul comunităţii exact acum 11 ani.

Viaţa Pânzarului e scurtă, deci trebuie lăţită

Proprietarul corăbiei Pânzarul este Centrul Cultural. Când îl întrebi despre soarta ei, directorul Sergiu Dumitrescu te priveşte cu scârbă infinită şi aproape că te-ar lua la palme când mârâie în trecere că nu e treaba lui, că reconstituirea istorică de peste 10 miliarde de lei vechi cheltuiţi pe când huzurea ca director de Centru este în grija responsabilă (!) a Asociaţiei Institutul de Dezvoltare Durabilă a Dunării Constanţa.

Pânzarul Moldovenesc se află în derivă pe o baltă de neglijenţe administrative

Situaţia Pânzarului Moldovenesc rămâne incertă şi nimeni dintre cei care au semnat contractul de custodie nu îşi asumă responsabilitatea pentru distrugerea unui obiect de patrimoniu extrem de scump. Toate variantele de readucere în plutire au căzut, din lipsă de finanţare. Şi mai grav este faptul că nici măcar conservarea navei-simbol al Municipiului Galaţi nu mai interesează pe nimeni. Primarul a promis înainte de a pleca la vacanţe sau la operaţii că ar putea să preia în administrare Pânzarul, adică să-i facă vânt pe Faleză, pe un postament, şi protejat cumva cu o prelată sau o copertivă de policarbonat.

Preşedintele de judeţ ar vrea şi el să-i facă vânt Pânzarului, dar nu spre apele unde îl aşteaptă proiecte măreţe, de imagine, ci spre Universitate, unde nişte profesori mai destupaţi la minte mobilează spaţiile din jurul Facultăţii de Nave cu piese de istorie navală. Pânzarul ar fi o astfel de istorie, e drept, reşapată, dar oricum ar fi mai mult decât nimicul din prezent. Până atunci, preşedintele zice Nţţţ! cererii de a filma/ fotografia epava Pânzarului, aflat în abandon undeva pe cheul din marginea docului uscat de la Şantierul Damen.

Viorel Ariton este directorul executiv al Asociaţiei IDDD, şi se declară resemnat

Ce zice Viorel? Că nimeni nu dă nici un ban pentru Pânzar şi nici măcar Centrul Cultural nu a prevăzut un buget anual, aşa de exemplu pozitiv. Firmele de turism ar fi putut fi beneficiare, dar -ghinion- li s-a dus instinctul turistic când vine vorba de sponsorizări. Pentru Viorel Ariton, Haralambie Beizadea este proiectantul proiectului de reactivare a Pânzarului, dar „proiectantul” zice că nu prea s-a gândit la o soluţie, căci  „potriveala” venea de la jupânul de proiect, Ciprian Dediu. De fapt, soluţia tehnică era una de coşmar: toată coca deja plesnită, răscoaptă, ba chiar putrezită să fie îmbrăcată în răşină epoxidică. Adicătelea, ce navă de lemn, să-l epoxidăm, să ne  luăm de o grijă. Au mai fost şi alte fantezii, cu placări cu lemn de stejar, cu lemn de tec, etc., noroc că proiectul a rămas la stadiul de flecăreală şi brambureală între băieţi aflaţi în treabă la o bere.  Viorel Ariton n-are nimic împotrivă la ideea lansată de presă, care presupune măcar salvarea Pânzarului , ca piesă importantă a Muzeului Navigaţiei de la Galaţi.

Dar numai dacă este de acord jupânul Ciprian Dediu

Ciprian Dediu e greu de găsit, răspunde rareori la telefoane necunoscute, e mereu la interes, în fond este director la Camera de Comerţ a României, la naiba, numai la Pânzar nu-i este gândul. Prima întrebare, prima perplexare: Ce legătură am eu cu Pânzarul? Ce e alerta asta cu Pânzarul? Pânzarul n-are nimic, îi trebuie doar bani. Mai bine v-aţi apuca să faceţi o campanie, să faceţi rost de bani! Luaţi legătura cu armatorul, cu tovarăşul Sergiu Dumitrescu, să facă rost de 10 000 de euro. Cu banii ăştia, Pânzarul merge boboc. Dv. vreţi să-l salvaţi ca obiect pe malul Dunării? Păi el este făcut să meargă. Ce dacă stă de doi ani în aer liber, sub ploaie, ninsoare, ceaţă sau vânt, se cheamă că i-a dat tărie stejarului. Altfel, mucegăia. Cine-i marinar adevărat, ştie ce înseamnă o navă de lemn. Este perfect uscată, este bună de treabă, dar nu sunt bani.

 Preşedintele Asociaţiei IDDD din Constanţa nu îşi aduce aminte

să fi semnat contractul prin care Pânzarul  se află în responsabilitatea Asociaţiei pe care o conduce şi este foarte sceptic privind conservarea navei.

Dar despre detaliile  mânăriei scârboase privind prăduirea corăbiei de protocol Pânzarul Moldovenesc, în demascarea de săptămâna viitoare, cu preşedintele IDDD Constanţa (iarăşi Constanţa?!), Haralambie Beizadea.

PS: Corabia Pânzarul Moldovenesc a ajuns la capătul vieţii ei de corabie simbol al municipiului la mai puţin de 10 ani de la lansarea cu mare fast în 2004. În prezent zace abandonată pe un cheu al Şantierului Damen şi este într-o stare de degradare ireversibilă. Înalt Prea Sfinţitului Casian al Dunării de Jos oare îi tresare vre-un muşchi la faţa de protocoale înalte (ce se destindea când Înălţimea Sa plutea pe puntea Pânzarului)?  Managerii de la Damen spun că sunt pe punctul de a o arunca afară din şantier, dar că au ezitat doar din considerente de patriotism local şi din respect pentru suma considerabilă, de 222 000 de euro, cheltuită din bugetul local al Consiliului Judeţului Galaţi. De asta nu avem voie să o filmăm, dle Preşedinte Bacalbaşa?

Silviu VASILACHE   11 - septembrie - 2015

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

PSD va impune vicepr

Vă informăm că luni, 2 noiembrie 2020, cu începere de ...

Info - reciclare ECO

Primăria municipiului Galați anunță că săptămâna viitoare va da startul ...

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...