logoImpact EST nr. 845 - 30.10.2020

Odată cu ieşirea penele de la Putere, persoanele numite în funcţii pe criterii politice şi nu neapărat de competenţă ar trebui să plece urgent din fruntea acestor instituţii diseminate, or regii de stat.

Cei vizaţi, directorii plini şi adjuncţii lor care sunt membri penele, urmând să fie înlocuiţi cu politruci din pesede şi din udemere. Cele mai multe vaiete şi bocete, care vor inunda Dunărea, vor veni din superbul stabiliment numit RA AFDJ SA Galaţi, pe lângă directorul general M.R. Cristea urmând să dispară şi şefii numiţi pe afinităţi tip coadă de topor sau pe amantlâcuri.

În felul acesta, Mircea Cristea o să aibă timp absolut numai de Clubul pe care şi l-a tras în coasta sediului municipalei pesede, la Romarta veche, unde a fost Diverta, precum şi de a număra banii care îi vin din închirierea către două bănci a spaţiilor pe care le deţine la Ultimul Leu.

O altă persoană numită politic de către penele, este dr. Elena Vrabie, ea urmând să vacanteze postul de director al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

O necunoscută rămâne înlocuirea directoarei de la Casa Judeţeană de Pensii, Denis Aramă, cea care a rămas pe funcţie chiar dacă a fost numită în 2009 de pedele, soţul ei, Iulian Aramă, fiind un om de afaceri transpartinice.

Dar tot la Putere a ajuns şi liderul celor circa 500 de votanţi udemerişti din judeţul Galaţi. Aşadar, nu-i exclus ca el să vrea Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului, Garda de Mediu (?) sau măcar Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, acum el fiind ostracizat şi izolat prin codrii Gârboavelor, ca şef peste animalele năpârlite şi mâncate de câini, cărora li se alocă hrană bacalbaşeşte din raţia bietelor jivine captive.

Săptămâna viitoare, după reaşezarea plăcilor tectonice, vă vom spune cine creşte şi cine descreşte pe baza banului public.

Gelu CIORICI 14 - martie - 2014

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Directoareasa DSP Ga

Medicul Liliana Moise a fost repusă, în luna iulie, 2020, ...

Directorul Oprea de

De fapt, la sacul cu care va încasa pensia specială, ...

Hahui e pe făraş,

În sfârşit, re-Primarul Ionuţ-Florin Pucheanu şi aparatul politic din spatele ...