http://impact-est.ro/wp-content/uploads/anunt-nou.jpg
logoImpact EST anul XXIII – 2026, nr. 1068 - 27.07.2026

Avem puţini specialişti în dreptul muncii al calculării pensiilor şi al altor asigurări sociale de stat, cu atât mai puţini doctori în astfel de specializări, cum este Georgeta Modiga. După ce a fost ani buni director executiv al Casei Judeţene de Pensii şi alte Asigurări Sociale Galaţi (CJPAS) şi după ce a pus la punct instituţia într-un mod exemplar, la nivel naţional, Georgeta Modiga a fost avansată ca secretar general al Casei Naţionale de Pensii, poziţie din care a susţinut masiv CJPAS Galaţi. Acum, pentru că nici o faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită, peneliştii au rejectat din sistem un specialist de marcă şi l-au trimis la curăţat peşte prin Instituţia Prefectul Judeţului Galaţi, ca înalt funcţionar public ce se află. Şi ce să-i dea de muncă Prefectul Emanoil Bocăneanu? Păi a făcut-o un soi de supervaizer al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, căci dacă nu e voinţă politică, ne putem bate joc de profesionalismul unor specialişti.

Până şi Denis Aramă, actualul director executiv al CJPAS Galaţi, a evaluat corect situaţia şi s-a oferit să facă un pas în spate către eşalonul doi sau trei al ierarhiei, pentru a-i lăsa loc Georgetei Modiga. Dar cine ştie ce vrea Victor Dobre până el însuşi va deveni un Marius Stan?!

Grigore Corbu 9 - martie - 2013

Lasa un raspuns


http://impact-est.ro/wp-content/uploads/Main_Logotype_Galati.jpg

Avertismentele Mosco

Tensiunile dintre Rusia și Occident continuă să crească. Iar de această ...

Mondialul la care am

Există Campionate Mondiale pe care le ții minte pentru goluri. ...

Modernizarea Falezei

[video width="624" height="352" mp4="https://impact-est.ro/wp-content/uploads/Modernizarea-Falezei-Dunarii.mp4"][/video] https://www.facebook.com/reel/2184858738965965

Comunicat DIICOT

Comunicat de presa 23.07.2026 La data de 22 iulie 2026, procurorii ...

Ce face el personal,

Eroare. Îi privește în primul rând pe cei 44.767 de ...